Într-o pădure fără nume,
Dar seculară și uriașă,
Când mai erau de-astea pe lume,
Trăiau și lupii ca un pașă
În haita lor bine-ntocmită
Și-ndatoriri cu toți primeau,
Aveau de-aceea reușită
Mereu în tot ce-nfăptuiau.
Dar într-o zi, lupii cei tineri,
De vulpe sfătuiți, se spune,
Au început s-aibă rețineri
De-a face ce li se impune.
Față de cei bătrâni din haită,
De șefii lor, la vânătoare
Au îndrăznit să aib-o altă
Viziune, cu profit mai mare.
„Ne-am săturat de-atâtea sfaturi
Și ordine ce le primim,
Așa că cei bătrâni-în lături,
Să facem noi așa cum știm!”
Și-așa-au făcut și-au părăsit
Haita, plecând de capul lor,
Dar singuri n-au prea reușit
La vânătoare s-aibă spor.
Și de-unii singuri, rătăcind
Prin codrii cei urieșești,
Ușor căzut-au, rând pe rând,
Sub gloanțele vânătorești.
MORALA LUPILOR TINERI
Haitei nevăzându-i rostu’
Cum ne-a zis vulpea vrem să fim,
Liberi, că noi de capul nostru,
Mai bine-n lume-o să trăim!
MORALA VULPII
Eu doar le-am zis că nu-i corect
Mereu sub ordine să fie,
Că vorbele-au avut efect…
Nu-i vina mea, e-a lor prostie!
MORALA FABULEI
Mai este-o vorbă la români
Ce azi vetustă o să pară:
Când n-ascultă de cei bătrâni,
Cei tineri o s-o dea în bară!
Miezul iernii
În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
Stelele par înghețate, cerul pare oțelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârțâie sub picioare.
Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Și pe ele se așază bolta cerului senină,
Unde luna își aprinde farul tainic de lumină.
O! tablou măreț, fantastic!… Mii de stele argintii
În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.
Munții sunt a lui altare, codrii – organe sonoare
Unde crivăţul pătrunde, scoţând note-ngrozitoare.
Totul e în neclintire, fără viață, fără glas;
Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă – nici un pas;
Dar ce văd?… în raza lunii o fantasmă se arată…
E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!
Vasile Alecsandri
Miezul iernii – parodie
În păduri vin braconierii, chiar de-i ger ei sunt prezenți,
Parcă nu au nicio grijă, nu mai sunt deloc prudenți.
Prin zăpada cristalină cată urme de-animale,
Că-nțeleși cu pădurarul, braconaju-au pus la cale.
Tunete-n văzduh răsună, fumuri albe de la puști,
Ies mistreți, cerbi din desișuri, din zăpadă iepuri – țuști,
Focuri fac apoi spre seară și vânatul îl înșiră
Și-i atât de mult vânatul că și luna-n cer se miră.
O, tablou grotesc și jalnic! Zeci de victime-n omăt,
Doar așa, să fie fală, unui boss ce dă banchet,
Munții-și scutură-ndignarea, codrul geme, dar degeaba,
Braconierii pleacă-n pace, și-au făcut de-acuma treaba.
Totu-i ca și altă dată, și acuma-i ca și ieri,
Legi mai aspre pentru asta nu ai de la cin’ să ceri…
Dar ce să vezi? În raza lunii o mașină DNA
Le ia urma, înverșunată, poate-i prinde, poate ba! …
Lucian Perța
