Sâmbătă, 2 februarie 2019, sărbătoarea împărătească a Întâmpinării Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, au săvârșit, în fruntea unui sobor ales, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Moisei, cea mai veche mănăstire cu existență neîntreruptă din Eparhie, cu ocazia hramului de iarnă.
Sfânta Liturghie Arhierească
Din soborul de 21 de preoți și 6 diaconi au făcut parte: Arhim. Dr. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic și misionar, fiu al satului Moisei, Arhim. Teofil Pop, starețul Mănăstirii Moisei, Arhim. Ghelasie Maxim, consilier eparhial onorific cu probleme de silvicultură și economul Mănăstirii Rohia, Pr. Mihai Chira, protopopul de Vișeu, Pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, Protos. Sofronie Perța, starețul Mănăstirii Dragomirești, Protos. Agaton Oprișan, starețul Mănăstirii Petrova, preoții din Moisei, preoți din Borșa și din parohii de pe văile Vișeului și Izei.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Bizantin „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu.
Între credincioși s-au aflat maici starețe de la unele din cele 12 mănăstiri din zonă, monahi și monahii, viceprimarul comunei Moisei, binefăcători ai mănăstirii, foarte mulți tineri, mame cu copii, mulți dintre ei urmărind Sfânta Liturghie din curtea mănăstirii, deoarece biserica era arhiplină.
Cuvânt de învățătură
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a rostit. din încredințarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, un cuvânt de învățătură, pornind de la pericopa evanghelică a zilei, iar apoi a vorbit credincioșilor despre prezența Maicii Domnului alături de Fiul ei în toată existența Lui pământească, înainte și după ducerea Lui spre închinare la templu, unde a fost luat în brațe de dreptul Simeon și până la Răstignirea Sa pe Cruce.
Dacă Iisus Hristos a avut-o pe Maica Sa alături în toată viața Sa pământească, la rândul Său, Dumnezeu este alături de noi în fiecare moment al vieții noastre pe pământ și până la plecarea noastră din lumea aceasta, noi trebuind doar să Îi cerem ajutorul în rugăciunile noastre:
„Mesajul Evangheliei de azi trebuie să încercăm să-l aprofundăm fiecare dintre noi, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul. Adevărata întâlnire, întâmpinare, între două persoane, este comunicarea vie, prin folosirea cuvintelor. Întâmpinarea Domnului presupune și ea întâlnirea dintre două sau mai multe persoane. Noi, oamenii de azi, suntem o comunitate vie și Dumnezeu așa ne vrea, ca să nu fim singuri și solidari, pentru că Dumnezeu este Unul în Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, și între persoanele Sfintei Treimi există această colaborare, numită în Teologie colaborare intratrinitară. O colaborare și o conlucrare duhovnicească. Așa cum trebuie să fie și între oameni pe pământ. Rugăm pe Dumnezeu ca să binecuvânteze viața noastră și să fie aidoma cu viața sus în ceruri. O comuniune, dragoste și iubire. Aceasta este sărbătoarea de astăzi, care ne îndeamnă pe noi, pe fiecare, să ne întâmpinăm unul pe celălalt cu bucurie, să-L întâmpinăm pe Dumnezeu și pe Maica Domnului cu multă bucurie și să-I chemăm în sufletele și-n inimile noastre.”
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul s-a oprit, apoi, la întâlnirea omului cu Dumnezeu, care se face cel mai bine în biserică, unde se revarsă asupra oamenilor darurile Duhului Sfânt:
„Și unde Îl întâlnim pe Dumnezeu cel mai mult? În Casa Lui. De aceea Le este atât de plăcut lui Dumnezeu și Sfinților Săi mersul la biserică duminica și în sărbători, când familia noastră, formată din mamă, tată și pruncuți, merge să se închine lui Dumnezeu, la fel cum a făcut Maica Domnului cu Pruncul în brațe și Dreptul Simeon. Merg să se închine lui Dumnezeu, a precizat Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul. Pentru acest lucru mergem noi la biserică. Nu mergem că ni se oferă acolo nici confort, nici că ni se plătește, nici că primim daruri. Primim, în schimb, darul darurilor, primim darul Duhului Sfânt. De aceea mergem noi duminica și în sărbători la biserică, ca să ne întâlnim cu Dumnezeu și cu Sfinții Lui, când îi spunem Lui Dumnezeu întocmai cum i-a spus Dreptul Simeon. Îi spunem rugăciune. Îi cerem lui Dumnezeu dar și har. Îi cerem dar și har pentru noi, pentru pruncuții noștri, pentru familia noastră, pentru țara noastră.”
Moisei – cea mai veche mănăstire din Episcopie
Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a vorbit credincioșilor, după încheierea Sfintei Liturghii, despre vechimea Mănăstirii Moisei, cea mai veche mănăstire din Episcopie cu viață neîntreruptă de 400 de ani, precum și despre noua biserică cu dimensiuni de catedrală ce va fi construită aici, deoarece actuala biserică este neîncăpătoare în duminici și sărbători, și va primi destinația de paraclis. Anul acesta, de hramul Adormirea Maicii Domnului, va fi terminată noua trapeză. Va suferi completări arhitecturale și una din clădirile existente.
Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a prezentat credincioșilor și principalele realizări ale Episcopiei Maramureșului și Sătmarului din anul care a trecut, din care cel mai important eveniment a fost hirotonirea întru Arhiereu a Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
Cei doi Ierarhi au primit în dar din partea obștii și a credincioșilor care cercetează Mănăstirea Moisei o icoană a Maicii Domnului.
Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”