Anul 1940 a fost anul nefast pentru țară. În doar două luni, România pierduse, total sau parțial, patru dintre provinciile sale. Mai mult decât cedările teritoriale în sine, opinia publică era nemulțumită de faptul că România cedase fără luptă la sud, est și vest. Întregul eșafodaj al politicii externe și interne a regimului lui Carol al II-lea se prăbușise ca o butaforie. Departe de a fi statul puternic, care garanta pacea și stabilitatea în Balcani și sud-estul Europei, așa cum îl prezentase propaganda Palatului, România căzuse la examenul care îi testase capacitatea de a răspunde unor amenințări. Regele își abandonase poporul, iar poporul își pierduse regele. Ziarul „Timpul” de vineri, 6 septembrie 1940, care însoțește Ediția 32 a colecției „Ziarele României Mari”, anunță pe prima pagină schimbarea de putere de la vârful statului. Dictatura carlistă se încheia prin semnarea, de către Carol, a decretului care suspendă Constituția din 1938 și dizolvă corpurile legiuitoare.
Speranțele celor mai mulți s-au îndreptat către Iuliu Maniu, artizanul Marii Uniri, cel care propusese organizarea rezistenței în Transilvania împotriva ocupației maghiare. Revenirea sa în fruntea guvernului ar fi însemnat respingerea Dictatului de la Viena și declanșarea unui război cu Ungaria. Scenariu pe care nu și-l dorea Germania. Schimbarea, spera regele, putea veni de la numirea generalului Ion Antonescu în fruntea guvernului. Generalul era cunoscut ca un adversar al lui Carol și, cu excepția mandatului său de ministru al apărării în guvernul Goga, se ținuse departe de viața politică românească. Strategia lui Carol s-a întors împotriva sa. El dorea să împartă puterea, Antonescu o dorea pe toată.
Un articol din ziarul amintit trece în revistă cariera și personalitatea noului prim-ministru. Ion Antonescu e unul dintre cei mai bravi comandanți ai armatei române, consideră editorialistul. Țara slăbită de tragedia amputărilor teritoriale avea nevoie de un om hotărât, energic, „desțelenit de obligațiile mărunte și de interesele personale”. La două zile de la numirea sa, Antonescu înregistrează prima victorie politică: abdicarea lui Carol. În ediția sa din 8 septembrie, ziarul „Timpul” titra pe prima pagină: „Trăiască M.S. Regele Mihai I” şi saluta confirmarea noului regim. În Proclamația către armată, noul premier scria: „Majestatea Sa Regele Carol al II-lea a abdicat. Marele Voievod de Alba Iulia s-a suit pe tronul regilor României”. Noua epocă era anunțată și de rechemarea Reginei-Mamă Elena, aflată într-un exil prelungit impus de regele Carol. Generalul a apropiat România de Germania luând în calcul amenințarea dinspre Răsărit. Credea că va putea obține teritoriile românești pierdute.
Antonescu a avut mai multe întâlniri cu Hitler, unde a încercat să aducă în discuție problema graniței cu Ungaria. Liderul nazist a adoptat tactica amânării unei revizuiri a hotarelor. Pe plan intern, plecarea precipitată a regelui Carol nu a adus liniște pe scena politică, mai ales din cauza amenințării legionare. Fiind încrezători în Marea Britanie, Maniu și Brătianu au refuzat să se asocieze cu generalul. Singura forță politică rămasă în joc a fost Garda de Fier, care, la 14 septembrie 1940, odată cu proclamarea statului național-legionar, atingea apogeul puterii sale politice. Debutau cele 131 de zile sângeroase din istoria României. Au fost înlocuiți foștii demnitari ai regelui, legionarii au căutat să obțină controlul asupra primăriilor și prefecturilor și au creat detașamente ale poliției legionare. Au fost emise decrete de eliminare a evreilor din numeroase domenii de interes. După o scurtă perioadă de guvernare alături de Mișcarea legionară, generalul a suprimat organizația.
În Ediția de astăzi vom afla cum statul național-legionar nu a supraviețuit luptei de putere între Antonescu și Horia Sima și s-a sfârșit într-o rebeliune deschisă, care a scos Legiunea din istorie. Mâna forte a generalului a fost neiertătoare. În calitate de aliat al Germaniei, Antonescu a declarat război împotriva URSS pentru recuperarea Basarabiei și a nordului Bucovinei. Regimul lui a fost răsturnat de lovitura de stat de la 23 august 1944. Ulterior, a fost condamnat la moarte și executat, fiind considerat criminal de război. Multe putem învăța din istoria noastră recentă.
