Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a participat joi, 30 mai 2019, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, la Catedrala Episcopală din Baia Mare, la întâlnirea la două decenii de la absolvire a generaţiei 1999.
Întâlnirea a început cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie pe care Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul a oficiat-o dimineaţă, din sobor făcând parte preoţi profesori ai generaţiei 1999, precum şi absolvenţi care au primit Taina preoţiei din această generaţie foarte bună: doi arhimandriţi, un protoiereu, un secretar protopopesc, iar alţii au devenit preoţi de mir cu multă experienţă: iconomi stavrofori şi iconomi. O parte dintre absolvenţi au rămas fără Taina Preoţiei, ducându-şi crucea vieţii în lumea laicatului.
În cuvântul rostit în faţa absolvenţilor, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul şi-a exprimat bucuria că este prima întâlnire de acest fel la care participă în calitate de Arhiereu, apoi a pomenit de datoria preoţilor şi absolvenţilor de seminar de a propovădui Evanghelia lui Hristos, pentru că este nevoie de mărturisitori ai credinţei după modelul Mântuitorului, pentru că aceasta este povara pe care trebuie să o ducem în lumea de azi. Nevoia de mărturisitori este mai actuală acum decât oricând. În acest sens, a amintit de spusele Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş, ocrotitorul Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului, despre mărturisirea dreptei credinţe, pe care a făcut-o până în ultima clipă a vieţii sale.
După Sfânta Liturghie Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul a oficiat o slujbă de pomenire pentru un coleg din această generaţie trecut la Domnul.
În încheiere a fost oficiat un Te-Deum pentru a aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra absolvenţilor de acum 20 de ani.