Cu privire la apariţia creştinismului la români, în planul ipotezelor cred că putem accepta, fără prea mari rezerve, următoarele principii stabilite de mai multă vreme de către istoricii Bisericii: (1) Poporul român s-a creştinat în primele veacuri, primind mai întâi revelaţia divină în limba latină zisă Vulgata, transmisă prin păturile de jos ale societăţii, soldaţi, negustori, sclavi sau funcţionari ai administraţiei imperiale; (2) Limba slavonă a devenit limbă de cult la românii nord-dunăreni mult mai târziu, în chip fortuit, după aşezarea unor populaţii slave la sud de Dunăre şi închegarea unor organizări politice şi militare ale acestora, populaţii slave care au primit mai târziu religia creştină (în secolele IX – X). În acest interval de aproximativ şapte veacuri, dintre secolele III – X, protoromânii (sau vlahii, cum mai erau numiţi) au avut o limbă de origine latină şi a fortiori o formă de viaţă religioasă creştină bazată pe aceasta; (3) Românii au avut o continuitate de vieţuire pe teritoriul vechii Dacii până în nordul provinciei, la izvoarele Tisei. Pentru primul mileniu de după Christos în care, după cum spun unii istorici, documentele scrise tac, avem altfel de documente care vorbesc, avem documentele vii ale limbii vorbite, o limbă cu un substrat evident latin. De notat că, din punct de vedere cantitativ, avem mai multe acoperiri în arhaismele limbii române de azi din limba latină vulgară, în care a fost tradusă Biblia, decât din limba latină literară.
Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere faptul că, în afară de tăbliţa votivă de la Biertan (judeţul Sibiu) din secolul al IV-lea d. H., inscripţionată în limba latină cu celebra: ego zenovivs votvm posvi, noi avem şi o serie de arhaisme (şi totodată regionalisme) maramureşene de origine latină, deci din extremitatea nordică a arealului românesc, arhaisme care sunt de fapt latinisme fosilizate şi păstrate intacte în straturile profunde ale limbii, multe dintre acestea regăsindu-se ca atare în textul Vulgatei. De unde ne vin aceste cuvinte? Au fost preluate din limba Cărţii sfinte, care a picurat zilnic în urechea omului neştiutor de carte? Sau provin din alte surse, de natură laică şi accidentală? Noi am selectat aici doar câteva astfel de arhaisme, performate în Maramureş de către oamenii în vârstă până în urmă cu trei-patru decenii, cuvinte care se află şi în Biblia Sacra Vulgata, aşa cum a fost Cartea tradusă din greacă în latină de către Sf. Ieronim, pe la sfârşitul sec. al IV-lea după Christos.
Aierlea – altundeva; a merge în alt loc, a fi în altă parte. A grăi aierlea – a grăi în altă lature, a vorbi fără sens, a buigui, a aiura, a delira. În latină: alius – altul; aliunde – din altă parte. Iar în limba-soră franceză îl avem pe ailleurs exact cu acelaşi sens. În Evanghelia după Ioan: „Adevărat, adevărat zic vouă: cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altundeva, acela este fur şi tâlhar” (X, 1). În Biblia Sacra Vulgata: „Amen amen dico vobis qui non intrat per ostium in ovile ovium sed ascendit aliunde ille fur este et latro”.
A (se) sodomni – (de la Sodoma): a (se) nimici, a (se) distruge, a dispărea fără urmă şi fără urmaşi, a omorî, a se sinucide („Eu femeie nu i-oi si / Mai bine m-oi sodomni”), nimicire, distrugere totală. Sodoma – numele unei binecunoscute cetăţi biblice, conotând depravarea şi inversiunea sexuală, pedepsită de către divinitate cu distrugerea totală. În Vechiul Testament: „Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer / şi a nimicit cetăţile acestea şi toată câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor şi tot ce odrăslea din pământ” (Fac., XIX, 24-25). În Biblia Sacra Vulgata: „Igitur Dominus pluit super Sodomam et Gomorram sulphur et ignem a Domino de caelo / et subvertit civitates has et omnem circa regionem universos habitatores urbium et cuncta terrae virentia”.
Blem – a merge, la imperativ (de exemplu: „Noa, amu blem acasă!”. Sau: „Frunză verde de arin / Blem la crâşmă să bem zin” etc.). În latină: ambulare – a umbla. În Evanghelia după Ioan (V, 8), Iisus Christos zice slăbănogului de la scăldătoarea Betesda: „Ridică-te, ia-ţi patul tău şi umblă!” (In., V, 8). În Biblia Sacra Vulgata: „Surge, tolle grabattum et ambula!”.
Bucin – instrument muzical de suflat de mari dimensiuni, folosit de către păcurari la stână; trâmbită. În latină: bucina – trompetă, goarnă, trâmbiţă. Când au început să apară autocamioanele şi automobilele în Maramureş, oamenii bătrâni nu ziceau despre acestea că au claxonat, ci că „au bucinat”. Pe Valea Izei, la hotarul dintre Sălişte şi Săcel, spre sud, se află un deal înalt despădurit, de pe care există o foarte bună vizibilitate de-a lugul văii până departe şi unde se poate improviza un bun post de observaţie, iar acest deal se numeşte „Gruiul Bucinilor”. Se vede treaba că de acolo se dădea alarma în vreme de primejdie sau de venire a altor neamuri asupra noastră. În Vechiul Testament, acolo unde este descris asediul Ierihonului, se spune: „Şapte preoţi să poarte înaintea chivotului şapte trâmbiţe din corn de berbec” (Iosua, VI, 4). În Biblia Sacra Vulgata: „Septimo autem die sacerdotes tollant septem bucinas quarum usus est in iobeleo et praecedant arcam foederis”.
Cot, plural Coţi – unitate de măsură pentru lungime, aproximativ 65 cm. În latină: cubitus – cot. Se măsura trecând o frânghie din mijlocul palmei pe la îndărătul cotului şi înapoi în palmă, în lungul osului principal al antebraţului, numit în cărţile de anatomie cubitus. În Evanghelia după Luca este scris: „Şi cine dintre voi, purtându-şi de grijă, poate să adauge staturii sale un cot?” (Lc., XII, 25). În Biblia Sacra Vulgata: „qui autem vestrum cogitando potest adicere ad staturam suam cubitum unum”?.
Frămbdie – sfoară mai groasă de lână colorată, de regulă terminată cu mici ciucuri, cu care femeile îşi legau pânzătură sau zadia pe talie. În latină: fimbria – ciucure. Iisus Christos, atunci când descrie comportamentul fariseilor, spune: „Toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de către oameni, căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc ciucurii de pe poale” (Mt., XXIII, 5). În Biblia Sacra Vulgata: „Omnia vero opera sua faciunt ut videantur ab hominibus dilatant enim phylacteria sua et magnificant fimbrias”.
Fugău – fugar, pribeag, om care fuge de stăpânire şi se ascunde în pădure. Şi a zis Cain către Dumnezeu: „Rătăcitor voi fi eu şi fugar pe pământ” (Fac. IV, 14). În Biblia Sacra Vulgata: „Ego vagus et profugus in terra”.
Iască – Ciupercă parazită care creşte pe trunchiul copacilor, văcălie. În vechime era folosită ca aliment şi medicament. În stare uscată, era folosită la aprinderea focului, iasca se aprindea de la scânteile ce săreau la lovirea unei bucăţi de cremene cu un amnar de oţel. În latină: esca – hrană, momeală pentru vânat. Încă din primul capitol al Cărţii Facerii, Dumnezeu le-a zis primilor oameni de pe pământ: „Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră” (Fac. I, 29). În Biblia Sacra Vulgata: „Ecce dedit vobis omnem herbam adferentem semen super terram et universa ligna quae habent in semet ipsis sementem generis sui sint vobis in escam”.
Jămânări – fraţi gemeni, termen folosit nu doar pentru oameni, ci şi pentru vitele casei, pentru iezii şi mieii gemeni etc. În latină: geminus – gemeni. Cu privire la copii: „Şi i-a venit Rebecăi vremea să nască şi iată erau în pântecele ei doi gemeni” (Fac., XXV, 24). În Biblia Sacra Vulgata: „Iam tempus pariendi venerat et ecce gemini in utero repperti sunt”.
Lăut – Spălat, curat. În duminici şi la sărbătorile mari, omul era lăut (spălat pe tot corpul) şi cu hainele schimbate. În latină: lavatum, lautum: – spălat. Este un fapt notoriu că evreii practicau spălatul pe mâini, din motive simultan igenice şi rituale. Evanghelia după Marcu ne spune: „fariseii şi toţi iudeii, dacă nu îşi spală mâinile nu mănâncă” (Mc., VII, 3). În Biblia Sacra Vulgata: „Pharisaei enim et omnes Iuidaei nisi crebro lavent non manducant”.
Mas – a rămâne de mas peste noapte, a fi găzduit pentru o noapte undeva. De unde: masalău – locul unde dorm vitele pentru o vreme mai scurtă, staul. În latină: manere – a rămâne; mansio – oprire; iar mansit – a rămâne pentru mai multă vreme. În Vechiul Testament ni se spune ce a făcut Lot în Sodoma, atunci când au venit îngerii. Anume i-a rugat să rămână de mas la el peste noapte: „Stapânii mei, abateţi-vă pe la casa slugii voastre ca să rămâneţi aici peste noapte” (Fac., XIX, 2). În Biblia Sacra Vulgata: „Domini, declinate in domum pueri vestri et manete ibi”. Iar după ce Lot a fost scos din Sodoma, „A ieşit Lot din Ţoar şi s-a aşezat în munte şi a locuit într-o peşteră, împreună cu cele două fete ale sale” (Fac., XIX, 30). În Biblia Sacra Vulgata: „Ascenditque Lot de Segor et mansit in monte duae quoque filiae eius cum eo et mansit in spelunca ipse et duae filiae eius”.
Mur – zid de piatră. Fundaţia vechilor case de lemn din Maramureş era făcută din piatră de râu şi se numea mur, iar mortarul cu care erau prinse pietrele se numea muruială. În latină: murus – zid. În Vechiul Testament, întâmplările legate de scăparea spionilor evrei din cetatea Ierihonului este relatată astfel: Rahab „le-a dat drumul cu o frânghie pe fereastră, căci casa ei era în zidul cetăţii şi ea locuia chiar deasupra zidului” (Iosua Navi, II, 15). În Biblia Sacra Vulgata: „Dimisit ergo eum per funem de fenestra domus enim eius herebat muro”. Sau, în Epistola a doua către Corinteni, Sf. Apostol Pavel îşi narează peripeţiile, scriind: „În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea ca să mă prindă, şi printr-o fereastră am fost lăsat în jos peste zid, într-un coş, şi am scăpat din mâinile lui” (II Corint., XI, 32-33). Şi în Biblia Sacra Vulgata: „Damasci praepositus gentis Aretae regis custodiebat civitate ut me conprehenderet et per fenestram in sporta dimissus sum per murum et effugi manus eius”.
Oarzăne – (despre fructe) care se coc mai timpuriu. Derivat de la orz, plantă cerealieră care se coace mai repede decât celelalte din acelaşi gen, cu 7 – 10 zile înaintea grâului. În latină: hordeum – orz. În Sf. Evanghelie după Ioan, la minunea înmulţirii pâinilor, se spune: „Este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi peşti” (In., VI, 9). În Biblia Sacra Vulgata: „Est puer unus hic qui habet quinque panes hordiacios et duo pisces”.
Teglă – cărămidă arsă. În latină: tegula – cărămidă. În limba română literară latinescul tegula l-a dat pe „ţiglă”, însemnând element de acoperiş la casă format tot din lut ars, dar în graiul arhaic din Maramureş, exact ca şi în latina vulgară, tegula înseamnă un element de construcţie a peretelui, cărămidă. Din aceeaşi familie de cuvinte, în latină: tegumentum – înveliş; tectum – acoperişul casei etc. Unii autori de dicţionare consideră în mod greşit că termenul „teglă” ar proveni din limba maghiară, pentru simplul motiv că termenul există şi în această limbă, deşi cuvântul latin este considerabil mai vechi decât stabilirea maghiarilor în zonă. Pe de altă parte, nu este exclus însă ca şi cuvântul asemănător din maghiară să provină tot din latină. În Sf. Evanghelie după Luca, acolo unde se descrie cum a fost introdus un paralitic la Iisus prin acoperişul casei, se spune: „Dar negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulţimii, s-au suit pe acoperiş şi, printre cărămizi, l-au lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus” (Lc., V, 19). În Biblia Sacra Vulgata: „Et non invenientes qua parte illum inferret prae turba ascenderunt supra tectum per tegula submiserunt illum cum lecto in medium ante Iesum”.
Uştioară (cu varianata uşcioară) – diminutiv de la uşă, însemnând o uşă mai mică, o portiţă de intrat în ocol ori în staulul oilor. În latină: ostium – intrarea în casă, uşă; Ostia – cetate veche în Italia, unde se afla poarta de intrare din Mare pe râul Tibru spre Roma. În Evanghelia după Ioan: „Adevărat, adevărat zic vouă: cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe oareunde, acela este fur şi tâlhar” (X, 1). În Biblia Sacra Vulgata: „Amen amen dico vobis qui non intrat per ostium in ovile ovium sed ascendit aliunde ille fur este et latro”.
Vargă – nuia subţire şi flexibilă cu care se aplicau uneori pedepse corporale la copii. În latină: virga, sau virgula – nuieluşă. Cuvântul apare frecvent în Proverbele lui Solomon. De exemplu: „Prostia este lipită de sufletul copilului, numai varga certării o va depărta de la el” (XXII, 15). Sau: ”Nu cruţa pe copilul tău de mustrare, căci dacă îl loveşti cu varga nu moare” (XXIII, 13). În Biblia Sacra Vulgata: „Stultitia conligata est in corde pueri et virga disciplinae fugabit eam”, respectiv: „Noli subtrahere a puero disciplinam si enim percusseris eum virga non morietur”.
Vintre – pântece, abdomen. În latină: ventriculus – stomac. În Sf. Evanghelie după Ioan: „Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui” (In, VII, 38). În Biblia Sacra Vulgata: „Qui credit in me sicut dixi Scriptura flumina de ventre eius fluent aquae vivae”.
Zipt (cu varianta vipt) – un sac mare de grăunţe sau de făină cât poate duce un bărbat, o anumită cantitate suficientă pentru o perioadă mai îndelungată; prin extensie: merinde, provizii de hrană. În latină: victus – hrană. În Proverbele lui Solomon (XXVII, 27): „Şi laptele de capră îl ai cu îndestulare, pentru hrana casei, şi merinde pentru slujnicele tale”. În Biblia Sacra Vulgata: „Sufficiat tibi lac caprarum in cibos tuos in necessaria domus tue et ad victum ancillis tuis”.
Nicolae IUGA
