Aeroportul Internaţional Maramureş intră încet, dar sigur, în funcţiune la parametrii doriţi de toată lumea. Astfel, dacă în urmă cu doar câteva săptămâni, într-o zi, pe aeroport ateriza şi decola doar o cursă internă a companiei TAROM către şi din Bucureşti, acum situaţia s-a schimbat. Doar în cursul zilei de ieri, au aterizat şi au decolat şase aeronave, inclusiv un elicopter SMURD.
Acesta este însă numai începutul de drum, după cum ne-a explicat Dorin Buda, directorul general al Aeroportului Internaţional Maramureş: „Actualmente, s-au aprobat noile proceduri instrumentale de aterizare – decolare, inclusiv cele pentru vizibilitate redusă, astfel încât orice categorie de aeronavă va putea ateriza şi decola în condiţii de maximă siguranţă. Aeroportul nostru devine, încet – încet, cu adevărat o poartă de intrare în Maramureş pentru turiştii care doresc să ne viziteze. Ca dovadă este şi faptul că pe platforma aerogării stă staţionată o aeronavă cu o capacitate de 60 de locuri, sosită cu turişti americani ce au venit să viziteze Maramureşul şi care vor pleca apoi mai departe în Timişoara. Deci investiţia Consiliului Judeţean, banii primiţi de la Guvernul României îşi arată roadele, noi devenind un aeroport funcţional şi operaţional în orice condiţii. Vineri, 7 iunie 2019, am avut în total şase zboruri. Ziua a început cu aterizarea unui elicopter SMURD, apoi patru zboruri comerciale cu pasageri turişti, plus cursa charter de Antalya, inclusiv un avion de business cu nişte persoane care au afaceri sau vor să investească în judeţul nostru. În legătură cu ce urmează, noi sperăm ca în fiecare zi să avem măcar tot atâtea zboruri de pe aeroport, dintre care două sau trei să fie destinaţii externe”.
Lucrările de modernizare a pistei aeroportului au început la finele anului 2015, când aerogara din Tăuţii Măgherăuş s-a închis. După trei ani, milioane de euro investite şi eforturi mari, aeroportul a redevenit funcţional şi operaţional în toamna anului trecut. De atunci, zborurile s-au tot înmulţit, iar pe viitor acestea vor fi şi mai dese.