Oameni de seamă ai Maramureşului: General, conf. univ. dr. Leordean Alexandru – o carieră militară împlinită

Despărţit de viaţa rurală din motiv că pământul părinţilor, moştenit de la generaţiile de sorginte nobiliară a fost „luat cu de-a sâla în colectiv” în primăvara anului 1962, adolescentul Leordean se dedică învăţăturii.
A parcurs apoi un itinerar de pregătire şcolară, ştiinţifică, literară, şi de teorie socială îndelungat, de educare patriotică şi formare intelectuală. Avid de lectură, descoperea mereu tipărituri interesante, şi dorea să citească toate cărţile esenţiale ale românilor şi ale omenirii, chiar dacă nu erau cerute printre îndatoririle şcolare. Află de la unii profesori, de la oameni mai vîrstnici că unii cărturari români de seamă sunt interzişi împreună cu cărţile lor, că unele poezii pe care ei le recitau la serbările şcolare înainte de război nu mai sunt pomenite pentru că amintesc de România Mare („Doina” de M. Eminescu, „La noi” sau „Plugarii” de O. Goga, „Coroana României”). Dar el urmărea printre rândurile citite gândul transmis şi intenţia autorului, forma expresiei folosite, sensul şi semnificaţia cuvintelor. Încă din gimnaziu îşi consolidase un anumit cult pentru cuvântul tipărit şi îşi fortifica dorinţa ca într-o zi să dea şi el texte la tipar.
Între anii 1957 – 1965, pe lângă pregătirea de bază, de la Şcoala din Leordina a reţinut două lucruri pentru tot parcursul vieţii: 1. poezia lui Eminescu drept forma cea mai potrivită pentru gândirea, sensibilitatea şi trăirea românească; primise ca premiu şcolar o carte cu poezii de Eminescu şi tot citindu-le ajunse să le ştie pe de rost; 2. Punerea problemelor în ecuaţii algebrice şi rezolvarea lor. Cu aceste elemente incipiente a plecat în lume, nu le-a părăsit vreodată, ci, dimpotrivă, le-a tot consolidat într-un mod sau altul.

Vine din Leordina la Vişeu de Sus. A urmat aici, între 1965-1967, clasele a IX-a şi a X-a ale Liceului Teoretic ’’Bogdan –Vodă’’. A reţinut din atmosfera educativă de atunci mândria patriotismului local, omenia şi prietenia maramureşene, evaluarea şi aprecierea dascălilor bazate pe merit şi calităţi intelectuale. Pasiunea pentru poeziile lui Eminescu se amplifică, cumpără şi citeşte „Viaţa lui Mihai Eminescu” de G. Călinescu, apoi poeziile lui Octavian Goga, ale lui Lucian Blaga, pînă atunci interzise. Simte însă o atracţie irezistibilă spre liceul militar şi în1967 schimbă colegii, schimbă profesorii, schimbă zona geografică, chiar atmosfera de a învăţa, şi după doi ani, susţine examenul de bacalaureat la Liceul Militar ’’Dimitrie Cantemir’’ din Breaza.
După încă 3 ani, mai mult de instrucţie militară decât de pregătire şi muncă intelectuală, la Şcoala de ofiţeri activi ’’Nicolae Bălcescu’’ din Sibiu, realizează mai profund deosebirea dintre mediul militar şi atmosfera intelectuală şi educativă civilă. Dar îl salvează Biblioteca „ASTRA” din Sibiu unde a găsit şi a studiat lucrări fundamentale pentru istoria românilor din Transilvania, pentru a întelege cultura română, pentru a pătrunde angajarea şi sacrificiul cărturarilor transilvăneni în epocile de renaştere şi afirmare a naţionalităţii româneşti într-un mediu de interferenţă cu marile culturi din apus. Aflase înainte, ca licean la Breaza, părerea colegilor din părţile sudice ale României cum că domnitorii de la Curtea de Argeş, Târgovişte, Bucureşti sau Craiova şi învăţaţii de la sud de Carpaţi au rolul esenţial în dăinuirea neamului românesc, în sedimentarea culturii române şi că soarele românismului de la Bucureşti răsare. Dar la Sibiu, în cei trei ani de formare „astrală”, tânărul student la „facultatea de drepţi” (adică la Şcoala de ofiţeri de infanterie) pătrunde multe taine ale dăinuirii populaţiei valahe din perioada marilor migraţii, de la Menumorut şi sosirea triburilor în frunte cu Arpad, prin răscoala de la Bobâlna şi „Unio Trium Nationum”, prin Şcoala Ardeleană până la Revoluţia lui Horia, la lupta eroică a moţilor lui Avram Iancu şi la Marea Unire de la Alba Iulia pe 1 Decembrie 1918, unde se împlineşte România Mare „de la Nistru pân la Tisa” şi „de la Turnu-n Dorohoi”.
În această perioadă a formării sale intelectuale, şi-a consolidat convingerile că poporul român şi-a sedimentat dimensiunile şi trăsăturile lăuntrice de profunzime prin lucrarea asupra lui însuşi, prin frământările atâtor secole de muncă şi de luptă, uneori învins, alteori umilit şi nedreptăţit pe pământul strămoşesc, dar cu încrederea că nedreptăţile suportate chiar sute de ani tot nedreptăţi rămân şi că vor fi înlăturate când va veni ziua dreptăţii.
Tânărul locotenent Leordean Alexandru, la 22 de ani, cu noroc, cu predestinare poate, dar în mod aproape sigur pe merit, este repartizat să-şi înceapă munca de ofiţer printre elevii Liceului militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. Aici nu slăbeşte ritmul studiului şi, cu orizonturile lecturii bine conturate, pune la probă prestigiul bibliotecii liceului, intră în efervescenţa atmosferei intelectuale a colectivului de cadre didactice, organizează şi desfăşoară activitatea unui cerc de logică cu elevii interesaţi, organizează activităţi cultural-artistice şi sportive.

Pentru aprofundarea cunoştinţelor după un plan bine construit pe ştiinţă, pe ideile moderne ale cunoaşterii şi delimitat de ideologizarea care invada pe-atunci învăţământul, susţine examenul de admitere şi intră la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Istorie şi Filosofie, în vara anului 1975. Pe parcursul celor cinci ani de studiu a aprofundat în mod deosebit problemele de logică, principiile gândirii corecte şi impactul acestora asupra activităţilor decizionale din acţiunea umană. La Biblioteca Universitară Centrală „Mi­hai Eminescu” din Iaşi citeşte cărţi din tezaurul şi fondul special al bibliotecii, orientat de bibliografiile fiecărui curs, iar în 1981 susţine examenul de licenţă cu tema ”Coordonate ale acţiunii răsfrânte în logica deontică” şi obţine nota 10.
Pentru progresul în cariera militară era necesară perfecţionarea unor aptitudini specifice conducerii activităţilor din domeniu şi de aceea tânărul ofiţer urmează cursurile Academiei de Înalte Studii Militare din Bucureşti între anii 1980-1982. La absolvirea studiilor academice militare ocupă o funcţie de cadru didactic în aceeaşi instituţie: asistent universitar în 1982, lector universitar din 1986 şi conferenţiar universitar din 1991. Alături de activităţile didactice curente, desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică, elaborarea de cursuri universitare, documente de planificare, de editare a unor reviste ştiinţifice, participă la simpozioane ştiinţifice în Academia Militară, la Universitatea din Bucureşti, la Academia Română. În 1987, reuşeşte să introducă în Planul de Învăţământ al instituţiei Cursul de Logică pe care îl predă, îl perfecţionează şi îl publică la Editura Militară în 1992, fiind primul curs de logică în istoria instituţiei.
Un studiu de referinţă scris în această perioadă a activităţii academice îl reprezintă ”Aspecte ale raţiunii practice în spiritualitatea românească” (1986). Apoi elaborează unul în domeniul academic militar Punerea şi rezolvarea problemelor în ştiinţa militară (1987), iar ca urmare a preocupărilor de o viaţă privind opera lui Mihai Eminescu, prezintă în şedinţa festivă dedicată Centenarului morţii Poetului Naţional (15 iunie1989) comunicarea „Moduri ale argumentării în discursul social-politic eminescian” (comunicare care surprinde plăcut şi este publicată în Revista de filosofie, nr.4, 1989).
Ca membru al Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei din Academia Română, a susţinut comunicări pe tema valorilor şi a raţiunii practice (Practical inference and the foundation of action, publicată în limba engleză în revista academică Noesis, XIII, 1987; Raţionalitatea evaluativă, 1997 ), comunicări bine primite pentru noutatea abordării.
Începând cu anul 1996, şi-a desfăşurat activitatea în cercetare, ca director al Centrului de Cercetări Psihopedagogice din Academia de Înalte Studii Militare (între anii 1996-2000), apoi în Centrul de Studii Strategice de Securitate, ca şef de secţie, funcţie de general ocupată prin concurs în anul 2001.
Paralel cu activitatea de cercetare, lucrează la definitivarea tezei de doctorat cu titlul „Structuri praxio-logice în proiectarea, desfăşurarea şi evaluarea acţiunii militare” pe care o susţine public la 24 martie1999 la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi şi obţine titlul de doctor în filosofie, specialitatea logică.
În perioada ianuarie-mai 2000, urmează Cursul de Studii Strategice de Securitate şi Relaţii Internaţionale (echivalent cu Colegiul Naţional de Apărare din România) la Colegiul de Studii Internaţionale de Securitate „George C. Marshall”, Garmisch-Partenkirschen, Germania, pregătire utilă în perioada care a urmat, atât pentru derularea Parteneriatului pentru Pace cu SUA, cât şi pentru perspectiva integrării României în NATO. Pentru o perioadă de câteva luni, din septembrie 2001- martie 2002, ofiţerul îşi desfăşoară activitatea în Statul Major General al Armatei în Secţia Cooperare Militară Internaţională. La finalul carierei militare lucrează timp de peste 3 ani în Direcţia Relaţii Publice a Ministerului Apărării Naţionale, locţiitor şi şef al acestei direcţii (funcţie de general cu două stele). În aceşti ani se ocupă de gestionarea imaginii Armatei, informarea publică despre activitatea Ministerului Apărării Naţionale, conceperea strategiei pentru promovarea imaginii Armatei şi coordonarea întregii activităţi de comunicare, informare şi relaţii publice din armată. Această perioadă se suprapune peste campania de integrare a României în NATO şi în Uniunea Europeană, cu derularea unor vizite de informare bilaterală cu structuri similare din ţări deja membre NATO şi UE,- sau cu cele din unele ţări numai aspirante- care au avut loc la Bucureşti, dar şi la Bruxelles, Lisabona, Budapesta, Praga, Zagreb, Dublin, Berlin, Varşovia, Belgrad, New York, Washington şi Ottawa.
Ieşirea la pensie în anul 2005 încheie o activitate didactică şi de cercetare de peste 35 de ani desfăşurate în diferite structuri ale instituţiei militare. Deşi locuieşte de aproape 40 de ani în Bucureşti, o mare parte din timpul anului o petrece în Maramureş: are casă în Leordina, comuna în care e născut la 22 mai 1950 şi al cărei cetăţean de onoare este, a scris monografia „Leordina, un sat în faţa lumii”, o altă carte dedicată tradiţiilor folclorice locale „Nuţu Leordean-mesager al tradiţiei maramureşene”, alte lucrări despre istoria locurilor natale, participă la diferite simpozioane, aniversări, sesiuni ştiinţifice din pasiune şi plăcere, fapte pentru care i-a fost acordată distincţia „CINSTEA MARAMUREŞULUI” de către Consiliul Judeţean Maramureş în 2018 cu menţiunea „pentru păstrarea şi dezvoltarea valorilor maramureşene”.