Un român pentru NATO

Capitalul de prestigiu al României a fost, în ultimul veac, cu urcușuri și coborâșuri. Aș dori să spun, de la început, că orice țară este preocupată, în istorie, de imaginea ei. Țările puternice și-o impun, țările mai mici și-o dobândesc prin mijloace mai tandre. Când nu se poate așa, se mai scoate sabia din teacă. De obicei, te judecă aspru vecinii. Râvnesc la ce ai mai bun: independența. După 1921, când s-au parafat Tratatele de pace, diplomația de la București avertiza că vor urma ani de campanii de presă antiromânești, venite din partea Ungariei, Bulgariei și Rusiei sovietice. Și nu a greșit prea mult. Nici după 1989, România nu a fost cruțată. Cine să ne apere? Cine să vorbească convingător în numele țării noastre?
În primul rând starea economiei, inventatorii, oamenii de cultură, sportivii – Simona Halep este o pildă recentă, dar mai ales diplomații. Etalon ne-a rămas Nicolae Titulescu, în două rânduri ales președinte al Ligii Națiunilor. Să nu-l uităm nici pe Corneliu Mănescu, care, în perioada 1967 – 1968, a fost ales președinte al sesiunii Adunării Generale a ONU. O știre recentă mi-a dat prilej de mândrie cetățe­nească. Mircea Geoană a fost numit secretar general adjunct al NATO. O funcție importantă în contextul actual. Unele ziare și televizuini au dat știrea nudă. Altele, au comentat-o cu analiști politici și militari, de bună calitate, în dorința de a lămuri cât mai complet semnificația, dar și subteranele numirii domnului Geoană în această demnitate politico-militară. Au fost și medii de informare care au denaturat, voit, numirea. Că așa-i în politică!
Urmărind cu atenție fenomenul politic românesc, Mircea Geoană mi-a dat motive de interes. Ba am avut șansa să-l întâlnesc, într-o împrejurare, în Maramureș. Mi-a lăsat impresia unui bun conviv, stăpân pe idei, cu argumente convingătoare. Cine este Mircea Geoană? Născut în 1958, absolvent al Politehnicii bucureștene, a intrat în Ministerul de Externe în 1990. A parcurs mai multe trepte ale ierarhiei diplomatice. În 1996, a fost numit ambasador al României în SUA, de președintele Ion Iliescu, unde a lăsat o impresie bună. De aceea a fost menținut în funcție și de președintele Emil Constantinescu. Și-a făcut relații prețioase, pe care le-a păstrat și după ce a intrat în conul de umbră al politicii. A fost și președinte al PSD. După eșecul candidaturii la prezidențiale, cu acea scenă hazlie a victoriei înșelă­toare, Mircea Geoană a fost umilit de colegii de partid. A pierdut șefia de partid, a fost înlăturat de la conducerea Senatului. Apoi, la propunerea și presiunea lui Victor Ponta, a fost suspendat 6 luni din partid. A devenit adversar politic și înlăturat de pe scenă după un model de tristă amintire. Cu precizarea că totul se întâmpla în interiorul aceluiași partid.
Se pare că, de dată recentă, a avut invitația de a reveni în PSD. A tăcut. Și a venit apoi lista, pe care figura, cu reale șanse, pentru importanta funcție pe care o deține. Acum, unii analiști se întreabă cum ar fi arătat România cu Geoană la Cotroceni? Poate țara era mai calmă și cu alte relații interna­ționale. Numirea lui Geoană, ca secretar general adjunct al NATO, vine ca o compensare după lungi nedreptăți și un șir de eșecuri. Un fenomen demn de luat în seamă: și-au dat acordul pentru numire atât președintele României, cât și premierul, dar și ministerele de Externe și al Apărării. Semn bun pentru un consens național. Dar și considerația de care se bucură în mediul politic american și european a contat mult. Confratele Cornel Nistorescu, invitat la o recepție la Ambasada României din Washington, pe când Geoană era la post, ne-a lăsat un portret convingător: „Din două cuvinte complimenta un om, printr-un simplu gest punea împreună doi musafiri, din trei vorbe cucerea un invitat și-l făcea să se simtă important și măgulit. Era un amfitrion șarmant, un conviv de căutat, un ambasador potrivit pentru capitala americană și un reprezentant al României, cum nu avem prea mulți”.
Îndrăznesc să mă bucur că un român este în conducerea NATO. Sperăm să fie de bun augur.