“Practic, după o experiență dată de lumea plastică, pe care Daniel Mureșan a trăit-o, începând cu 1968, avem de a face cu o lungă gestație în arta exprimării poetice, tipică unui mod de gândire ardelenesc…cred că rostirea târzie a lui Daniel Mureșan este importantă și sub aspectul nașterii poetului ca misionar al unor vremuri trăite în mod nemijlocit”.
(Gheorghe Andrei Neagu)
Oglinda sufletului
Privim depărtările, numărăm azi dorințele,
mâine s-au trezit mărunțișuri,
o lume rotundă de arătări necunoscute.
Așteptările visează potrivirile,
câte peregrinări veghează, mocnesc,
câte se deschid, închid
și merg cu propria dreptate mai departe,
speranțe sunt că vor fi prinse-n cataloage
întocmite de comisii mai știutoare
Oglinda sufletului se plimbă
și cântărește mereu, vrea să povestească
ușorul și greul de sine înțeles,
moștenirea bunătății, îndurării,
mărturii proprii și atât de felurit
gâtuite de neobositele silnicii.
Când ochii își trag pleoapele,
când nu se pot privi, iată rușinea!
Viciile pun în lanțuri oglinda sufletului,
ea, lumina noastră, minunea noastră,
de câte ori nu vrea
să adăpostească orice, oricum,
rămâne mândră de rostu-i dovedit.
Alte priviri, obârșii cu păcate,
pot însoți urâtul cu seninătate.
Stăpânii le înspăimântă,
lăsând căderile să curgă în voie.
De ce, le zice vremelnicul
domn al răului din lume
să arătăm atâta bunătate,
vom închide ochii,
sufletul poate din umbră
să ne privească cu tristețe.