Marţi, 12 martie 2019, a doua zi a Postului Mare din acest an, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, înconjurat de un sobor de preoţi, compus din Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstiresc al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului şi stareţul Mănăstirii Rohia, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, Pr. Lect. Univ. Dr. Marius Nechita, directorul Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Vasile Botiş, Pr. Florin Hoban, inspector şcolar pentru religie, Pr. Drd. Claudiu Pop, Pr. Drd. Claudiu Ciascai, Pr. Florin Bălan.
La strană au dat răspunsurile arhidiaconi şi diaconi, cântăreţii Catedralei, teologi, elevi seminarişti.
O lume mare de credincioşi de toate vârstele a umplut Catedrala Episcopală până la refuz, cu lumânări în mână şi cântând alături de strană.
După încheierea slujbei Canonului cel Mare, Părintele Arhimandrit Macarie Motogna a rostit o meditaţie despre rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, care se rosteşte de obicei în perioada Postului Mare şi a explicat credincioşilor fiecare enunţ din această rugăciune foarte cunoscută.
“Suntem în cea de a doua zi a Sfântului şi Marelui Post al Paştilor, o perioadă de terapie intensivă duhovnicească, în care încercăm, prin post, prin rugăciune, prin smerenie, prin pocăinţă să ne curăţim simţirile aşa cum se spune într-o cântare din Slujba Învierii, ca să-l putem vedea apoi pe Hristos Cel Înviat din morţi, a spus Părintele Arhimandrit Macarie. Această perioadă a Sfântului şi Marelui Post trebuie să o petrecem, în primul rând, cu post, dar şi cu multă rugăciune. Şi una dintre rugăciunile pe care le rostim la toate cele şapte laude bisericeşti este rugăciunea Sfântului Efrem Sirul”.
Părintele Arhimandrit a rostit rugăciunea, iar apoi s-a oprit asupra fiecărei rugi din cuprinsul acesteia, pe care a explicat-o pe înţelesul creştinilor prezenţi, între care mulţi tineri.
Rostirile din această rugăciune sunt „ca nişte puncte cardinale, pe care, dacă noi încercăm să le urmăm, mai ales în această perioadă, atunci vom fi mai buni, atunci vom fi mai credincioşi, mai iertători şi plini de dragoste, apropiindu-ne, prin pocăinţă, de Sfintele Taine, ca să ne unim cu Hristos prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său şi să devenim una cu El”, a precizat în încheiere Părintele exarh Macarie.
Andrei Fărcaş, redactor la revista “Graiul Bisericii Noastre”