Rusaliile la mănăstire

0
78

Duminică, 16 iunie 2019, am prăznuit cum se cuvine Rusaliile sau Pogorîrea Duhului Sfînt. Peste tot, în mănăstiri şi biserici, au fost oficiate Utrenii şi Sfinte Liturghii, cu mulţi preoţi în sobor, care au rostit rugăciuni pentru sfinţirea apei (aghiazma).
Duminica Cinzecimii, numită în popor şi Duminica Mare, este sărbătorită la 10 zile după Înălţare şi la 50 de zile de la Paşti. Această zi este socotită şi sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine de astăzi, pentru că atunci s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de oameni. Noi am fost de Rusalii la Mănăstirea de maici “Naşterea Maicii Domnului” din perimetrul comunei Lăpuş“, stareţă Maria Magdalena. Utrenia urmată de Sfînta Liturghie au fost oficiate de preoţii Ioan Ferenţ şi Ionică Pop, care au sfinţit apa.
În biserică şi la porţi se pun de Rusalii crenguţe de tei înflorit, ca semne ale coborîrii Sfîntului Duh. În tradiţia românească se spune că cine nu va respecta Rusaliile va avea de-a face cu Ielele, spirite malefice, care provoacă boala denumită popular “Luat din Rusalii”. De la Rusalii, timp de 9 săptămîni, nu se vor mai culege ierburi de leac.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.