Mâine, 31 martie, să ne aducem aminte că este o zi luminoasă pentru poezia românească. În urmă cu 86 de ani, venea pe lume, la Ploiești, Nichita Stănescu, considerat de critica literară și de cititorii care au rămas drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limba română din toate timpurile. Regretatul meu prieten, distinsul critic Laurențiu Ulici, mi-a spus un crez al lui: Nichita Stănescu este cel mai important poet român după cel de-al Doilea Război Mondial! Face parte din categoria, foarte rară, a inventatorilor de mode lingvistice și poetice. Cu fiecare volum al lui Nichita Stănescu, s-a produs în literatura noastră o continuă revoluție a limbajului poetic.
Nichita definește limba română ca fiind dumnezeiesc de frumoasă. Marele poet, laureat al Premiului Herder, fiind și în preajma Premiului Nobel, a fost de două ori în Maramureș. În urmă cu patru decenii, în octombrie 1979, Nichita a urcat, pentru prima oară, pe trupul țării în Ținutul Marmației. Privind în urmă, prezența în Nord a marelui poet a umplut un gol al valorilor care pot binecuvânta locul cu pasul și cuvântul. Nichita a făcut-o! Cine vrea să vadă profunzimea întâmplării, lesne poate simți că a fost un semn grăniceresc pentru această țară miraculoasă numită limba română. În numele lui s-a perindat prin Maramureș o bună parte a poeziei românești contemporane, dar și scriitori din teritoriile românești învecinate, Basarabia și Bucovina, din Europa, America și Israel.
Dicționarul celor care au semnat pe spiritul Marmației și pe cerul Deseștiului are multe pagini. Nichita a lăsat în Maramureș gesturi memorabile pentru istoria literaturii. La întâlnirea de la Liceul Pedagogic din Sighetu Marmației, înainte de începerea ceremoniei, a așezat pe un podium un scaun pentru Domnul Eminescu. Iar spiritul Domnului acestei țări a fost de față. Ori privirea întrebătoare rotită peste râul Tisa, păzit atunci de grăniceri sovietici. Apoi dialogurile publice cu Mihai Olos au rămas pilde de cugetări profunde. Unele le-am notat la fața locului. Cum ar fi: ”Cuvintele sunt trupurile moarte ale celor care n-au murit. Adică ale tuturor înaintașilor noștri.”
Mihai Olos l-a deprins cu Maramureșul interior. Din păcate, bucuria prezenței marelui poet în Maramureș, care a venit să umple un gol în istoria locului, a avut parte de impostori. Mincinoși care își închipuie lumea după sufletul lor strâmb și hâd. De necrezut! Singurul loc din țară unde cântecul s-a transformat în muget. Iartă-i, Nichita! Pe alocuri și școala maramureșeană s-a despărțit de cultură. Durerea ca formă a erorii. Dar despre impostori cu alt prilej. Fiți atenți cum vorbiți, cuvintele atrag faptele! Suntem în preajma unei zile importante pentru poezia română. Să ne apropiem întrebări care ne luminează sufletul.
Mai ales că „viața asta trece prea repede, îngrozitor de repede! N-apuci să te naști, c-ai și îmbătrânit.” Să vă spun o poveste în stilul lui Nichita. Despre viața lui Eminescu, cu amănunte gingașe, tensionate, vizionare, tragice și fericite. Mai bine spus cum l-a văzut el pe Eminescu? Arghezi povestea că fiind copil l-a văzut pe Calea Victoriei trecând în absentă visare. Arghezi era copil și ce face un copil? Un copil se uită cu ochii lui de copil, curioși, în ochii tuturor. Tânăr fiind, Nichita s-a uitat cu ochii curioși și înfiorați de emoție în ochii ascuțiți de inteligență și de sarcasm ai lui Arghezi. Iată cât de apropiat e Eminescu de noi! El s-a uitat în ochii lui Arghezi, care s-a uitat în ochii lui Eminescu. Iar povestea poate continua. Și noi l-am privit în ochi pe Nichita, care s-a uitat în ochii lui Arghezi, care l-a privit în ochi pe Eminescu.
Este vorba de o vedere fizică, tulburată de dragostea de vers de Eminescu. Pe la noi unii îl caută pe Eminescu prin păduri. O altă impostură. Eu îl privesc în curcubeu. Deoarece curcubeul apare uneori deasupra marilor texte, bunăoară deasupra limbii române a lui Eminescu, ne spunea Nichita. Cei născuți în preajma zilei de 31 martie au privilegiul de a simți inima poeziei lui altfel. Noi, ceilalți, încercăm să deslușim originea curcubeului. Cel văzut de Nichita în Maramureș.
