Hramul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare şi Procesiunea „Spre Sfânta Treime”

0
167

Duminică, 16 iunie 2019, praznicul „Pogorârea Sfântului Duh”, cunoscută şi ca Cincizecimea sau Rusaliile, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în spaţiul de sus al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, care este catedrala propriu-zisă, cu ocazia hramului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Este o tradiţie de 16 ani ca hramul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” să fie sărbătorit nu în ziua praznicului „Sfânta Treime”, ci cu o zi mai devreme, în ziua praznicului „Pogorârea Sfântului Duh”, deoarece la începuturi a doua zi de Rusalii nu era zi liberă prin lege şi credincioşii trebuiau să meargă la serviciu. Este o tradiţie ca la marile praznice, când spaţiul de la nivelul I devine neîncăpător, să se slujească în spaţiul de sus, aflat în faza de pictare.

Sfânta Liturghie Arhierească de sărbătoarea hramului

Din sobor au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhim. Ghelasie Maxim, economul Mănăstirii Rohia, Pr. Dr. Vasile Augustin, vicar eparhial, Pr. Dr. Cristian Ştefan, consilier eparhial cultural şi comunicaţii media, Pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu şi pictură sacră, Pr. Fabian Coroian, protopopul de Baia Mare, Pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, Pr. Lect. Univ. Dr. Marius Nechita, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Florin Hoban, inspector şcolar, Pr. Dr. Ioan Marius Sabou, parohul Catedralei Istorice din Baia Mare, Pr. Vasile Botiş, de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, diaconi.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, dirijat de Prof. Dr. Cosmin Lauran.
O mulţime mare de credincioşi s-a rugat împreună cu soborul, încât spaţiul mare al Catedralei a fost neîncăpător, mulţi credincioşi rugându-se afară sau în spaţiul de la nivelul I, în care se slujeşte cotidian.

Cuvântul de învăţătură

Un cuprinzător cuvânt de învăţătură a rostit, la momentul pricesnei, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, în care a vorbit credincioşilor despre Pogorârea Sfântului Duh peste cei 12 Apostoli la momentul Cincizecimii, despre lucrarea Sfântului Duh în Vechiul şi Noul Testament, despre întemeierea Bisericii lui Hristos la cincizecime.
„În această sfântă zi facem pomenirea şi retrăim momentul acela haric când din cer, fără de veste, a trimis Dumnezeu Mântuitorul Iisus Hristos în chip de limbi de foc pe Sfântul Duh peste Sfinţii Săi Mucenici şi Apostoli aşa cum a făgăduit”, a spus Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul.
„Duhul Sfânt Îl întâlnim în paginile Vechiului Testament, a continuat Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul. Duhul Sfânt a inspirat pe toţi proorocii, pe toţi profeţii Vechiului Trestament… În paginile Noului Testament, Duhul Sfânt este Cel Care vine în Betleem, în Galileea, la Maica Domnului, şi-o vesteşte pe Maica Domnului, spunându-i Bucură-te ceea ce eşti plină de dar… şi toate cele pe care le ştim din referatul biblic de la Luca, iar la un moment dat, când îngerul termină mesajul divin, Maica Domnului îi spune: Fie mie după cuvântul tău. Şi în momentul acela Duhul lui Dumnezeu, Duhul Adevărului, Care pe toate le rânduieşte, a adumbrit-o pe Maica Domnului şi Maica Domnului a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt, purtând în sânul ei de mamă pe Cel Care ţine toate, pe Fiul lui Dumnezeu.”

Sfinţirea spicelor de grâu

În tradiţia seculară a creştinilor din această parte de ţară, există obiceiul ca în ziua de Rusalii creştinii să ducă la casele lor spice de grâu binecuvântate de preot.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a făcut rugăciunile de binecuvântare a spicelor şi a ţarinei şi a trecut prin mijlocul credincioşilor din Catedrală şi din afara ei stropind cu aghiasmă spicele de grâu care au fost ţinute în mâini. Spicele binecuvântate trebuie puse acasă la icoane, să nu fie aruncate la gunoi sau în altă parte, ci este obligatoriu să fie arse, le-a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin credincioşilor din Catedrală. Credincioşii au dus acasă şi apă sfinţită pentru ţarini şi grădini.

Procesiunea „Spre Sfânta Treime”

De mai mulţi ani, în cadrul Zilelor Culturale ale municipiului Baia Mare, se desfăşoară şi procesiunea religioasă intitulată „Spre Sfânta Treime”, aflată acum la a şasea ediţie.
Acestă procesiune, care a început la ora 17,00, pe o temperatură toridă de peste 30 de grade C, i-a avut în frunte pe Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin şi pe Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, urmaţi de zecile de preoţi din municipiul Baia Mare şi din parohiile învecinate acestuia.
Procesiunea a pornit din centrul nou al municipiului, de la Troiţa Revoluţiei, şi a continuat pe un traseu ce a cuprins o mare parte a bulevardelor Bucureşti şi Unirii, din coloana de câteva sute de metri făcând parte tinerii de la ASCOR şi ATOCEM, Asociaţia tinerilor ortodocşi din Protopopiatul Baia Mare, Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania”, sute de credincioşi din parohiile Băii Mari.
Pe traseul de peste 2 km, pelerinii au interpretat cântece religioase, troparul sărbătorii, pricesne.
Participanţii şi tinerii, în număr de aproape 1.000, au purtat icoane ale hramurilor bisericilor, ale Mântuitorului Iisus Hristos şi Maicii Domnului, icoana Pogorârii Duhului Sfânt, iar în fruntea procesiunii tinerii au dus steagul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, drapelul ţării şi ripide.

Vecernia plecării genunchilor

Procesiunea s-a îndreptat, aşa cum îi spune numele, spre Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, care este perspectiva bulevardului Unirii, unde toţi credincioşii s-au rugat la Vecernia plecării genunchilor. Catedrala a fost arhiplină, iar participanţilor la procesiune li s-au adăugat şi cei care nu i-au aşteptat în interiorul sfântului locaş.
„Aceasta este cea mai importantă vecernie de peste an, numită a „Plecării genunchilor”, pentru că se rostesc şapte rugăciuni cu un profund caracter teologic, rugăciuni de cerere, de mulţumire, de smerenie şi de iertare, pe care le adresăm Dumnezeului în Treime Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. În tradiţia Bisericii Ortodoxe, datorită măreţiei cutremurătoare a praznicului Învierii Domnului şi răscumpărării şi jertfei mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, de la Înviere şi până la pogorârea Sfântului Duh credincioşii nu îngenunchează, clerul bisericii nu îngenunchează la nici un moment al Sfintei Liturghii, cum fac la celelalte Liturghii din timpul anului. De aceea, vecernia aceasta este atât de mare şi de importantă, pentru că este prima în care ne aşezăm în genunchi în faţa lui Dumnezeu în Treime slăvit Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Îl lăudăm, Îl slăvim, Îl binecuvântăm şi-I mulţumim şi-L rugăm să ne ierte păcatele noastre, să ne facă vrednici de slava pe care ne-a dăruită-o Fiul lui Dumnezeu prin întruparea, pătimirea, răstignirea, moartea şi învierea Lui. Să ne cureţe de toate păcatele şi să ne aducă în comuniune de rugăciune. Să avem, pe de o parte dreaptă credinţă, care este credinţa adusă de Mântuitorul pe pământ prin Evanghelie, prin care ne-a făcut cunoscut numele lui Dumnezeu că este Tatăl nostru cel din Ceruri, apoi să avem dreaptă mărtuirisire a acestei credinţe şi dreaptă vieţuire şi dreaptă făptuire.”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.