Conceptul de autoritate conferă unor persoane și instituții putere, de a da comenzi, dispoziții și ordine, a lua decizii și a găsi soluțiile necesare, încât să se facă înțelese și ascultate de cetățeni. Criza de autoritate apare când oamenii își pierd încrederea și intră în conflict cu autoritățile, menite să le apere drepturile și libertățile individuale. Fenomenul se manifestă pe arii largi, are variante multiple și este generat de cauze de natură politică și socială. Sunt cazuri în care deși două instituții au de rezolvat aceeași problemă, iau decizii total diferite. Poliția prinde hoțul, îi deschide dosar penal și conform legii îl dă pe mâna Justiției. După o investigare sumară, magistrații decid că infractorul nu reprezintă pericol public și îl retrimit în câmpul muncii, pentru a săvârși alte infracțiuni. Greu de înțeles este şi cazul unor inculpați, când două instanțe, pe masă, au aceleași coduri penale, şi totuşi, dau sentințe contradictorii, care îi surprind inclusiv pe infractori. O fi vorba de incompetență profesională, sau de personaje din sfera politicului care au influențat luarea deciziilor? Sindromul crizei nu a ocolit Parlamentul și majoritatea guvernărilor postdecembriste. După adoptarea Legii recursului compensator, puterea legislativă și-a subminat autoritatea și este percepută ca o instituție ce protejează infractorii. Un guvern stăpân pe situație nu are voie să demisioneze din cauza unor evenimente pentru care nu se face direct responsabil. Fostul premier Ponta, în loc să gestioneze, tragedia de la ,,Colectiv” a intrat în criză de autoritate, iar prin demisie a căzut în capcana lui Iohannis, președinte la fel de conflictual ca Băsescu. Indiferent de gravitatea evenimentelor, Președintele nu pierde ocazia să declare că pentru toate relele și pericolele ce pândesc societatea de vină este numai PSD-ul. Deși în aceste zile Poliția și Justiția sunt puse la zid, criza se află inclusiv în educaţie, sănătate şi administraţia publică. Mai nou, în școli autoritatea revine elevilor și părinților, nu cadrelor didactice și structurilor de conducere ale sistemului. În sectoarele bugetare s-au făcut atîtea greşeli, încît măsurile iniţiate, în scopul corectării lor, sunt contestate, sau ameninţate cu proteste. Sarcina ajustării unor drepturi şi avantaje dobândite prin legi imorale şi populiste, pentru actualul ministru al Finanţelor, Teodorovici, va fi un test de autoritate greu de trecut. Formele de criză sunt consecinţe ale politizării nstituţiilor statului, boală cronică a întregului sistem bugetar de la toate nivelurile societăţii. Deşi se spune că angajaţii instituţiilor de forţă nu fac politică, din moment ce sunt numiţi în funcţii, pe criterii politice, este normal că vor răspunde la comenzile politicienilor. Partidul care ar avea curajul şi responsabilitatea să scape societatea de sindromul politizării excesive, sau cel puţin în fruntea instituţiilor statului să numească oameni capabili şi de valoare, deocamdată rămâne în anonimat. Oricum în strategia promovării cadrelor, de la defunctul PCR, actualii politicieni ar avea multe de învăţat. Legat de evenimente tragice şi întâmplări nefericite care pot apărea instantaneu trebuie făcute câteva precizări. Autorităţile au obligaţia să gândească măsuri de prevenire a lor, altfel mobilizarea după consumarea evenmimentului devine tardivă şi ineficientă. Mediatizarea lor exagerată dăunează şi nu oferă soluţiile necesare rezolvării cazurilor, mai mult prejudiciază activitatea instituţiilor abilitate scopului respectiv. În rândul unei părţi a opiniei publice crează stări emoţionale de solidarizare cu victimele, ce îndeamnă la proteste uneori nejustificate. Cu toate că în procedurile de adopţie ale fetiţei din Baia de Aramă s-au făcut ilegalităţi, justiţia nu a fost de partea celor care au protestat şi în urma lor s-au ales cu o banală dezamăgire. În cazul de la Caracal, dacă este adevărat ce se spune despre structuri ale M.A.I., înseamnă că întreaga instituţie trebuie demolată prin implozie controlată. Asocierea politicienilor şi angajaţilor din instituţiile de forţă cu liderii unor clanuri mafiote, specializate în trafic de minore şi droguri, prostituţie şi crimă organizată, începe să devină o problemă de siguranţă naţională a cărei rezolvare trebuie tratată cu prioritate. După felul în care evoluează lucrurile în ţară, în cele trei decenii ale democraţiei, denotă că în continuare trăim într-o societate debusolată şi incapabilă de a găsi drumul propriei identităţi.
Prof. Vasile ILUŢ
