Sunt subiecte care plutesc deasupra apei, într-o ceaţă care ascunde confuzia, estompează durerea, dar şi pericolul din ziua de mâine. Larma cotidiană ne face nepăsători la teme esenţiale. Cum ar fi receptarea literaturii române în şcoală. Fenomen de care este preocupată puţină lume, socotindu-se că directivele de sus sunt bune şi de necomentat. Ori apreciate fără a se gândi la urmări. Noi, cei de pe marginea sistemului de învăţământ, putem avea păreri exigente, care nu rimează cu contextul naţional şi european.
M-am rezemat pe o idee a celebrei reviste literare “Familia”, de la Oradea (director Ioan Moldovan), care, în numărul de pe luna februarie, publică opiniile exprimate de profesori, specialişti, oameni de cultură, în cadrul Colocviului despre efectele reformei curriculare din gimnaziu asupra receptării literaturii române în şcoală. Dezbaterea este realizată de Ion Simuţ, critic şi istoric literar, profesor universitar, redactor al revistei „Familia”. Într-un cuvânt lămuritor, criticul Simuţ analizează condiţia literaturii române în gimnaziu, al cărei statut se schimbă radical, fără să neliniştească prea multă lume. Dezbaterea pleacă de la propunerea Comisiei Europene din 23 mai 2018, privind competenţele-cheie, care aduce un plus de îngrijorare. În noile programe se observă o diminuare a segmentului care vizează literatura română, în favoarea comunicării.
Este un concept nou, tratat cu suficient amatorism. El vine din sfera disciplinelor socio-umane, abandonând literatura, ca formă de sensibilizare şi exprimare culturală. Unii participanţi la colocviu atrag atenţia că în acest nou context normativ va defavoriza şi mai mult reprezentarea literaturii române în curriculum. Se consideră ameninţată şi componenta de limbă română din programă. Alţii, în special reprezentantul Ministerului Educaţiei Naţionale, dau vina pe cei care nu au citit conţinutul noilor programe, dar îşi dau cu părerea. Apoi, din eşaloanele de sus, ni se vorbeşte despre omul viitorului al lui Toffler, despre perspective integrate de predare, axate pe conceptul de comunicare. Inclusiv să se renunţe la caietele cu expresii frumoase.
Deci, jos cu metafora! Şi aşa mai departe. Mai aproape sunt observaţiile celor care lucrează cu manualele. Cu tinerii care trebuie să înveţe literatura română. Nu sunt obişnuit cu termenul de alfabetizare – literacy însemnând capacitatea unei persoane de a citi şi a scrie. Ne este destul atât? Specialişti şi experţi români care au lucrat la diverse proiecte europene pe tema alfabetizării funcţionale au preluat discursuri şi practici care, nu toate, ni se potrivesc. O doamnă universitară din Oradea spune că: ”preluăm rapid şi cu uşurinţă tot ce ni se propune, fără să avem grija adaptării la specificul nostru cultural”.
Analizând manualele de gimnaziu se observă că poetul naţional Mihai Eminescu nu figurează la multe clase. Unde am ajuns? În Republica Moldova lucrurile stau mai bine. Nu se poate ca un absolvent de gimnaziu să nu ştie imnul naţional, să nu cunoască marii creatori, personalităţi istorice. Dar în primul rând, limba care ne defineşte. Care ne dă identitatea naţională. Colocviul abordează problema literaturii române în şcoală într-un spirit european. Dar este un strigăt, dublat de argumentele realităţii, pentru a nu ne pierde în rostogolirea acestei lumi în care trebuie să ne apărăm. Celor tineri le revine datoria asta. Ce zestre le lăsăm?
Felicitări, domnule profesor Simuţ! Cum bine spuneţi, poate suntem la un punct de răscruce, pe care nu suntem pregătiţi să-l înţelegem. Şcoala noastră nu formează cetăţeni români, ci cetăţeni europeni. Scrieţi o amară constatare: ”Acum suntem europeni de origine română, mâine s-ar putea să fim europeni de nicăieri, fără niciun fel de origine recognoscibilă şi recomandabilă.”
Despre opinia lui Ion Simuţ privind starea literaturii române în gimnaziu, exprimată în cadrul Colocviului, cu alt prilej. Până atunci întreb: cine-l aude?
