Doi ani de la întronizarea Preasfințitului Părinte Iustin ca Episcop al Maramureșului și Sătmarului

0
291

Joi, 27 decembrie 2018, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, au oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, cu ocazia împlinirii a doi ani de la întronizarea ca Episcop al Maramureșului și Sătmarului și a Zilei Tinerilor Ortodocși din Eparhie.

Sfânta Liturghie Arhierească

Un sobor ales, alcătuit din 22 de preoți și 12 diaconi, a slujit cu această ocazie, din care au făcut parte Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarh mănăstiresc și starețul Mănăstirii Rohia, Arhim. Dr. Casian Filip, mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhim. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic și misionar, Arhim. Teofil Pop, starețul Mănăstirii Moisei, preoții din Permanența Eparhială: Pr. Dr. Vasile Augustin, Vicar Eparhial, Pr. Adrian Mihali, consilier eparhial administrativ, Pr. Dr. Cristian Ștefan, consilier eparhial cultural, Pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu sacru și pictură bisericească, Pr. Milan Bălan, consilier eparhial al sectorului educațional, Pr. Andrei Pop, inspector eparhial, Pr. Daniel Tirean, inspector financiar intern, protopopii din cele 8 protoierii: Pr. Fabian Coroian – Baia Mare, Pr. Ioan Socolan – Satu Mare, Pr. Dr. Florin Stan – Lăpuș, Pr. Mihai Chira – Vișeu, Pr. Florian Mocanu – Carei, Pr. Nicolae Petruș – Chioar, Pr. Marcel Malanca – Oaș, precum și Pr. Florin Hoban, inspector pentru religie la ISJ Maramureș, Pr. Lect. Univ. Dr. Marius Nechita, directorul Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Gabriel Groza, directorul Liceului Teologic „Nicolae Steinhardt” Satu Mare, Pr. Vasile Botiș, slujitor al Catedralei, duhovnicul tinerilor din ASCOR și ATOCEM, Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan Ardelean, din Constanța, alături de alți 11 diaconi.
Și pentru că a fost ziua tinerilor, Apostolul a fost citit de tânărul Iustin Mitrașca, îmbrăcat într-un frumos costum popular de Bârsana, elev în clasa a V-a, într-o dicție perfectă și fără emoții, încât a impresionat preoții și pe toți credincioșii din Catedrală.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de tinerii din ASCOR Baia Mare și din Asociația Tinerilor Ortodocși de pe lângă Catedrala Episcopală Maramureșeană (ATOCEM), dirijați de Arhid. Ionuț Pleș.
La încheierea Sfintei Liturghii a fost oficiat un Te-Deum de mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Preasfințitului Părinte Episcop Iustin în cei doi ani de slujire ca Întâistătător al Eparhiei Maramureșului și Sătmarului și asupra tinerilor din Eparhie a căror zi a fost sărbătorită.
Credincioși din toate protoieriile au umplut Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare până la refuz, între ei aflându-se primarul Cătălin Cherecheș al Băii Mari, un sprijinitor al tinerilor din eparhie și susținător al întâlnirilor tinerilor ortodocși care au avut loc în Baia Mare, preoții coordonatori ai activităților cu tinerii din cele 8 protopopiate, grupuri de tineri, membri ai asociațiilor tinerilor ortodocși din protopopiatele Eparhiei, credincioși de pe tot cuprinsul Eparhiei, credincioși băimăreni.

Cuvântul de învățătură

Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a vorbit cuprinzător despre Sfântul Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan a cărui viață a fost dedicată în întregime lui Hristos, un model de urmat pentru tinerii de azi.
„Astăzi este o mare sărbătoare, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Este mare pentru că sărbătorim un Sfânt foarte mare și anume Întâiul Mucenic creștin, pe Sfântul Arhidiacon Ștefan, care a fost primul ce și-a dat viața propovăduind pe Mântuitorul și mărturisindu-L că este Fiul lui Dumnezeu Cel făgăduit, pe Care poporul iudeu L-a osândit la moarte, L-a Răstignit, L-a omorât, însă a Înviat a treia zi și S-a înălțat la Ceruri. Sfântul Arhidiacon Ștefan a văzut Cerurile deschise și pe Fiul lui Dumnezeu stând de-a dreapta Tatălui. Este o zi mare și sfântă pentru că este ziua tinerilor ortodocși din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, pe care Dumnezeu ne-a inspirat, Mântuitorul ne-a ajutat și Sfântul ne-a îndemnat să-l luăm drept ocrotitor și să-l dăruim tinerilor din Episcopia Maramureșului și Sătmarului ca model de mărturisitor tânăr, foarte bine pregătit, foarte curajos, dispus să-și sacrifice viața pentru un ideal. Acesta este Sfântul Arhidiacon Ștefan, pentru idealul și dreptatea lui Dumnezeu și pentru adevărul că Iisus este Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul lumii. În 2014, în 27 decembrie, Dumnezeu ne-a ajutat să proclamăm pe acest Sfânt ca Sfânt ocrotitor al tinerilor. Sfântul Arhidiacon Ștefan este Întâiul între diaconii Bisericii lui Hristos”, a explicat tinerilor Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a adus mulțumiri Preasfințitului Părinte Episcop Iustin pentru jertfelnicia slujirii arhierești în cei doi ani de când a fost ales și instalat în această demnitate ca părinte duhovnicesc al ortodocșilor din această Eparhie.
„Este o sărbătoare cu profunde valențe duhovnicești și teologice. În primul și în primul rând este vorba de comuniunea liturgică în care ne-am găsit toți, în frunte cu Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Este o zi foarte importantă pentru Episcopia Maramureșului și Sătmarului, pentru că, așa cum știm cu toții, în 2014, la propunerea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, a fost proclamat Sfântul Arhidiacon Ștefan ca protector duhovnicesc al tinerilor creștini ortodocși din Eparhie. Pe data de 16 decembrie 2016, Sfântul Sinod, sub protia Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a fost ales urmașul Înaltpreasfințitului Părinte Episcop Justinian, în persoana Preasfințitului Părinte Iustin, ucenicul cel iubit și ascultător, care timp de 22 de ani a slujit în calitate de Arhiereu-Vicar această Sfântă Episcopie, ridicându-o în rând cu celelalte episcopii istorice din cadrul Patriarhiei Române, iar întronizarea a avut loc în această catedrală de suflet a Preasfinției Sale în urmă cu exact doi ani de zile, în a treia zi de Crăciun, când îl sărbătorim pe Sfântul Arhidiacon Ștefan, când este Ziua Tinerilor Creștini Ortodocși din Episcopie. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra Bisericii din Maramureș și Sătmar, asupra Preasfinției Voastre și asupra colaboratorilor, apropiaților, ostenitorilor, asupra preoților și credincioșilor din Episcopia Maramureșului și Sătmarului. În numele lor, al meu personal, al părinților și ostenitorilor Centrului Eparhial al Episcopiei noastre, în numele părinților slujitori ai Catedralei Episcopale, al protoiereilor, al conducătorilor școlilor teologice, al tuturor părinților, al tinerilor creștin ortodocși și al tuturor credincioșilor din Eparhia Maramureșului și Sătmarului, vă mulțumim din suflet și vă urăm întru mulți și fericiți ani!”
Preasfințitul Părinte Timotei a oferit Preasfințitului Părinte Episcop Iustin un frumos coș cu flori.

Distincții

Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a ridicat în rang de Arhidiacon pe seama Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare pe diaconul Vlad Verdeș, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului „În semn de înaltă apreciere și multă prețuire pentru activitatea remarcabilă desfășurată cu tinerii din Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, în calitate de președinte al A.S.C.O.R. Baia Mare; pentru implicarea și dăruirea în organizarea celor două Reuniuni ale Tinerilor din Eparhie; pentru organizarea de tabere și școli de vară, în calitate de Inspector Eparhial pentru Catehizarea Tineretului.”
De asemenea, a oferit Gramata Episcopală pentru Dorin Alexandru Gelu Hotea din Buciumi, elev la Seminarul Teologic Liceal Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, „în semn de înaltă apreciere și prețuire pentru întreaga activitate muzical-bisericească și pentru obținerea premiului al III-lea la
Festivalul-Concurs Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul! „, ediția a XI-a, organizat în Patriarhia Română, în anul 2018.”
Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a oferit Diplome de apreciere Asociațiilor Tinerilor Ortodocși din cele 8 protopopiate și preoților coordonatori ai acestora, ATOCEM și președintelui Arhidiacon Ionuț Pleș, ASCOR Baia Mare și președintei Maria Chertiție, preotului Vasile Botiș, duhovnicul tinerilor din ASCOR și ATOCEM, Arhid. Adrian Morar, colaborator al Biroului de Tineret din cadrul Eparhiei, Arhid. Adrian Dobreanu, pentru activitatea corală desfășurată cu tinerii din cadrul Catedralei Episcopale și din Eparhie, Părinților Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, pentru sprijinul pe care îl acordă activităților cu tineretul.
Ziua s-a încheiat cu o comuniune frățească în cadrul unei agape creștine.
Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.