Primul-ministru al României, Viorica Dăncilă, în vizită la investiţiile UAC Europe din Tăuţii Măgherăuş şi Dumbrăviţa

0
633

Ajunsă la Aeroportul Internaţional ”Maramureş” în după-amiaza zilei de vineri, 17 mai 2019, premierul Viorica Dăncilă a venit însoţită de ministrul Sănătăţii, ec. Sorina Pintea, de ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, dar şi de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Dragoş Titea. Oficialii guvernamentali au fost aşteptaţi de către preşedintele CJ Maramureş, Gabriel Zetea, de primarul din Tăuţii Măgherăuş, Anton Ardelean, de parlamentarii de Maramureş, dar şi de consilieri judeţeni. Primul-ministru a fost să vadă investiţia UAC Europe din Tăuţii Măgherăuş, o investiţie de peste 130 de milioane de euro, din care 40 de milioane de euro reprezintă ajutor guvernamental acordat pe schema de stat.
Universal Alloy Corporation, parte a grupului Montana Tech Componentes AG, este unul dintre liderii mondiali din industria aeronautică. În 2008, UAC a deschis prima fabrică în România, în comuna Dumbrăviţa. Datorită rezultatelor remarcabile obţinute în aceşti 11 ani de activitate, UAC Europe continuă să investească în România, devenind compania cu cea mai constantă şi rapidă dezvoltare din regiune. Pe lângă fabrica din Dumbrăviţa, care continuă să se dezvolte, recent, UAC Europe a iniţiat o nouă investiţie, care se construieşte la Tăuţii Măgherăuş, în zona Aeroportului Internaţional Maramureş. Directorul financiar al UAC Europe, Daniel Vărzaru a prezentat invitaţilor investiţia care se realizează la capătul pistei Aeroportului Internaţional ”Maramureş”.
”Vorbim despre un proiect de peste 130 de milioane de euro, proiect aprobat de Guvernul României pe schema de ajutor de stat în luna noiembrie 2018. Vom avea peste 1.000 de locuri de muncă create şi peste 80.000 de mp de construcţii amplasate pe cele peste 40 de hectare de teren pe care compania le deţine în zonă. Este o investiţie strategică, unică nu doar în regiune şi în ţară, ci şi în sud-estul Europei. O investiţie gigant care se preconizează că, în cinci ani va tripla cifra de afaceri a companiei. Proiectul UAC Europe din Tăuţi se va derula până în 2021 şi va cuprinde producţia propriu-zisă, care înseamnă extruziune titaniu, extruziune tuburi aluminiu, prelucrare titaniu/aluminiu, tratare şi vopsire titaniu/aluminiu şi subansamble; un Centru de Training şi o Organizaţie de Design. De asemenea, UAC Europe a construit un program bine pus la punct de implicare în comunităţile locale din Dumbrăviţa şi Tăuţii Măgherăuş, în toate domeniile de activitate, la care contribuie Asociaţia NEMUS şi American International School of Transylvania, asociaţii susţinute de UACE.”, a arătat Daniel Vărzaru, directorul financiar al UAC Europe. Întreţinere şi reparaţii avioane este următorul proiect pe care UAC Europe doreşte să îl facă, începând cu 2021, în halele care vor fi construite în cea de-a doua investiţie ce va fi realizată aici. Dacă în prezent, la Tăuţii Măgherăuş sunt peste 400 de angajaţi, când lucrarea va fi finalizată, aici vor munci peste 1.000 de oameni, a arătat Daniel Vărzaru, directorul financiar al UAC Europe.

Gabriel Zetea: ”Vom solicita ajutor Guvernului României pentru a realiza centura ocolitoare amunicipiului Baia Mare”

Preşedintele CJ Maramureş, Gabriel Zetea a precizat că instituţia pe care o conduce a solicitat Guvernului României 20 de milioane de euro pentru Aeroportul Internaţional, 40 de milioane de euro pe schema de stat ca şi susţinere pentru UACE, dar va fi nevoie şi de o centură ocolitoare a municipiului Baia Mare, pentru ca cei care vor lucra aici să poată ajunge la muncă, fără să blocheze traficul. Premierul Viorica Dăncilă a dat asigurări că toate solicitările bine fundamentate care vor ajunge la Guvern vor fi onorate în cel mai scurt timp.
UACE produce profile pentru industria aeronautică în următoarele patru divizii ale sale: topitorie şi extruziuni, prelucrări mecanice, tratamente de suprafaţă şi asamblare – acesta fiind şi traseul pe care o piesă produsă în fabrică îl urmează pe fluxul de producţie. Pe lângă departamentul de producţie, compania are departamentele suport (calitate, mentenanţă, inginerie, relaţii clienţi, contabilitate, resurse umane) care susţin procesele de producţie. Cei peste 1.900 de angajaţi, ”marea familie UACE” reprezintă secretul succesului companiei.

… şi la Aeroportul Internaţional Maramureş

După masa zilei de vineri, 17 mai, a adus în Maramureş alţi reprezentanţi ai Guvernului României, alături de primul –ministru, Viorica Dăncilă. Premierul a ajuns la Aeroportul Internaţional ”Maramureş” în jurul orei 16.00, fiind însoţită de ministrul Sănătăţii, ec. Sorina Pintea, de ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, dar şi de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Dragoş Titea. Preşedintele Consiliului Judeţean Ma­ramureş, Gabriel Zetea, alături de primarul oraşului Tăuţii Măgherăuş, Anton Ardelean, de parlamentarii de Maramureş şi de consilieri judeţeni au întâmpinat delegaţia oficială, după care i-au însoţit pentru a le prezenta realizările de la Aeroportul Internaţional, lucrări de 90 de milioane de lei achitate din fondurile obţinute de la Guvern în intervalul 2017 – 2018.

Gabriel Zetea: „De Zilele Maramureşului îi prezentăm premierului României investiţiile importante realizate în judeţ”

Aeroportul Internaţional a fost un proiect prea mulţi ani tergiversat de guvernările anterioare, un proiect asumat curajos de către actualul CJ şi unde plata lucrărilor care au fost realizate a fost posibilă doar cu sprijin guvernamental. Pista a fost modernizată şi prelungită cu 350 de metri, ceea ce face ca Maramureşul să aibă, astăzi, cea mai modernă pistă de aterizare din România. Alocarea celor 20 de milioane de euro ne permite să vorbim astăzi despre un proiect finalizat, un proiect de succes care asigură dezvoltarea în continuare a porţii de intrare în judeţul Maramureş, aşa cum îi spunem noi Aeroportului Internaţional. Am început să efectuăm cursele cu operatorul TAROM, apoi avem trei curse internaţionale către Antalya, care vor demara în luna iunie, dar avem discuţii şi cu alţi operatori interesaţi să opereze curse de pe Aeroportul Internaţional Maramureş. Ne dorim ca Aeroportul să se dezvolte în continuare, dar în jurul Aeroportului se dezvoltă şi alte investiţii.
La capătul pistei UACE face o investiţie de aproape 150 de milioane de euro cu susţinere financiară considerabilă din partea Guvernului, pe un proiect aplicat pe schema de ajutor de stat şi mă bucur că cea mai mare investiţie care se dezvoltă în România, în acest an, este în judeţul Maramureş, iar Guvernul a fost cel care a avut sprijinul decisiv, de aproape 40 de milioane de euro. Astfel, schimbăm încet şi economia judeţului Maramureş, prin miile de oameni care îşi vor găsi un loc de muncă aici”, a declarat şeful administraţiei judeţene, Gabriel Zetea.

Viorica Dăncilă, premierul României: ”Am susţinut din punct de vedere guvernamental investiţia la Aeroport”

Premierul României, Viorica Dăncilă s-a arătat încântată să fie prezentă la ”Zilele Maramureşului”, arătând că judeţul nostru are zone foarte frumoase, zone apreciate nu doar în România, ci şi peste hotare. ”Am venit însă să văd mai multe realizări în judeţ făcute atât din fonduri europene, cât şi guvernamentale şi fonduri proprii. Cred că se poate conta în anul 2019 ca acestea să se realizeze la termen, iar acolo unde lucrurile nu merg aşa cum ne dorim, să venim cu sprijin guvernamental. Apreciez foarte mult această bună conlucrare între comunităţile locale, dar şi între Consiliul Judeţean şi Guvernul României, pentru că toate acestea duc la dezvoltarea acestui minunat judeţ. Am susţinut din punct de vedere guvernamental investiţia la Aeroport la fel cum am susţinut investiţiile în întreaga ţară, iar în acest sens un ajutor important a fost ajutorul de stat pe care l-am acordat mai multor companii. Încurajăm investiţiile în România şi căutăm şi din punct de vedere legislativ să atragem cât mai mulţi investitori, pentru că dezvoltarea economică este strâns legată de investiţii, de cei care vin să dezvolte aici obiective. Vă felicit pentru implicare şi pentru modul în care aţi gestionat aceste investiţii şi sper ca şi în viitor să venim cu veşti bune pentru Maramureş şi pentru întreaga ţară”, a declarat primul ministru al României, Viorica Dăncilă.
Un mesaj a avut şi directorului Aeroportului Internaţional ”Maramureş”, Dorin Buda, care a arătat că cei 20 de milioane de euro primiţi de la Guvernul României au fost cei mai aşteptaţi bani în ultimii ani. Acesta a prezentat întreaga investiţie, arătând că a fost construit un nou aeroport, fapt care permite oricărei aeronave să aterizeze şi să decoleze în cea mai mare siguranţă.
(a.b.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.