Până la finele anului viitor trebuie încheiată dezinstituţionalizarea copiilor. E una dintre prevederile aduse de modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Actul normativ adoptat de Guvern introduce obligaţia autorităţilor de la nivel local, dar şi a furnizorilor privaţi de servicii sociale, de a închide centrele de plasament de tip vechi sau de a reorganiza serviciile de tip rezidenţial, până la data de 31.12.2020. După data de 1 ianuarie 2021, funcţionarea centrelor de plasament este interzisă, iar nerespectarea acestei prevederi va fi considerată contravenţie şi se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 3.000 lei şi 10.000 lei.
Documentul introduce excepţia de instituţionalizare pentru copilul cu vârsta între 3 ani şi 7 ani neîmpliniţi, dacă acesta prezintă atât deficienţă/afectare funcţională complete, cât şi limitări de activitate şi restricţii de participare complete, confirmate de serviciul de evaluare complexă din cadrul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi pentru care nu poate fi asigurat accesul la servicii de abilitare-reabilitare în alte tipuri de servicii, începând cu 01 ianuarie 2021.
Prin modificările aduse Legii 272/2004 sunt stimulate şi persoanele care doresc să se implice în creşterea şi îngrijirea unui copil separat de familie, prin introducerea unei indemnizaţii de sprijin lunară, în cuantum de 400 lei. Decizia a fost luată după ce s-a constatat în timp că plasamentul la familie, persoană, rudă este mai eficient pe termen mediu şi lung pentru copiii separaţi de familie, dar şi mai rentabil din punct de vedere al costurilor.
În ceea ce priveşte situaţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, s-a stabilit ca pe lângă rudele până la gradul IV, care pot fi desemnate să asigure creşterea şi îngrijirea acestor copii, să fie introduse şi persoanele care fac parte din reţeaua socială a acestuia şi faţă de care a dezvoltat relaţii de ataşament sau cu care s-a bucurat de viaţa de familie.
Actul normativ adoptat de Guvern are în vedere şi creşterea calităţii vieţii tinerilor care urmează să părăsească sistemul de protecţie specială, fiind introdusă obligaţia direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC) să le acorde sprijin în căutarea unui loc de muncă şi a unui loc de cazare în ultimele şase luni de şedere în sistem, iar serviciului public de asistenţă specială, să îi monitorizeze timp de doi ani.
Tot pentru a veni în sprijinul tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie specială,
s-a stabilit creşterea indemnizaţiei acordate acestora la ieşirea din sistem, de la valoarea unui salariu de bază minim brut pe ţară la valoarea a trei salarii minime brute. De asemenea, ţinând cont de principiul ascultării opiniei copilului şi luării în considerare a acesteia, dar şi de vârsta şi de gradul său de maturitate, s-a stabilit că este obligatoriu consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani în ceea ce priveşte stabilirea programului de relaţii personale în situaţia în care părinţii divorţează. Dacă copilul refuză să îşi dea consimţământul, programul se stabileşte de către instanţa judecătorească. (c.t.)