LANSARE DE CARTE • Maramureşeanul Alexandru Cornea propune o inedită perspectivă asupra lumii şahului

0
175

„100 de şahişti cu care am jucat” este cartea semnată de maramureşeanul Alexandru Cornea, carte care va fi lansată marţi, 2 aprilie, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. Volumul propune o perspectivă inedită asupra lumii şahului, nu numai prin prisma faptului că are ca autor un şahist amator, dar şi prin sinceritatea selecţiei partidelor prezentate, majoritatea neavând un deznodământ fericit pentru autor.
A învăţat să joace şah pe când avea 5 ani, de la tatăl lui. Însă deşi a fost dragoste la prima vedere şi familia îl considera un talent, pasiunea aceasta a fost pusă în aşteptare pe toată durata studiilor. După absolvirea Facultăţii de Ştiinţe Economice din Cluj-Napoca, la începutul anilor ‘70, revine în Baia Mare. Începe să joace din nou şah, de data aceasta la Casa de Cultură. Acolo îl întâlneşte pe Anton Molnar, component al echipei Cuprom Baia Mare care făcea parte din Divizia B a Campionatului Naţional de şah. Pasiunea pentru sportul-rege înfloreşte în această perioadă, maramureşeanul Alexandru Cornea dezvoltându-şi repertoriul de deschideri, învăţând finaluri, aprofundând strategii şi tactici. Alături de colegii de la Cuprom joacă în primele două divizii ale Campionatului Naţional, în 2002 reuşind a doua normă de candidat maestru, prilej cu care bifează cel mai mare rating Elo: 2071.
În anii ‘90 înfiinţează Clubul de Şah al municipiului Baia Mare, cu obiectivul declarat de a se bucura de frumuseţea sportului rege în confruntările din diviziile A şi B. Până în 2008 prezidează acest club, an în care se pensionează şi se retrage în Săcălăşeni – satul natal. La conducere urmează Rudolf Dombi şi Daniel Pop, în palmaresul clubului figurând azi cinci ediţii de Cupa României câştigate şi trei trofee de vicecampioană naţională. Dar chiar dacă s-a retras de la conducerea clubului pe care l-a înfiinţat, Alexandru Cornea a rămas în lumea şahului, în 2015 cucerind medalia de bronz a Campionatului Naţional de Amatori de la Iaşi. De asemenea, maramureşeanul se dedică şi şahului prin corespondenţă. Aşa a participat la turnee interne şi internaţionale, ajungând la un rating ICCF de peste 2100. A fost selectat în naţionala României pentru un amical cu Cehia şi un meci omagial cu Italia, iar în acest an a savurat şi prima victorie sub culorile României. În momentul de faţă a acumulat peste 100 de partide în Chess Basse online.
Cei mai importanţi şahişti cu care maramureşeanul şi-a măsurat forţele şi cele mai frumoase partide sunt prezentate în cartea „100 de şahişti cu care am jucat”, inedita colecţie de adversari începând cu marele maestru Dieter Nisipeanu – campion european în 2005, numărul 15 mondial la ora respectivă. „Primul lucru care surprinde este curajul unui jucător amator de a scrie o carte, şi mai ales o colecţie de partide proprii. De obicei acest lucru este apanajul jucătorilor titraţi, care vin în faţa publicului cu cele mai importante creaţii personale. Şi mai puţin comun este faptul că majoritatea partidelor publicate nu s-au încheiat cu un rezultat fericit pentru autor”, mărturiseşte maes­­trul FIDE Marius Ceteraş în prefaţa cărţii care va fi lansată marţi, 2 aprilie, de la ora 13.00, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”. Dedicat Centenarului Marii Uniri, volumul semnat de Alexandru Cornea este recomandat de maestrul FIDE „pentru simplul motiv că ne oferă o altă perspectivă a lumii şahului. Ne-am obişnuit cu toţii să privim lumea şahului dinspre vârful piramidei şahiste, astfel că rareori vedem ce se întâmplă la baza acesteia”.
Ramona Ioana POP

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.