Poveştile ne încântă copilăria, e o lume minunată, în care binele învinge mereu, din care noi, copii sau adulţi, avem multe de învăţat. De aceea, bibliotecarele Secţiei pentru copii a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare se străduiesc să deschidă poarta fermecată a tezaurului poveştilor.
Astfel, la două instituţii de învăţământ şcolar şi preşcolar din Baia Mare, au avut loc activităţi extra muros. Bibliotecara Laura Zah a susţinut, la Creşa nr. 3 (director Lia Gherman), o prezentare de carte cu sunet şi a covorului povestitor „Omida mâncăcioasă”, în faţa preşcolarilor din grupele albastră şi portocalie (educatoare Codruţa Chiş, Elvira Nagy, Mădălina Bude, Domnica Petran, Noemi Sava, Elvira Libotean, Cristina Şindilă). Preşcolarii au primit câte o fişă de colorat, reprezentând o omidă şi un fluture. Bibliotecara Casilda Mare a prezentat covorul povestitor „Ridichea uriaşă”, în faţa elevilor din clasele pregătitoare C (înv. Alina Bozga) şi pregătitoare B (înv. Alina Pintea) de la Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” (director Anamaria Nagy). (o.m.)