Directorul general al Administraţiei Naţionale Apele Române, Victor Sandu, s-a aflat zilele trecute într-o vizită de lucru în judeţul nostru, unde s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, precum şi cu prefectul de Maramureş, Vasile Moldovan. La discuţie, directorul Victor Sandu a fost însoţit de Ciprian Codreanu, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Maramureş, iar dezbaterea a vizat lista de investiţii pentru anul 2019 pe cursurile de râuri din judeţul Maramureş.
Pe masa Ministerului Apelor şi Pădurilor, se află propunerile de investiţii care vizează mai multe obiective din judeţ. Astfel, în localitatea Botiza, se are în vedere finalizarea amenajării Văii Botizei şi a Văii Sasu, în timp ce la Săliştea de Sus şi Poienile de sub Munte, se pregătesc licitaţiile pentru lucrările de regularizare a pârâului Băleasa, afluent al râului Iza – pe porţiunea ce străbate intravilanul oraşului Săliştea de Sus – şi a râului Cvasniţa din Poienile de sub Munte. Pentru anul 2019, se doreşte amenajarea Văii Seinelul din Seni, continuarea lucrărilor de amenajare a râului Săsar din municipiul Baia Mare, a râului Firiza, pentru apărarea împotriva inundaţiilor pe sectorul Blidar-Firiza, dar şi continuarea amenajării râului Cavnic, în localitatea Copalnic Mănăştur.
Alte amenajări de râuri cuprinse în planul de investiţii pentru anul 2019 vizează: Valea Băiţei din Tăuţii Măgherăuş, Valea Poienilor din comuna Poienile Izei şi râul Someş, pe sectorul Ulmeni – Apateu Satu Mare. De asemenea, s-a precizat că punctele critice identificate pe cursurile râurilor unde se doreşte intervenţia Administraţiei Bazinale Someş – Tisa sunt la Bârsana, unde va avea loc consolidarea malului drept al râului Iza pe o distanţă de 200 de metri; la Şieu, unde se are în vedere consolidarea malului drept al râului Botiza, pe o lungime de 150 de metri; dar şi la Baia Sprie, unde se va realiza o apărare de mal pe râul Săsar, în zona Ştefan cel Mare, pe porţiune de 175 de metri. Alte intervenţii în punctele critice cuprind amenajarea Văii Mârza în localitatea Petrova, amenajarea râului Lăpuş în localitatea Lăpuş, reparaţii curente la digul malului drept al râului Iza în Sighetu Marmaţiei, în timp ce la Poienile de sub Munte este prevăzută amenajarea râului Ruscova. Fonduri vor fi alocate şi pentru continuarea lucrărilor la Barajul Runcu, unde execuţia este realizată 80%.