Doi liceeni din Maramureş, la concursul naţional „Alege! Este dreptul tău”

0
278
Cei doi elevi, alături de Nicolae Dacian Felix Manoliu - comisar-şef adjutant al CJPC Maramureş

Liceenii Irina Cozma (clasa a XI-a, prof. Rodica Miclăuş) şi Radu Dănilă (clasa a X-a, prof. Elena Talpoş) de la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare (director, prof. Crina Buda) vor reprezenta Maramureşul la concursul naţional „Alege! Este dreptul tău” ce va avea loc în luna iunie, la centrul de agrement „New Paradise” din Eforie Sud. Organizatori ai competiţiei sunt Ministerul Educaţiei Naţionale şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
Cei doi elevi au câştigat etapa judeţeană a concursului, derulată joi, 28 martie, la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare. În cadrul acestei faze, s-au întrecut 15 liceeni din clasele IX-XI de la colegiul băimărean, iar tema propusă a fost „Informarea completă, corectă şi precisă a consumatorilor”. Mai întâi, elevii au susţinut o probă scrisă în cadrul căreia au răspuns întrebărilor unui chestionar formulate de reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Maramureş. Cei cu punctaje superioare au participat, ulterior, la proba eseurilor, redactate pe tema „Să învăţăm să citim eticheta produselor”, şi la proba de desene pentru care au avut de conturat eticheta unui produs alimentar. Juriul care a analizat şi a stabilit ierarhia acestei etape a fost format din: Nicolae Dacian Felix Manoliu – comisar-şef adjunct al CJPC Maramureş, Maria Giurgiu şi Cristina Mardar – comisari în cadrul CJPC Maramureş, psih. Amelia Bănică – inspector şcolar, prof. Crina Buda – directorul Colegiului Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare, Maria Stoica – redactor cotidianul „Graiul Maramureşului”. În urma jurizării, clasamentul concursului a arătat astfel: clasa a XI-a: premiul I – Cozma Irina, prof. Miclăuş Rodica, premiul II – Pop Timeea Ariana, prof. Danciu Natalia, premiul III – Both Alexandra, prof. Miclăuş Rodica; clasa a X-a: premiul I – Dănilă Radu, prof. Talpoş Elena, premiul II – Culcean Oana, prof. Miclăuş Rodica, premiul III – Cozma Alexandra, prof. Miclăuş Rodica. La etapa naţională, elevii vor susţine două probe.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.