La Piteşti s-a desfăşurat, duminică şi luni, Campionatul Naţional de atletism rezervat juniorilor III, copii născuţi în 2004 şi 2005. Baia Mare s-a prezentat la acest campionat cu opt sportivi, de la LPS şi CSM, aceştia reuşind să cucerească trei medalii, două de argint şi una de bronz.
Rezultatele sportivilor băimăreni: Patrisia Alexandra Iosif (CSM) – locul 19 la 100 m plat (14.10), locul 11 la săritura în lungime (4.46 m); Cecilia Costin (CSM) – locul 7 la 100 m (13.23) şi locul 13 la 200 m (27.80); Tudor Andrei Paşca (CSM) – locul 23 la 100 m (13.01) şi locul 20 la 200 m (26.90); Melinda Andreea Bencze (CSM) – locul 6 la aruncarea ciocanului (21.99 m), locul 2 la aruncarea discului (27.06 m) şi locul 8 la aruncarea greutăţii (7.86 m); Denis Andrei Cristian (CSM) – locul 15 la 800 m (2:18:39) şi locul 12 la 1.500 m (4:50:24); Vasile Batin (LPS) – locul 3 la aruncarea suliţei (47.99 m); Vasile Daniel Bîrsan (LPS) – locul 2 la aruncarea suliţei (53,62 m); Milene Benga (CSM) – locul 11 la 400 m (62.58) şi locul 6 la 800 m (2:26:82).