De o bună bucată de vreme ninge ca pe vremuri, trebuie să recunoştem că n-am mai avut iarnă-iarnă demult! „A început de ieri să cadă/ Câte-un fulg, acum a stat,/ Norii s-au mai răzbunat/ Spre apus, dar stau grămadă peste sat.” Iarna pe uliţă a lui Coşbuc a devenit realitate.
Dar cu rele, omătu greu a distrus case, acareturi, solarii şi foişoare. Ce n-a fost solid construit s-a năruit sub zăpada cu apă, care şi-a triplat greutatea. Ce era pe vremuri o bucurie, acum s-a transformat în jale, aproape că nu există localitate care să nu-şi contabilizeze stricăciunile. Drumurile şi ele, vai, drumurile noastre, curăţate sau necurăţate îngreunează deplasarea, se circulă de la încet la încetişor şi acel nesăbuit de la volan dacă „o calcă” riscă să ajungă în service…asta în cel mai fericit caz. Leul a ajuns o pisică jigărită, „ieuro” călcându-l în picioare, tăvălindu-l şi arătându-i cine-i stăpân. Mulţumim partid iubit, (iertaţi-mă, n-am găsit altă rimă!) Dar lasă că vine ea, primăvara, oooo ! mireasmă de flori de tei, culori de verde crud/brotăcel, trilul păsărelelor, viaţa ce reînvie, dar hopa, primăvara se dă dezlegare la gropi ! No, dar asta-i altă poveste ! Mi-amintesc de „Unde sunt zăpezile de altădată” a lui Francois Villon, un poet francez care a dispărut (?!) la 32 de ani, de fapt bietul poet avea dubii şi regrete legate de timpul care trece nemilos şi de frumuseţea dumnezeiască a unor femei care se topea asemenea unor nămeţi… Se pare că în zilele noastre, metafora părerii de rău pentru scurgerea implacabilă a timpului a dobândit o valenţă pur meteorologică. Totuşi, unde sunt doamnele de altădată?!
Nick OPRIŞ
