Sună telefonul. Poeta și prietena de-o viață, Ioana Ileana Ștețco, îmi dă o veste tristă: a murit poetul și jurnalistul George Stanca. Eu zic, bunul și vechiul meu prieten. Ne-am adunat, dimpreună, în redacția revistei bucureștene „Flacăra”, unde eram redactori. Aflând că sunt din Maramureș mi-a spus că are un unchi în Baia Mare. Pe Ion Crăciun, directorul Tipografiei. O bună cunoștință a acelor vremuri. Încă un motiv să ne apropiem sufletește. Apoi ne-a unit poezia, prin cenaclurile Capitalei. Prima lui carte, „Tandrețe maximă”, a fost tipărită la Baia Mare. Am fost printre primii ei cititori. George împrumuta experiența beatnicilor americani cu o retorică furioasă și agitată. Fronda era gâtuită prin suplicii ironice. Era văr liric cu Florin Iaru. George era bucureșteanul născut să-și cunoască țara. De profesie inginer, și-a practicat meseria mulți ani până a intrat în tumultuoasa viață a presei și a mișcării muzicale. A fondat Cenaclul „Flacăra” cu Adrian Păunescu și Dorin Tudoran. A descoperit și susținut mulți interpreți de muzică folc. Față de emeritul Ștefan Hrușcă avea o sensibilitate sporită. Îl prețuia mult pe Ion Zubașcu. A numit Ieudul Capitala Colindului Românesc. Pentru el, Maramureșul era o casă veche, bine luminată. Avea mulți prieteni în Maramureș. Ultima întâlnire cu George s-a petrecut în urmă cu puțină vreme. Eram cu Viorica, Doina și regretatul Puiu Bentu. Alături bunul nostru prieten Ștefan Hrușcă. George a fost un redutabil jurnalist. A avut rubrici incitante în multe publicații. Un timp a colaborat și la „Graiul Maramureșului”. A condus reviste de notorietate. Scrisorile lui Stanca au rămas o probă de jurnalism incisiv, dar scris cu talent. A îngrijit opera celui mai bun reporter interbelic, Pamfil Șeicaru. Opera căruia a fost subiectul tezei de doctorat. L-a editat pe Vintilă Corbul. Și-a pus semnătura pe vreo treizeci de volume.
A murit George Stanca, prietenul cu care am vânat iluzii! Unele s-au întrupat. Altele le-a dus cu el, dincolo, părăsind această lume la 71 de ani. A fost un intelectual neîmblânzit, bine polenizat cu Maramureș. Unde are mulți prieteni, care fac o reverență pentru memoria lui. Da, George, asta este ultima mea scrisoare. Care, din păcate, nu te va afla acasă.
