Sfântul Sava de la Buzău mai este numit şi „Sava Gotul” şi este prăznuit pe 12 aprilie. Sfântul Sava s-a născut în jurul anului 334, într-un sat din zona Buzăului, nu departe de râul Buzău, pe atunci numit „Mousaios”, într-o familie de creştini. Creştinii l-au păstrat în memoria lor ca pe un bărbat drept în credinţă, blând, smerit, cucernic, gata spre ascultare, liniştit şi negrabnic la cuvânt. Sfântul Sava l-a avut drept duhovnic pe preotul din localitate, numit Sansalas, el fiind apropiat, însă, şi de preotul Gutticas, dintr-o localitate învecinată.
În perioada anilor 369-372, regele got Atanaric va dezlănţui o cumplită prigoană asupra creştinilor, în special în regiunile stăpânite de goţi. În apropierea sărbătorii Învierii Domnului, în anul 372, deoarece preotul lui duhovnic era plecat din localitate, Sfântul Sava şi-a îndreptat paşii spre biserică unde slujea preotul Gutticas. Pe drum, însă, un bărbat luminos la chip l-a îndemnat să se întoarcă în localitate, pregătindu-l pentru mucenicie.
În noaptea celei de a treia zi de Înviere, păgânul Atharid, fiul dregătorului got Rotheseu, a năvălit în sat. Printre creştinii capturaţi, el i-a legat şi pe Sansalaș şi pe Sava, pe care i-a şi muncit mai mult decât pe toţi ceilalţi. Târându-i pe pământ, prin lemne ascuţite şi prin pietre, păgânii aşteptau ca aceia să moară.
Văzând că Sfântul Sava a fost păzit nevătămat, orbiţi de mânie, l-au răstignit pe două osii mari și l-au aruncat la pământ. În ascuns, o femeie creştină l-a dezlegat pe sfânt, însă acesta a rămas în acelaşi loc, nu a dorit să fugă. Înfuriindu-se, păgânii l-au luat pe sfânt şi l-au spânzurat de o grindă, obligându-l să mănânce jertfe idoleşti. Batjocorindu-i pe zeii cei necuraţi, un slujitor păgân a aruncat în sfânt cu un drug de fier. Fiind păzit de rană cea de moarte, sfântul a rămas nevătămat.
După aceasta, păgânul Atharid a poruncit ca preotul Sansalaș să rămână legat, iar Sfântul Sava să fie aruncat în râul Mousăios. Fiind speriaţi de minunile văzute, slujitorii păgânului au vrut să-l elibereze pe Sfântul Sava, însă acesta i-a rugat să îndeplinească ce li s-a cerut.
„Iar când a fost dus la malul râului, cei ce-l ţineau au zis între ei: haideţi să eliberăm pe acest nevinovat, căci de unde va putea şti aceasta Atharid? Dar fericitul Sava, auzind, a zis către ei: De ce vorbiţi deşertăciuni şi nu împliniţi ceea ce vi s-a poruncit? Eu văd ceea ce voi nu puteţi vedea. Iată, de faţă stau în slavă cei ce au venit să mă primească (îngerii). Atunci cei ce-l conduceau au coborât în apă pe cel ce mulţumea şi preamărea pe Dumnezeu… şi săvârşindu-se astfel prin lemn şi apă el a păstrat curat semnul mântuirii, fiind de 38 de ani”.
Atunci, ei i-au legat de gât un lemn mare şi l-au aruncat spre înecare. După ce a murit, păgânii i-au scos trupul din apă şi l-au lăsat pe mal. Venind creştinii, au luat cu evlavie trupul mucenicului şi l-au îngropat într-ascuns.
Sfântul Sava a adormit în Domnul la vârsta de numai 38 de ani, în ziua de 12 aprilie 372.
Sfântul Vasile cel Mare a cerut guvernatorului provinciei Sciția, anume lui Iulius Soarnus, să trimită în Capadocia trupul Sfântului Sava, pe câţiva bărbăţi vrednici de încredere. Într-o epistolă din anul 374, Sfântul Vasile cel Mare confirmă primirea nepreţuitului dar. Sfintele Moaşte au fost însoţite şi de o scrisoare a Episcopului Bretanion al Tomisului, în care era descris martiriul Sfântului Sava.
