În cadrul Anului Omagial al Satului românesc şi Anul Comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti, cu binecuvântarea şi participarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului şi Preşedinte de Onoare a Fundaţiei N. Steinhardt, în perioada 20-29 iulie 2019, se desfăşoară a XXI-a ediţie a Zilelelor Rohiei, după următorul program:
În perioada 20 – 29 iulie 2019, la Mănăstirea “Sfânta Ana” Rohia şi la Mănăstirea Rohiiţa au loc două tabere de pictură, la care participă peste 30 de tineri iconari din toată Transilvania.
Duminică 28 iulie 2019, de la ora 9,30, va fi oficiată, la Mănăstirea “Sfânta Ana” Rohia, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului. De la ora 11,45 va avea loc slujba Parastasului de pomenire pentru Monahul Nicolae Steinhardt, la împlinirea a 107 ani de la naşterea sa.
La ora 12,00, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin al Maramureşului şi Sătmarului va oficia slujba de sfinţire a trei noi clopote, care au fost realizate anul acesta la turnătoria Blotor, pentru Mănăstirea “Sfânta Ana” Rohia.
De la ora 15,00 se va întruni Colectivul redacţional al Integralei N. Steinhardt, cu reprezentantul Editurii Polirom pentru a discuta despre editarea ultimelor trei volume din Seria Steinhardt.
De ora 17,00, la Mănăstirea Rohiiţa, va avea loc Masa rotundă cu tema: Civilizaţie şi spiritualitate maramureşeană în viziunea Monahului Nicolae Delarohia.
Luni, 29 iulie, de la orele 11,30 la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în Muzeul “Sfinţii Martiri Brâncoveni” va avea loc vernisajul expoziţiei de icoane realizate în tabăra de la Mănăstirile Rohia şi Rohiiţa. Apoi, în Sala „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” va avea loc lansarea celui de-al optsprezecelea volum din Integrala N. Steinhardt: “VARIA Vol. I”. Cartea este îngrijită de către Conf. Univ. Dr. Florian Roatiş şi a apărut la Editura Polirom în coeditare cu Editura Mănăstirii Rohia.
De la ora 12,30 va avea loc Masa rotundă cu tema: Tânărul N. Steinhardt: afinităţi şi polemici. Pe această temă, vor lua cuvântul: Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, Preşedinte de Onoare al Fundaţiei N. Steinhardt, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Conf. Univ. Dr. George Ardeleanu, Conf. Univ. Dr. Florian Roatiş, Pr. Prof. Univ. Dr. Ştefan Iloaie, Adrian Botez, redactor al Editurii Polirom, precum şi alţi invitaţi. Evenimentul va fi moderat de către Arhim. Macarie Motogna, stareţul mănăstirii Rohia şi Preşedinte al Fundaţiei N. Steinhardt.
Sunt invitaţi şi aşteptaţi la acest eveniment membrii Fundaţiei „N. Steinhardt”, oameni de cultură, preoţi şi monahi.
Organizatori: Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, Mănăstirea “Sfânta Ana” Rohia, Fundaţia „N. Steinhardt” şi Mănăstirea “Acoperământul Maicii Domnului” Rohiiţa.
Arhim. Macarie Motogna, preşedintele Fundaţiei „N. Steinhardt”