Săptămâna trecută, poliţiştii au intervenit la peste 370 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate 1.147 sancţiuni contravenţionale, pentru ilegalităţile depistate, şi au fost constatate 153 de infracţiuni.
În perioada 18-24 iunie, poliţiştii au acţionat, la nivel judeţean, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. În urma intervenţiilor la evenimentele sesizate, precum şi a celor 29 de acţiuni organizate au fost constatate 153 de infracţiuni, 10 persoane fiind surprinse în flagrant delict. Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 1.147 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 447.000 lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române, poliţiştii rutieri desfăşurând activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic.
Poliţiştii rutieri au intervenit pentru cercetarea a 17 accidente rutiere, soldate cu 18 victime, iar în cadrul acţiunilor desfăşurate au fost reţinute 78 permise de conducere şi au fost retrase 21 certificate de înmatriculare.
Soţi agresivi
• Poliţiştii din Groşi au emis un ordin de protecţie provizoriu, pe numele unui bărbat, din Satu Nou de Jos, care, pe fondul unor neînţelegeri, şi-a agresat fizic soţia.
• Poliţiştii din Sarasău au intervenit la un caz de violenţă în familie, sesizat de o femeie, din comună. La faţa locului poliţiştii au constatat că victima a fost agresată de către soţul său, care era în stare de ebrietate, însă aceasta a refuzat emiterea unui ordin de protecţie.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi desfăşoară cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de violenţă în familie.