Într-o atmosferă tensionată, în care puterile occidentale căutau să mai păstreze ce mai rămăsese din securitatea colectivă, se vorbea pe faţă de război. Ştirea conform căreia cei doi inamici ideologici, nazismul şi comunismul, au încheiat un pact de neagresiune, a căzut ca un trăsnet. Contemporanii acordului semnat la 23 august 1939, la Moscova, de către von Ribbentrop, ministrul de externe al Germaniei, şi Molotov, ministrul de externe al URSS, nu cunoşteau încă prevederile protocolului adiţional secret. Centrele diplomatice, din întreaga lume, au trecut în câteva ore de la ezitare la uluire. Pactul, la vedere, spunea că părţile – Germania şi Uniunea Sovietică – doreau să elimine pericolul războiului.
O prevedere cinică şi vicleană, din moment ce prima victimă a acordului a fost Polonia. Sistemul de alianţe, între marile puteri europene, era în derută. Principalii actori politici europeni erau îngrijoraţi. Semnăturile pe tratate deveneau caduce. Jurnaliştii britanici scriau că acordul a luat prin surprindere guvernul de la Londra. Pe de altă parte, Franţa dorea discuţii cu Moscova, parcă nevenindu-i a crede că sovieticii se apropie de inamicul ideologic. Germania şi Uniunea Sovietică, atunci, au mutat decisiv. Europa a pierdut. Cancelariile occidentale au înţeles că trebuie să renunţe la politica conciliatoare faţă de Hitler. Un prim pas a constat în acordarea unor garanţii de securitate statelor care se aflau în vizorul expansiunii germane.
În august 1939, după câteva luni de negocieri secrete, germanii şi ruşii ajungeau la concluzia „că între Marea Baltică şi Marea Neagră nu există nici o problemă între cele două ţări, care să nu poată fi rezolvată”. Pactul Ribbentrop – Molotov a delimitat sferele de influenţă între cele două puteri. Prin protocolul adiţional, care însoţeşte tratatul, erau stabilite noi hărţi pe continentul european. Ţările baltice intrau în zona de interes a Uniunii Sovietice, Polonia urma să fie împărţită între Germania şi URSS, iar sovieticii manifestau interes faţă de Basarabia. Pentru România vestea pactului a căzut ca un trăsnet, când a realizat că este o înţelegere asupra teritoriilor pe care le râvneau. La Bucureşti, regele Carol al II-lea a sperat până în ultima clipă că Anglia nu va pierde partida şi că România se va putea sprijini pe garanţiile occidentale.
Pactul a reprezentat un factor important de izolare a României. Disperarea guvernului român s-a tradus în oferta făcută, la 24 august, Ungariei pentru încheierea unui tratat de neagresiune, ofertă respinsă de conducerea maghiară. Sistemul de alianţe, sprijinit de Franţa, care promova securitatea colectivă, nu mai era valabil pentru România. Articolul protocolului adiţional secret, referitor la Basarabia, era extrem de interpretabil. În privinţa sud-estului Europei, din partea sovietică este subliniat interesul pentru Basarabia. Partea germană declară total dezinteres pentru această regiune. Ambiguitatea a fost folosită de Stalin, spre surprinderea lui Hitler, pentru a revendica Bucovina. Se ştia, şi la Berlin, că Bucovina nu aparţinuse niciodată Rusiei. Un conflict militar româno-rus, în spaţiul românesc, ar fi afectat livrările de petrol, esenţiale pentru economia de război a Germaniei. Nemţii au sugerat ca în schimbul Basarabiei şi Bucovinei, ruşii să restituie tezaurul.
Molotov nici nu a vrut să audă, spunând că România a exploatat aceste teritorii. S-a întâmplat ceea ce istoria consemnează: raptul Basarabiei şi al Bucovinei. Apoi, durerea Transilvaniei. Asupra Pactului Ribbentrop-Molotov s-a tăcut multă vreme. Gorbaciov, prin 1980, a fost nevoit să aducă în discuţie ticăloasa înţelegere. Odată cu venirea lui Putin la putere, tezele staliniste au revenit în actualitatea discursului oficial rusesc. Un pact care sângerează şi astăzi. Trebuie să ştim cum stăm cu istoria noastră. Toate acestea sunt ilustrate, pe larg, în Ediţia numărul 27 din „Ziarele României Mari”. Mărturie stă ziarul „Timpul”, din 24 august 1939.
În Ediţia de mâine veţi afla cum, la 1 septembrie 1939, dispărea şi ultima iluzie cu privire la salvarea păcii în Europa.
