Elevii şcolii gimnaziale din Coaş au participat la o lecţie de apicultură direct într-o stupină. Gazda copiilor a fost Rodica Miholca, o cunoscută crescătoare de albine din comună. Astfel, şcolarii au avut ocazia să vadă pe viu cum albinele transformă nectarul florilor în delicioasa miere. Au învăţat chiar şi despre cum se scoate corect un ac de albină din piele, în cazul în care sunt înţepaţi din greşeală.
De această experienţă au beneficiat toţi elevii claselor primare din localitate. Maria Opriş, directorul Şcolii Gimnaziale din Coaş, a explicat: „Copiii sunt foarte încântaţi, iar noi ne-am bucurat că am fost contactaţi de doamna Miholca, ea de ani buni de zile colaborând cu noi. E şi furnizorul nostru de miere pe plan local şi cu această ocazie văd şi elevii cum fac albinele miere, cum bunătatea aceasta ajunge şi pe buzele lor. Ne-am bucurat că am putut veni cu ei. Ne-a ajutat şi vremea, că e o zi frumoasă, iar micuţii au ocazia să vadă pe viu cum se cresc albinele, ce se întâmplă în tot acest proces prin care nectarul florilor ajunge miere. Asta este cu atât mai bine cu cât activităţile noastre de la şcoală sunt mai mult teoretice. Totuşi, noi încercăm să le arătăm copiilor ce învaţă la clasă şi în practică. Avem şi o grădină la şcoală. Şi acolo sunt implicaţi în activităţi, deci practic ei întreprind şi altfel de activităţi decât cele pur teoretice de la clasă. Asta însă este una dintre activităţile foarte dulci, care cred că le face o deosebită plăcere. N-am ştiut cum vor reacţiona, dar mă bucur că rezultatul a fost unul pozitiv. Astăzi au fost programaţi în jur de 60 de elevi să vină în vizită la stupină, fiind copiii de la clasele primare. Acum e clasa pregătitoare şi clasa a treia, iar în tura a doua vin cei din clasa a patra şi a doua de la şcoala din Coaş. La miere şi albine nu au mai fost, deci asta este pentru prima dată, iar ei sunt pur şi simplu încântaţi”.
Apicultoarea le-a împărtăşit elevilor din secretele meseriei

Organizatoarea activităţii şi-a dorit de mult timp să se întâlnească cu elevii din comună şi să le împărtăşească din tainele apiculturii. Acum a sosit momentul potrivit: „Noi ne-am propus de mai mult timp să realizăm activităţi de acest fel, să desfăşurăm acţiuni în comună cu copiii de la şcoală numai că timpul fiind atât de scurt, a fost mai greu cu organizarea, însă acum am reuşit. Aceste activităţi se fac primăvara, în general, când albinele sunt acasă, în perioada de dezvoltare. Sunt flori, natură verde, deci avem de toate. Aşa că am adus copilaşii la stupină. Activitatea este şi ca parte a unui proiect pe care noi l-am implementat. E foarte bine, mai ales pentru copiii noştri, să ştie importanţa şi rolul albinelor pentru om, pentru natură, dar şi al produselor apicole pentru sănătate. Deci e necesar să promovăm acest lucru şi poate că aşa, pe viitor, vom avea mai mulţi apicultori. Din păcate, în breasla aceasta, apicultorii sunt tot mai puţini şi majoritatea sunt persoane în vârstă, deoarece tinerii nu prea îmbrăţişează acest sector, cum nu prea îmbrăţişează multe alte domenii. Mulţi sunt plecaţi în străinătate, nu mai au timp de lucru în ţară. Plus că nu e o meserie uşoară apicultura şi trebuie multă ştiinţă. Deci nu este doar faptul că ţii albinele în curte şi în primăvară te trezeşti că nu le mai ai! Apicultura înseamnă mai mult de atât! Dar copilaşii practic au văzut acum tot traseul prin care nectarul florilor devine miere. E bine ca ei să ştie ce mănâncă din farfurie, să ştie că acest produs este sănătos, că produsele apicole în general sunt nişte produse medicament, nu aliment, în primul rând. Noi am mai avut acţiuni şi cu bătrânii din localitate, le-am mai dat câte un borcănel de miere, dar astea ţin de suflet, însă e bine de făcut şi activităţi de acestea. Dacă nouă ne oferă natura, din puţinul pe care noi îl obţinem, e bine să dăm şi celorlalţi”, a explicat Rodica Miholca, apicultor din Coaş.
Elevii au fost de-a dreptul impresionaţi de lecţia de apicultură „pe viu” şi ne-au explicat ce au învăţat: „Albinele sunt foarte importante pentru mediu, că dacă ele ar dispărea, fructele şi legumele ar dispărea şi acestea”, a spus unul dintre micuţi. „Mierea şi tot ce provine de la albine sunt produse foarte sănătoase şi delicioase. Îmi place să mănânc mierea direct din fagure. Este interesant şi cum se extrage mierea în centrifugă”, a fost concluzia altui elev. „Produsele din miere sunt gustoase şi sănătoase”, a conchis un alt şcolar. La final, micuţii au primit şi câte un dar dulce din partea gazdei. Rodica Miholca a promis că va repeta această experienţă şi anii următori, pentru a conştientiza populaţia despre importanţa pe care albinele o au pentru noi.