Tentativă de suicid în Baia Mare • Un bărbat s-a urcat pe un turn de la combinat și a amenințat că se omoară

0
618

În jurul orei 10:45, ISU Maramureș anunța că, în Baia Mare, există o tentativă de suicid. Mai exact, o persoană a amenințat că se aruncă de la înălțime. Totul se petrecea pe strada Electrolizei, nr. 15, pe unul din turnurile fostului combinat Cuprom.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, jandarmi și pompieri.
Se pare că motivul ar fi unul de natură amoroasă. Bărbatul se numește Adelin Pop și are cca. 30 de ani. Din informații neoficiale am aflat că acesta ar fi fost în închisoare o vreme iar după eliberare și-ar fi găsit iubita împreună cu altcineva.
Negociatorul de la Poliție a reușit să-l convingă, și, în final, bărbatul a coborât de pe turn, după ce iubita acestuia a ajuns la fața locului.

În Baia Mare – Produse contrafăcute ridicate de polițiști

Articole vestimentare neinscripționate sau inscripționate cu diferite mărci cunoscute confiscate și dosare penale întocmite de polițiști, marți, 6 februarie, în urma unor controale la societăți comerciale din Baia Mare. Scopul acțiunii a fost de a-i proteja pe cumpărători de achiziționarea unor „falsuri”.
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au continuat acțiunile pentru protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și luarea măsurilor legale față de agenții economici care comercializează produse sau bunuri contrafăcute.
În urma controalelor efectuate la sediile a două societăți comerciale, din Baia Mare, polițiștii au întocmit două dosare penale după ce au constatat 14 infracțiuni la Legea Nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. Produsele susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 2.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii continuă cercetările în vederea administrării probatoriului și tragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în comiterea infracțiunilor.

Bunurile găsite trebuie restituite sau duse la poliție!

Când găsești un portofel îl returnezi sau iei tot ce-i în el? Spiritul civic este pus la încercare cu ușurință atunci când îți apare în cale un portmoneu cu bani. Polițiștii au primit și restituit proprietarilor mai multe portmonee, cu bani sau bunuri găsite de cetățeni cu spirit civic, însă de această dată au identificat o persoană care a ales să procedeze într-o manieră lipsită de civism.
Luni, 4 februarie, o femeie, de 72 de ani a sesizat poliția că persoane necunoscute și-au însușit pe nedrept portofelul cu bani și acte personale, pe care și l-a uitat la o societate comercială de pe B-dul Decebal, din Baia Mare. Miercuri, 6 februarie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un bărbat, de 76 de ani, bănuit că și-a însușit pe nedrept portmoneul.
Fapta de a nu preda un bun găsit, în termen de 10 zile autorităților sau celui care l-a pierdut, sau de a dispune de acel bun ca și cum ar fi al tău, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.