În tabelul lui Mendeleev, printre celelalte elemente chimice, la poziţia 79, se află aurul (Au). Cât aur există în lume? Greu de răspuns, deoarece fiecare raportează cum îi vine bine sau doar din când în când… Warren Buffet ne dă de înţeles că totalul cantităţii de aur de pe planetă ar putea încăpea într-un cub cu latura de 20 m. Susţine cam acelaşi lucru şi o firmă de pe piaţa aurului: în întreaga lume, ar exista 171.300 de tone de aur, pe care le-ar putea cuprinde un cub cu latura de 20,7 metri. Gold Money, specializată în tranzacţionarea de metale preţioase, estimează cantitatea aurului mondial la 155.244 tone, adică echivalentul a 1.300 de miliarde de dolari la bursa din New York, pentru cota de 38.520 lei/kg la data de 5 octombrie 2018. Despre depozitele încă neexplorate, un studiu american arată că, la ora actuală, s-ar afla pe Terra şi pot fi extrase, în condiţii economice, circa 52.000 de tone de aur.
În ce „buzunare” se odihnesc lingourile de aur? Băncile centrale deţin circa 30.000 tone. În clasamentul pe naţiuni, în 2018, Rezerva Federală a SUA deţine 8.133 t aur, urmată de Germania cu 3.374 tone, Italia cu 2.452 tone, Franţa cu 2.436 tone şi China cu 1.843 tone. Fondul Monetar Internaţional are în seifuri o rezervă de 2.814 tone de aur, în timp ce Banca Centrală Europeană înregistrează doar 505 tone de aur, deoarece statele membre ale zonei euro preferă să-şi ţină aurul acasă.
Conform declaraţiilor unui oficial al Asociaţiei Aurului din China (China Gold Association – CGA), rezervele dovedite ale Chinei au ajuns la 12.100 tone în 2016. Diferenţa majoră dintre datele CGA şi WGC (World Gold Council) poate fi explicată prin „discreţia” autorităţilor chineze în ceea ce priveşte modul de raportare a rezervelor naţionale de aur. Mai mult, aurul extras în ţară nu poate fi exportat, iar motivul este subliniat în acelaşi comunicat: „Aurul este un produs special, cu atribuţii duale, de marfă şi monedă universală. Aurul este un pilon fundamental al activelor strategice globale şi ale sistemului naţional de rezerve financiare şi joacă un rol de neînlocuit în asigurarea stabilităţii financiare naţionale şi a securităţii economice”.
Piaţa bijuteriilor imobilizează o parte importantă din aurul lumii. Clasamentul ad-hoc începe cu India, ţară în care, într-un singur an, 2010, s-a vândut aur sub formă de bijuterii la nivelul a 750 de tone. China, un actor important, a ajuns la 400 tone. La acest capitol, piaţa Statelor Unite se ridică doar la 129 t aur. Doar 10.000 de tone de aur din totalul de 170.000 de tone, evidenţiat în studiul The Gold Standard Institute, reprezintă cantitatea extrasă până la „Goana după aur” californiană, suprapusă cu mişcările paşoptiste europene.
România ocupă locul 33 în grupul celor 34 de state cu rezerve de peste o sută de tone. Ultima pe o listă de o sută de ţări care au rezerve de aur este Malta, cu 200 kg. Prin Banca Naţională, ţara noastră deţine 103,7 de tone de aur (mai mult cu 36 de tone faţă de anul 1989). Nu sunt 240 de tone, ca în 1944, chiar şi fără tezaurul de 93,5 tone luat de ruşi, dar nici 45,8 tone ca în 1955, după plata daunelor de război, ori 42,4 tone, ca în 1987, după achitarea datoriei externe. Anul de vârf a fost 1985, cu o rezervă de 118,7 tone. În anul 1989, rezerva de aur a ajuns la 67,6 tone. După 1989, BNR a accelerat cumpărările, rezerva ajungând la 103,1 tone în 1999. Din 2001, BNR nu mai cumpără aur. Unicatul privind achitarea datoriei externe a României este remarcată de finanţistul Martin Armstrong, Director al Băncii Mondiale, care afirma că singura ţară care şi-a plătit vreodată datoria externă a fost România, la sfârşitul anilor 1980. Puţin peste jumătate din rezervele naţionale sunt depozitate în afara ţării. România şi Polonia au peste o sută de tone de aur. Bulgaria are 40,37 tone, Slovacia 30 tone, Cehia 10 tone, Ungaria 3 tone.
Cantitatea de aur extrasă de-a lungul timpului, de pe teritoriul românilor de azi, se ridică la circa 2.070 de tone. În perioada preromană (până la anul 106), 10 %, prin popoarele migratoare: sciţii, agatârşii, dar în special dacii exploatau aurul din munţi. În perioada romană (106-270 e.n.): 24%. În perioada evului mediu (270-1.492) – 24%. În perioada imperiului austro-ungar (1492-1918) – 27%. În perioada interbelică (1918-1945) – 4%. În perioada comunistă (1945-1989) – 9%. În perioada postcomunistă (1990-2006) – 2%. Cele mai vechi podoabe de aur au fost descoperite la Moigrad, judeţul Sălaj, şi datează din epoca pietrei (în urmă cu 6.000 de ani). Prin cantitatea de aur extrasă din Carpaţi, ne plasăm pe locul al cincilea în lume, după Africa de Sud, Canada, SUA şi Australia. Zonele cu mare căutare s-au dovedit Apusenii, mai exact patrulaterul Baia de Criş – Săcărâmb – Zlatna – Baia de Arieş, respectiv ţinutul Maramureşului.
Înainte de 1990, existau un milion de angajaţi în 14 regiuni din 16 judeţe: Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Harghita, Covasna, Bacău şi Tulcea. La data închiderii activităţii miniere, 155 de localităţi depindeau de veniturile asigurate de activitatea minieră. Dacă în 2006 încă mai lucrau peste 8.000 de persoane în mine, în 2012 numărul acestora era de 2.500. Institutul Geologic Român ne asigură că în ţara noastră sunt zăcăminte de cel puţin 54 de miliarde de dolari. Există resurse totalizând 760 de tone de aur în zăcăminte cu explorare finalizată, care aşteaptă decizia statului român pentru a intra în exploatare. Dar minele sunt închise, iar unele se află în etapa de conservare. Iar metalurgia prelucrătoare (pirometalurgia) şi-a sistat activitatea. Reluarea exploatărilor miniere necesită investiţii substanţiale. Suntem avertizaţi asupra unei oportunităţi importante, prelucrarea materialelor din iazurile vechi de decantare, care poate conduce la ecologizarea unor mari suprafeţe de teren.
În 1944, la conferinţa de la Bretton-Woods, când dolarul devenea valută de referinţă, s-au înfiinţat Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, iar valoarea unei uncii de aur era de 35 de dolari. La 9 septembrie 2011, nivelul unciei era de 1.921,15 dolari! Sistemul Bretton Woods a dat roade 30 de ani, aşa s-a reconstruit Europa şi Japonia după război şi au permis economiei globale să înflorească în perioada 1950-1960.
Aurul reprezintă moneda globală primordială, în opinia lui Alan Greenspan, în condiţiile care „este singura monedă, alături de argint, ce nu are nevoie de semnătura unei contrapartide” şi „nimeni nu refuză aurul ca plată pentru stingerea unei obligaţii”. Reducerea rolului aurului în sistemul monetar global, care a culminat cu eliminarea convertibilităţii dolarului american, de către administraţia Nixon, a făcut posibilă creşterea accelerată a creditării şi atingerea unui grad de îndatorare fără precedent, atât la nivelul sectorului public, cât şi al celui privat. Dacă standardul aur ar fi astăzi în funcţiune, zice Greenspan, nu am fi în situaţia de criză de azi. Etalonul aur ar fi oprit derapajul politicilor fiscale. E bine de reţinut: din 2010, marile bănci centrale cumpără aur.
Ne preocupă dosarul Roşia-Montană, avem litigiu la Curtea de Arbitraj de la Washington. Să vedem cu ce ne alegem… Pe de altă parte aşteptăm atitudinea finală a Comitetului Patrimoniului Mondial privind propunerea Guvernului României de a înscrie Peisajul Cultural minier de la Roşia Montană pe lista UNESCO. Proiectul minier, propus de titularul licenţei, are în vedere exploaterea şi prelucrarea resurselor minerale de aur şi argint din perimetrul amintit din Munţii Apuseni. Resursa totală este calculată la 18 milioane de uncii, adică aproximativ 400 de tone de aur. Din această cantitate, se pot industrializa doar 314 tone cu un randament de extracţie de 80%. În final, s-ar obţine aur rafinat, sub formă de lingou vandabil, în cantitate de 246 de tone. Sunt şi unele neclarităţi.
Nu rezultă, de pildă, că ar fi avut loc o licitaţie pentru asocierea în vederea exploatării între Minvest Deva şi Gabriel Resources. Acordarea licenţei s-a aprobat, prin HGR nr. 458 din 10 iunie 1999, companiei Minvest Deva, pentru 20 de ani, cu drept de prelungire pentru perioade succesive de câte 5 ani. În 4 octombrie 2000, Minvest Deva a solicitat transferul respectivei licenţe către RMGC. În 2013, Guvernul a adoptat măsuri privind exploatarea minereurilor de aur şi argint din perimetrul Roşia Montană. Declanşarea, în toamna anului 2013, a protestelor de stradă a condus la stoparea proiectului.
Într-o notă înaintată Parlamentului României, Roşia Montană Gold Corporation notifică cheltuirea a peste 550 de milioane de USD în proiectul minier în cauză, pentru cercetare geologică, situri strămutate, achiziţie proprietăţi, proiectare tehnică. Programul naţional de cercetare „Alburnus Maior” a fost întocmit de Ministerul Culturii şi încredinţat spre coordonare Muzeului Naţional de Istorie a României, cu temele: patrimoniul arheologic Roşia Montană, galeriile dacice din perioada Daciei Romane şi din Evul Mediu, delimitarea zonei de rezervaţie arheologică şi arhitecturală, elaborarea unor studii etnografice ale zonei. S-au întâmplat mai multe lucruri de când orice acţiune a încetat la Roşia Montană. Ne-am trezit pe rolul Curţii de Arbitraj Internaţional de la Washington, reclamaţi de RMGC. România e acuzată de încălcarea tratatelor bilaterale cu Marea Britanie şi Canada.
Suntem atenţi şi la demersul Ministerului Culturii pentru a lista la UNESCO patrimoniul cultural de la Roşia Montană, dar şi aici este cu dus-întors. Dacă autorităţile mondiale pentru educaţie, ştiinţă şi cultură ne iau în seamă, ne paşte riscul altor reclamanţii. Un demers de ultimă oră al ambasadorului român la UNESCO a obţinut amânarea preluării patrimoniului cultural de la Roşia Montană.
Oricum, un lucru este clar: ne trebuie o strategie a reluării progresului economic, fără de care nu vom fi un stat puternic, prosper, independent. Ne trebuie o strategie a resurselor minerale şi a mineritului, în condiţiile în care în locul blamatei „dictaturi de dezvoltare” dispunem de facilităţile democraţiei.
dr. Nicolae BUD
