Elevii riscă să piardă decontarea navetei?

0
114

Potrivit Federaţiei Elevilor din România, Guvernul României pregăteşte o Ordonanţă de Urgenţă care ar pune în dificultate zeci de mii de elevi navetişti doar în judeţul Maramureş. Această măsură ar elimina orice pârghie legală de acordare de reduceri şi tarife preferenţiale elevilor navetişti care beneficiază de transport în comun judeţean. Toate acestea se întâmplă în contextul în care, cel puţin în mediul rural, mulţi elevi sunt nevoiţi să parcurgă zeci de kilometri zilnic pentru a ajunge la şcoală, iar România are cea mai mare rată a abandonului şcolar din Uniunea Europeană.

Elevii riscă să piardă decontarea navetei?
Formată din asociaţiile de elevi din: Constanţa, Bucureşti şi Ilfov, Maramureş, Călăraşi, Vâlcea şi Bacău, Federaţia Elevilor din România atrage atenţia asupra efectelor nocive pe care proiectul de ordonanţă de urgenţă a guvernului privind transportul judeţean le poate avea asupra reducerilor elevilor la nivel judeţean, dar şi asupra decontării navetei elevilor. Potrivit elevilor, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a încărcat la începutul lunii aprilie, pe site-ul web al instituţiei, un proiect de ordonanţă de urgenţă a guvernului care are ca obiect eliminarea transportului judeţean din sfera serviciilor publice. Conform informaţiilor existente, se va adopta săptămâna aceasta, ultima în care Guvernul are această posibilitate, înainte de încheierea sesiunii parlamentare. „În urma OUG-ului pe transport, consiliile judeţene vor pierde orice pârghie legală de a asigura tarife preferenţiale pentru decontarea transportului în comun pe raza judeţului pentru elevi. Prin această precizare din OUG, Guvernul se dezice de orice responsabilitate, în contextul în care România este ţara unde, în mediul rural, nivelul abandonului şcolar este cel mai ridicat din UE. În loc să se aloce mai mulţi bani pentru a le facilita elevilor respectivi transportul spre şcoală, deseori în alt sat, după această OUG, transportatorii nu vor mai avea nicio obligaţie să asigure tarife preferenţiale elevilor, având riscul de a îngreuna mersul la şcoală a zeci de mii de elevi navetişti. De aceea, consider imperios necesară rectificarea articolului respectiv din OUG”, a declarat Denis Lazăr, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Maramureş. Odată cu intrarea transportului judeţean în regim comercial, ar dispărea obligaţiile de serviciu public pentru transportatori, iar aceştia nu vor mai putea fi obligaţi să asigure tarife preferenţiale pentru elevi (în cazul navetei) sau să vândă abonamente la preţ redus primind, ulterior, subvenţie. Doar în judeţul Maramureş, aproximativ 20.000 de elevi navetişti ar fi afectaţi de această măsură. Federaţia Elevilor din România solicită, aşadar, Guvernului României retragerea prevederilor privind eliminarea transportului judeţean din sfera serviciilor publice şi asigurarea că drepturile elevilor nu vor mai fi atinse în favoarea altor interese, în special având în vedere situaţia alarmantă a abandonului şcolar în România, rata părăsirii timpurii a şcolii fiind de 16,4%, aşa cum arată Comisia Europeană.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.