La patru ani de la Marea Unire, la 15 octombrie 1922, la Alba Iulia a avut loc, cu mare fast, ceremonia de încoronare a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, ca suverani ai României Mari. Ideea încoronării a apărut la scurtă vreme după unire, dar contextul internaţional, mai ales negocierile de la Conferinţa de Pace, şi nu în ultimul rând tulburările politice interne, au dus la amânarea evenimentului.
Primele măsuri de organizare a ceremoniei au fost conturate în timpul guvernării Averescu, când a fost constituită şi comisia de încoronare. La prima întâlnire (15 iulie 1920) s-a decis ca festivităţile să aibă loc la Alba Iulia şi la Bucureşti. Tot atunci s-a hotârât ca la Alba Iulia să se ridice Catedrala Încoronării, iar la Bucureşti să se înalţe Arcul de Triumf. Pregătirile se apropiau de final, ceremonia ar fi trebuit să aibă loc la sfârşitul lunii septembrie 1921.
Dar ţinutele suveranilor pentru încoronare nu erau încă gata, ceea ce însemna amânarea ceremoniei. În spatele acestei decizii s-a aflat Ion I. C. Brătianu, care l-a convins pe rege că încoronarea trebuie să fie opera unui guvern liberal. Între timp, Guvernul generalului Averescu a fost înlocuit cu un cabinet prezidat de Take Ionescu, care peste o lună a fost nevoit să demisioneze. Instalarea noului guvern liberal a agitat partidele politice. Brătianu a fixat data ceremoniei. Pentru a domoli tensiunile, regele i-a convocat la Sinaia pe toţi liderii partidelor politice parlamentare, pentru a-i convinge să participe la ceremonia de încoronare.
Mulţi au refuzat să meargă la întâlnire, deoarece evenimentul proiectat fusese transformat într-o „simplă demonstraţie de partid”. Între timp, Alba Iulia era pregătită. Catedrala – terminată şi sfinţită. Trenul regal a sosit la Alba Iulia în dimineaţa zilei de 15 octombrie. A urmat un Te Deum, oficiat de mitropolitul Miron Cristea. Preşedintele Adunării deputaţilor a dus coroana Regelui, iar cel al Senatului pe cea a Reginei. Festivităţile s-au încheiat cu o paradă militară. Seara, trenul regal s-a întors la Bucureşti.
Sărbătoarea care a celebrat crearea României Mari şi a unit provinciile româneşti în jurul dinastiei n-a putut masca tensiunile politice. De la ceea ce ar fi trebuit să fie sărbătoarea unităţii tuturor românilor au lipsit tocmai actorii principali ai Marii Uniri.
Atmosfera acelor ani agitaţi este surprinsă în numărul 6 al Colecţiei „Ziarele României Mari”, apelând la publicaţiile vremii – Universul şi Dimineaţa. Care au titrat cu litere mari, roşii, titlul „Încoronarea celui dintâi Rege al României Mari”. Din coloanele acestor ziare am aflat ce se întâmplase de fapt. Încoronarea suveranilor a fost precedată de alegeri parlamentare (martie 1922), când ardelenii lui Iuliu Maniu au acuzat liberalii de comiterea unor fraude masive. Acele alegeri au fost o sursă a tensiunilor politice pentru întreaga perioadă interbelică.
Alegerile au fost câştigate de liberali, scrutin apreciat de Maniu drept o ruşine naţională. Liberalii au fost acuzaţi de teroare şi furt de urne. Ziua alegerilor în Ardeal şi Banat s-a prefăcut într-o zi de jale şi deznădejde. După acest episod electoral, Iuliu Maniu a început o luptă aprigă împotriva guvernului liberal. Regele avea o slăbiciune pentru Brătianu, iar Iuliu Maniu a refuzat binomul. Prin urmare, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache nu au participat la încoronarea Regelui Ferdinand, acest refuz mâhnindu-l pe suveran. Partidul lui Iuliu Maniu a regretat faptul că regele nu a avut în jurul său pe reprezentanţii autentici ai Ardealului şi Banatului.
Ce pot să spun eu după aproape un veac? Mi-ar fi plăcut să fie continuat spiritul Unirii. Dar se vede că liderii politici nu au reuşit să se ridice la înălţimea unui mare eveniment istoric. Pe care în mare parte l-au făurit. Alba Iulia rămâne simbolul Marii Uniri. O încoronare cu ceartă politică. Aviz contemporanilor. În numărul de mâine al ediţiei, puteţi citi despre răscoala de la Tatarbunar, o localitate din sudul Basarabiei, care în septembrie 1924 a devenit centrul unei răzmeriţe.
