• Energii regenerabile şi alternative, invenţii, inventatori, siguranţă şi securitate •
Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş organizează, în perioada 23-24 mai 2019, unul dintre cele mai generoase târguri tehnice din regiunea de Nord-Vest a României – PROTEHNICA.
Manifestarea expoziţională formată din trei saloane – PREVENT, ENERGII REGENERABILE ŞI ALTERNATIVE, respectiv SALONUL INVENTATORILOR MARAMUREŞENI se doreşte a fi un punct de întâlnire cu relevanţă regională şi, pe viitor, chiar naţională pentru judeţul Maramureş, în domeniul dezvoltării durabile.
Anul acesta, salonul ENERGII REGENERABILE ŞI ALTERNATIVE a ajuns la a IX-a ediţie. De 9 ani, Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş contribuie prin acest salon la promovarea a tot ceea ce ţine de eficienţa energetică – prin tehnologii, inovaţii şi surse de finanţare în acest domeniu.
Eficienţă energetică
Pe principiul că economisirea poate începe de la lucruri simple, dar poate fi evoluată în soluţii inteligente, anul acesta, în cadrul Salonului ENERGII REGENERABILE ŞI ALTERNATIVE o atenţie sporită va fi acordată eficienţei energetice. Cu o experienţă de peste 11 ani pe piaţa de energie electrică şi gaze naturale, o societate din Cluj-Napoca vine la ProTehnica pentru a răspunde nevoilor consumatorilor printr-o ofertă integrată de servicii, în care eficientizarea consumului şi a costurilor sunt obiectivele principale. Pe lângă partea expoziţională, reprezentanţii firmei vor susţine un seminar, care va avea ca temă principală prezentarea soluţiilor de eficientizare a consumului, atât pentru propria afacere, cât si pentru mediul înconjurător.
Izolare, sisteme de încălzire, materiale ecologice
Variante de izolare pentru case, care includ şi materiale ecologice ce lasă casa să „respire”, instalaţii de încălzire cu centrale cu gaze, cu energie electrică, panouri radiante cu energie electrică, încălzire în pardoseală cu energie electrică sau prin agent termic, convectoare individuale cu energie electrică, şeminee aparente, înzidite şi cu circulaţie de aer cald în toată casa, vor fi prezentate în cadrul Salonului Energii regenerabile şi alternative de o societate din Maramureş.
Panouri solare şi alte soluţii inovative
O altă companie, cu peste 12 ani de experienţă în industria panourilor solare şi a energiei regenerabile şi peste 20 de ani în domeniul instalaţiilor energiei termice, va fi prezentă la ProTehnica 2019. Consultanţi, importatori şi instalatori preocupaţi de nevoile clienţilor, de noutăţile din domeniu, vor genera cele mai eficiente soluţii de producere proprie a energiei electrice sau a apei calde menajere, cu ajutorul panourilor solare. Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcţii, prezentări UPS: surse de alimentare neîntreruptibilă, automatizări casa inteligentă, soluţii inovative de stocare a energiei cu sistemul Power Expert, dezvoltat de o companie cu sediul în Fărcaşa, toate acestea sunt alte paliere care vor contura ProTehnica 2019.
SALONUL INVENTATORILOR MARAMUREŞENI, ajuns la ediţia a XIII-a şi organizat împreună cu Societatea Inventatorilor din România, va avea peste 25 de invenţii, inovaţii şi brevete din Maramureş şi din ţară.
Organizatorii îşi propun, totodată, ca Salonul PREVENT (ediţia a III-a), organizat în parteneriat cu ISU Maramureş, să devină o viitoare platformă regională reprezentativă de întâlnire a actorilor interesaţi de domeniul siguranţă şi securitate, fie ei din categoriile rezidenţial, business sau public.
Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş vă invită să vă alăturaţi manifestării ProTehnica, care va avea loc în perioada 23-24 mai, la Centrul de Instruire şi Marketing din Baia Mare, Aleea Expoziţiei nr. 5.