Felul cum decurg cercetările penale şi procesele judecătoreşti ne interesează pe toţi, pentru că mai devreme sau mai tîrziu fiecare are de-a face cu Codul civil sau Codul penal. În societatea modernă, aproape toate relaţiile dintre oameni sfîrşesc în faţa judecătorilor şi de aceea serviciile judiciare sînt atît de disputate de politicieni şi folosite ca mijloc de control al celor incomozi, sub pretextul siguranţei naţionale. Experimentul românesc anticorupţie a dat faliment, cu toate că a fost conceput cu ajutor vest-european şi american!
Lovitura de graţie a fost trasă de şeful SRI, care a făcut publice protocoalele secrete din 2006-2009, prin care ofiţerii de informaţii participau activ la cercetarea infracţiunilor, deşi prin lege n-au această atribuţie. Campania de curăţare a politicii n-a dat rezultate din cauza zelului de-a găsi corupţi cu orice preţ. Departamentul Naţional Anticorupţie n-a reuşit, campania de încătuşare a suspecţilor dovedindu-se un fiasco.
Cauza este lipsa de profesionalism şi experienţă democratică a procurorilor, au fost „asmuţiţi” de şefi asupra politicienilor şi oamenilor de afaceri, scopul lor fiind să bage frica în români prin arestări regizate, nu să descopere adevărul. Justiţia are rolul să afle dacă a fost încălcată legea, dacă s-au produs prejudicii, iar cel vinovat să plătească daune şi să fie închis. Dar pentru a dovedi o faptă de corupţie nu-i suficient să-i plăteşti bine pe procurori, să le dai mînă liberă să ancheteze pe oricine, să le indici ţintele cele mai mari şi să nu le fie frică de consecinţe.
Astfel încurajaţi, procurorii au recurs la delaţiuni, şantaje, represiuni, presiuni psihologice, ameninţări, doar-doar acuzatul va izbucni în plîns şi va recunoaşte: Da, am furat o sută de mii de euro, îmi cer scuze, mă mustră conştiinţa, poftim banii înapoi şi vă rog să mă băgaţi la închisoare! Dar mărturisirile n-au apărut. Legile democratice prevăd că procurorul trebuie să dovedească fapta penală şi atunci au dat drumul la interceptări masive, au plantat microfoane în locuinţe şi la birouri, pentru a obţine dovezile dorite.
Acest sistem de supraveghere audio a cetăţenilor, pe motiv că ar fura de la stat, a fost creat în timpul preşedintelui Traian Băsescu şi a început să funcţioneze, dar în capcanele tip DNA au căzut şi procurorii, care au fost înregistraţi audio în timp ce abuzau de funcţia lor (telefoanele mobile au microfon şi memorie de înregistrare). Totul ar fi fost bine pentru România dacă DNA ar fi funcţionat legal, deschis, cu informarea tuturor despre ce acţiuni fac procurorii, cu ce sume sînt plătiţi, ce mijloace de cercetare au dreptul să folosească. Însă DNA a ocolit legea şi a funcţionat după protocoale secrete cu SRI şi instituţii ale statului – a apărut noua Securitate, mixtură DNA+SRI.
Norocul nostru a fost că sistemul de şantaj şi manipulare s-a descoperit relativ repede (7 ani), după noile alegeri, semn că democraţia este mai puternică decît statul paralel creat de puterile nedemocratice. Însă a venit surpriza: „republica procurorilor” este susţinută de Comisia Europeană, de o parte a Parlamentului European (conservator), de guvernele statelor occidentale mari şi de SUA. Cu toate acestea, democraţia românească a reuşit prin forţele interne să stopeze abuzurile magistraţilor, să-i readucă la lege prin Curtea Constituţională, prin crearea Secţiei de investigare a procurorilor, prin alte metode de control al societăţii. Aşteptăm ca statul de drept să se impună decisiv şi excesele justiţiei să fie responsabilizate.
Căci sîntem cetăţeni europeni şi avem drepturi garantate (pe lîngă Constituţia României) de Carta Europeană a Drepturilor Omului şi de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene!
