Fiii satului la hram

0
104

Duminică, 12 mai 2019, în comuna Strîmtura, s-au desfăşurat două evenimente: hramul bisericii ortodoxe şi întîlnirea cu fiii satului, la care au participat sute de localnici şi oaspeţi de-ai lor. Organizatori au fost Asociaţia „Petreuşii”, Consiliul Judeţean Maramureş (finanţator), Consiliul local şi Primăria comunei Strîmtura. O contribuţie importantă a avut primarul ing. Ioan Pasere.
Dimineaţă, în prezenţa unui număr impresionant de credincioşi, îmbrăcaţi în port tradiţional, a fost sărbătorit hramul bisericii ortodoxe, preot paroh fiind Gheorghe Bogdan Belea. Încă nu se luase roua, cînd în altarul de vară au avut loc slujbe şi rugăciuni, Utrenia şi apoi Sfînta Liturghie, oficiate în sobor de 12 preoţi. Predicile au fost rostite de protopopul de Sighet, Vasile Aurel Pop, şi de noul preot paroh, Gheorghe Bogdan Belea (are vîrsta de 36 de ani şi 8 ani de preoţie). Din strană a răspuns un grup de studenţi teologi din Baia Mare. Apoi, la căminul cultural, a avut loc o agapă creştinească şi prietenească. În timpul mesei, Ansamblul de copii “Coconii Izei” a dat un spectacol folcloric.
După-amiază, a avut loc “Întîlnirea cu fiii satului”, pe stadionul de fotbal din comună. Au fost momente pline de emoţie, unice în viaţa comunităţii, o întîlnire de suflet, la care au fost invitaţi foştii dascăli ai şcolii gimnaziale, precum şi preoţii pensionari. Evenimentul a fost deschis de primarul Ioan Pasere, care a spus: “Iată-ne ajunşi la o nouă ediţie a “Întîlnirii cu fiii satului” Strîmtura, iar evenimentul îl dedicăm “Anului omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)”. Ca invitaţi de onoare îi avem pe dascălii pensionari şi preoţii comunei. Am aşteptat cu emoţie să mă reîntîlnesc cu seniorii noştri. Le datorăm atît de multe, de la educaţie şi pînă la ce sîntem în prezent, încît este imposibil să le mulţumim după cum merită. Ne înclinăm cu respect în faţa lor şi îi asigurăm că tot ceea ce au făcut ei pentru noi nu trece neobservat”. Pe scena amenajată pe stadion, educatorilor şi preoţilor pensionari le-au fost înmînate diplome de excelenţă şi cîte o umbrelă tip baston, după care au fost invitaţi la masă cu mititiei şi bere.
S-a adunat lume multă să asiste la spectacolul folcloric ce a urmat, dat de ansamblul artistic de copii din Strîmtura (instructor Gheorghe Hîrb), de Ştefan Petreuş şi fiul său Andrei, Felix Gălan şi Ioan Dordoi, Marinel Petreuş şi Ghiţă Pârja, soţii Orza, Aida Lihet, Crina Varga Haiduc, Anişoara Rad, Ionuc şi Andreea Ivanciuc, Cristina Ardelean, Alina Dunca şi Fraţii Filimon, Ionuţ Sidău, Iulia Bucur Roman, trupa “Haiducii lui 7 cai” şi lăpuşeanca Andreea Ghiţiu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.