Proiectul de introducere a apei potabile în localitatea Berchezoaia este aproape de finalizare. De acesta vor beneficia, în maximum o lună de zile, aproape 200 de gospodării.
Investiţia, ce cuprinde staţii de tratare a apei şi bazin de acumulare, a fost finanţată din fonduri guvernamentale, nerambursabile. Cuantumul proiectului în derulare, finalizat aproape integral, trece de 2,5 milioane de lei. Călin Ovidiu Petrică, primarul comunei Remetea Chioarului, a explicat: „În aceste momente se fac lucrări pentru alimentarea cu apă a gospodăriilor din Berchezoaia. Este o investiţie finanţată prin fonduri guvernamentale, care se ridică la valoarea de 2.700.000 de lei, cu staţii de tratare, bazin de acumulare, cu puţuri forate la 35 de metri şi distribuţie pe toată localitatea. În maximum o lună de zile, oamenii vor avea apă la robinete, lucrarea fiind finalizată în proporţie de 98%. S-au făcut probele de presiune şi urmează să se facă recepţia. Din 170 de gospodării, 140 sunt deja branşate la apă. Anul trecut au fost finalizate lucrările la alimentarea cu apă şi în localităţile Posta şi Remecioara, cu staţii de tratare, filtrare şi tot ce implică asta. Cu terminarea lucrărilor de la Berchezoaia pot spune că toată comuna are apă la robinet”. Tariful pe care îl vor plăti cetăţenii este stabilit prin hotărâre de Consiliu Local încă din anul 2015 şi se ridică la suma de 2,5 lei cu TVA. Din aceşti bani primăria face întreţinerea reţelelor de apă.