“Ieşi afară javră ordinară” şi “Hoţii” au scandat foştii angajaţi ai Întreprinderii de Prospecţiuni şi Explorări Geologice în faţa Casei Judeţene de Pensii Maramureş ieri, 29 iulie. O mână de oameni s-a strâns din nou în faţa instituţiei judeţene, cerând să li se recalculeze pensiile la fel ca şi ortacilor care au muncit în subteran. Liderul grupului a fost şi de această dată Vasile Leş, obişnuit cu protestele de pe vremea când se afla în fruntea sindicatului din USM Nordmin.
Foştii angajaţi de la IPEG îl acuză pe ministrul Muncii, Marius Budăi că nu şi-a ţinut promisiunile făcute în cadrul întâlnirii care a avut loc cu uşile închise, departe de ochii presei, la Palatul Administrativ din Baia Mare. Mai exact, ministrul Muncii a fost prezent în 5 iulie atunci când a declarat că “Problemele foștilor angajați IPEG nu se pot rezolva printr-o excepție care să genereze nemulțumiri și nereguli altor categorii profesionale de pensionari, fiind necesară găsirea și aplicarea unor decizii legale. Vom face o echipă comună cu specialiștii departamentului juridic din minister și împreună vom lucra până vor fi identificate soluţiile necesare”.
De atunci şi până acum nu a trecut nici măcar o lună, dar protestatarii cer să li se facă dreptate, asta în condiţiile în care sunt mult mai multe categorii de pensionari cu venituri mai mici decât ale lor şi care fac eforturi pentru a se descurca cu sumele foarte mici pe care le încasează lunar, din care o mare parte merge pe medicamente şi pe taxe. Protestatarii de la IPEG s-au întâlnit deja de mai multe ori şi cu conducerea judeţului, dar în continuare sunt supăraţi. Ei recunosc însă că rezolvarea nu vine din teritoriu, ci de la nivel naţional.
“Cei de la Casa Naţională au avut o iniţiativă prostească, au înaintat către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o adresă prin care se precizează că noi nu am efectuat muncă de subteran, fără să se informeze că şi în IPEG s-a derulat muncă de subteran. Acelaşi lucru îl solicităm: aplicarea legii 221/2018 privind recalcularea pensiilor ca şi la cei din exploatările miniere”, spune Vasile Leş.
Fostul sindicalist din minerit refuză să precizeze ce pensie are, arătând că “nu are relevanţă”. În contextul în care pensiile s-ar recalcula, la veniturile foştilor angajaţi din IPEG s-ar adăuga sume de 1.000 până la 1.200 lei. Oamenii sunt decişi să protesteze până la finalul anului. Au şi depus o cerere în acest sens, urmând ca lunar să primească autorizaţie de protest pentru zilele de luni, miercuri şi vineri, între orele 10-12.