La editura „Act și Politon”, în 2018, a apărut cartea „Povestea vieții sau Jurnal de bord”, în două volume: “Copilăria și tinerețea” și “Maturitatea și bătrânețea”, lucrare de proporții, a profesoarei de limba română Ana Baba, născută și crescută în comuna Lăpuș. Volumul I se deschide cu motto-ul: “Poți să fii tu cine-ai fi, Poți să fii cu stea în frunte, dacă n-ai ce povesti, nu ai cîștigat prea multe. Scrie ca să păstrezi florile gândului tău, pe care, altfel, le ia vîntul” (N. Iorga). Iată ce mărturisește Ana Baba în primul volum: “Am scris „Povestea vieții sau Jurnal de bord” pentru a păstra proaspete și înmiresmate “florile gîndului meu”, pentru a nu le risipi vîntul uitării și le-am clasat în două volume ce cuprind peripeții și întîmplări dintr-o viață de om. M-am hotărît să relatez în scris călătoria mea de la naștere pînă spre apus, în ordinea succesiunii lor în timp. Din această carte, cu cele două volume ale sale, se desprind informații interesante despre oameni și locuri din două localități, comuna Lăpuș și satul Rogoz, aparținător orașului Tg. Lăpuș”. Găsiți cartea la biblioteca din orașul Tg. Lăpuș.