Marele praznic al Învierii Domnului Iisus a fost sărbătorit în mănăstiri şi biserici, unde creştinii au primit Lumina Sfîntă.
În oraşul Tg. Lăpuş, noaptea Învierii a găsit mii de credincioşi la Catedrala ortodoxă ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, la biserica ,,Înălţarea Domnului” şi la biserica greco-catolică „Buna Vestire”. O ploaie ce părea de neoprit a căzut peste pămînt şi oameni, dar după ora 24 s-a oprit.
Învierea Mîntuitorului dă sens vieții și curaj trecerii din această trecătoare viață spre cea veșnică. Credincioşii au luat Lumina Sfîntă adusă de la Sfîntul Mormînt din Ierusalim. În Altarul de vară, pe platoul de marmură, candela cu Lumina Sfîntă de la Sfîntul Mormînt a sosit înainte de ora 24.
În dangăte de clopote, cu lumînări şi candele în mîini, la îndemnul preoţilor: „Veniţi de luaţi Lumină!”, participanţii la Sfînta Înviere au cîntat „Hristos a Înviat” alături de corul „Armonia” al Catedralei, dirijor Viorel Danciu, S-au rostit cuvinte de învăţătură, iar la final cei prezenţi au primit paştile (pască în vin) sfinţite, oferite lăpuşenilor de Primăria oraşului Tg. Lăpuş, primar Mitru Leşe.
Învierea Domnului, numită si sărbătoarea Paştilor, adică ziua în care răul şi viclenia vor fi lăsate deoparte, îmbrăcînd haina adevărului şi a bucuriei, este cea mai veche sărbătoare a creştinătăţii. Este sărbătoarea care a adus omenirii speranţa mîntuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos.