La mulţi ani, Mircea Spătăceanu!

1
256

Duminică, 24 martie, Mircea Spătăceanu, unul dintre cei mai titraţi tehnicieni din voleiul românesc, face un nou pas în viaţă, împlinind o frumoasă vârstă.
Spătăceanu este un antrenor şi un om respectat în primul rând, de-a lungul carierei sale lăsându-şi amprenta la cluburile pe care le-a pregătit. A avut rezultate de notorietate, probabil cel mai notabil fiind primul titlu cucerit din cariera sa de antrenor la seniori, cel cu Ştiinţa Explorări Baia Mare din 1993. Elcond Zalău a fost următoarea echipă unde a făcut performanţă, cu sălăjenii devenind de două ori campion. Tot două titluri a adăugat în vitrina cu trofee şi la Deltacons Tulcea, fiind singura echipă românească ce a jucat o finală de cupă europeană în ultimii 32 de ani, Top Teams Cup, în 2004. Performanţele de la echipele de club l-au propulsat şi la naţionala masculină a României, Mircea Spătăceanu fiind ultimul antrenor care i-a calificat pe tricolori în prima grupă valorică. De atunci, România se află în picaj, atât la nivel de reprezentativă, cât şi la nivelul echipelor de club. Mircea Spătăceanu, putem spune, fără doar şi poate, este unul dintre cei mai emblematici antrenori care i-a avut România, competenţele sale şi seriozitatea fiind principalele calităţi care l-au făcut un antrenor cu o carieră strălucită.
La ceas aniversar, îi transmitem sănătate în primul rând, să rămână acelaşi om integru, împliniri personale alături de cei dragi, şi profesionale, şi să rămână consecvent sportului care i-a adus atâtea împliniri, VOLEIUL! La mulţi ani, Mircea Spătăceanu!

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.