Legea pensiilor din sistemul public a fost promulgată şi statul român se înhamă astfel la o căruţă grea. Opoziţia vorbeşte despre „nesustenabilitatea” bugetului de pensii, iar puterea susţine că pensionarii au nevoie de venituri mai mari, pentru a trăi decent. Problema este ridicată la fileul politic, ca de obicei, deşi normal ar fi ca partidele parlamentare să colaboreze cel puţin în aceste proiecte majore, de interes naţional!
Societatea discută despre obligaţia generaţiilor actuale să aibă grijă de bătrîni, dar cel mai bine este cînd fiecare se îngrijeşte de sine, aşa că politicienii ar face bine să impună principiul contributivităţii pentru toate pensiile, fără excepţie. În caz contrar, generaţiile tinere vor găsi căi să nu plătească procentul de 25% din salariu pentru fondul de pensii.
Legea pensiiilor este catalogată ca „pomană electorală”, dar nu va fi aşa dacă vom fi solidari cu pensionarii şi vom suporta fiecare contribuţia la sistemul de asigurări sociale, fără să ne angajăm cu timp parţial de muncă şi să fim plătiţi la negru. Această practică trebuie stopată, să venim în ajutorul viitorilor pensionari, care acum se mulţumesc să lucreze la gri.
Cheltuielile cu pensiile publice se vor dubla, vor creşte de la 76 miliarde lei în 2019, la 149 de miliarde lei în 2022. Dar şi produsul intern brut trebuie să crească pînă atunci, de la 1,03 miliarde lei, la 1.270 miliarde lei, dacă lucrurile merg bine economic. Acesta este trendul în toată Uniunea Europeană, ca veniturile oamenilor să crească. Omul e cel mai important! Salariile nu mai reprezintă 20% din veniturile întreprinderilor, ci 50%. Iar pensiile înseamnă 13% din produsul intern brut al ţării (nu 10%).
Creşterea punctului de pensie de la 1.100 lei la 1.265-1.775-1.875 lei în următorii trei ani arată dorinţa guvernanţilor de a forţa sistemul economic. Legea pensiilor este ca un îndemn să nu ne oprim, să modernizăm industria şi agricultura, să producem eficient, să nu permitem evaziunea fiscală şi fraudele de muncă. Salariaţii care taie frunze la cîini, care muncesc 4 ore în loc de 8, nu mai pot fi acceptaţi.
La noi se păstrează mari inegalităţi între oameni. Doar aici vezi case cu 20 de camere, în care locuiesc doi adulţi şi un copil, alături de bordeie cu o cameră şi o tindă, în care trăiesc părinţii şi şase copii. Aceste fapte sînt strigătoare la cer şi ne prefacem că nu le vedem, nu le remarcă nici primarii, nici poliţiştii, nici preoţii, nici educatorii, nici politicienii…
România are nevoie în continuare de partide cu program social accentuat, cu toate riscurile la care se supun, avînd în vedere că avem cheltuieli cu protecţia socială sub media europeană. Sînt însă şi semne bune: în aprilie 2019, partidele au convenit să crească alocaţiile pentru copii, practic au fost dublate, ceea ce înseamnă un efort bugetar mare. În judeţul Maramureş, sînt 88.000 de copii, alocaţiile lor fiind de 106 milioane lei pe anul 2018, după datele oficiale. Pe ţară, avem 3 milioane de copii, cheltuiala cu alocaţiile fiind de 6 miliarde lei (cifre aproximate de noi).
Românii aleg politicieni care ştiu deopotrivă să guverneze şi să stea în opoziţie. Beneficiile generalizate trebuie acceptate doar dacă există resurse certe (n-ar trebui să calculăm la venituri pielea ursului din pădure şi nici vrabia de pe gard). Ne păzeşte însă un supracontrol continental, care nu acceptă deficitul guvernamental mai mare de 3%, ceea ce ne face să stăm oarecum fără griji, ţara nu poate ajunge în stare de faliment.
Lumea se schimbă, oamenii nu mai acceptă să fie trataţi peste picior, îi critică în faţă pe politicieni, pe funcţionari, pe judecători, pe procurori, pe doctori…, pun presiune pe ei, arată lumi dacă nu-şi fac datoria. Opinia publică independentă se formează greu, dar rămîne idealul social ca scop nu doar al ţărilor sărace, ci al întregii Uniuni Europene.
