În 2019, cele mai importante schimbări legislative

0
115

Numeroase schimbări legislative intră în vigoare din 1 ianuarie 2019. Majoritatea vizează Codul fiscal și au fost introduse de cea de-a doua Revoluție fiscală, ironizată și „Ordonanța lăcomiei”, iar altele, intens discutate în această toamnă, au ajuns în forma finală în … Monitorul Oficial.
• Salariul minim brut crește de la 1.900 la 2.080 lei pentru cei care nu au studii universitare și 2.350 lei pentru cei care au studii superioare, a căror funcție impune asemenea studii și care au o vechime profesională de minimum un an.
• Salariul minim brut al angajaților din construcții va fi majorat la 3.000 lei, dacă firma obține cel puțin 80% din venituri din construcții, în fiecare lună. Acești angajați vor fi scutiți de plata cotei de 3,75% către Pilonul II de pensii, pentru perioada ianuarie 2019 – decembrie 2028.
• Benzina comercializată trebuie să conțină 8% biocarburant, față de 4,5% anterior, ceea ce poate crește prețul la pompă.
• Toate amenzile vor fi virate într-un cont unic, cu excepția celor de circulație. Pentru acestea, sistemul este în faza de testare. Contul unic este 50.09.01 pentru amenzile aplicate persoanelor rezidente în România și 50.09.02 pentru cei care nu au domiciliul în România. Sumele încasate vor fi virate către bugetul local sau de stat, în cel mult 2 zile de la plată.
• Acciza pentru țigarete este redusă, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 martie 2019, la 372,73 de lei/1.000 țigarete, față de 457,71 de lei/1.000 țigarete, în 2018. Actul normativ mai prevede, că, pe de o parte, până la data de 1 martie, ar trebui calculat un nou nivel care să fie aplicat de la 1 aprilie, iar pe de altă parte, că acest nivel este de 483,74 de lei/1.000 țigarete.
• Suprataxa aplicată consumului de date în cazul depășirii limitelor utilizării rezonabile a unor servicii în roaming în UE/SEE scade cu 25%, la 4,5 euro/GB, iar volumul de consum rezonabil crește cu 25%, față de cel disponibil anul acesta. În plus, suprataxa pentru apelurile primite scade cu 7%, la 0,85 eurocenți/minut.
• Băncile vor avea de achitat o taxă pentru activele financiare, dacă media trimestrială a ROBOR la 3 luni și la 6 luni depășește 2%. Taxa crește cu câte 0,1%, la fiecare pas de 0,5%, până la ROBOR de 4%. Noua taxă va fi calculată și plătită trimestrial, în funcție de valoarea activelor financiare ale unei bănci la finele fiecărui trimestru, și va putea fi dedusă.
• Toate tipurile de vouchere și indemnizații, inclusiv cele de vacanță, care sunt acordate bugetarilor, sunt plafonate la nivelul existent la finele lunii decembrie 2018, între 1 ianuarie 2019 și 31 decembrie 2021. Majoritatea acestor vouchere au rămas la nivelul din 2017. De exemplu, cele de vacanță vor rămâne de 1.450 lei, cât a fost salariul minim brut în 2017.
• Se unifică regimul fiscal al biletelor de valoare. Veniturile persoanelor fizice primite sub forma tichetelor de masă, voucherelor de vacanță, tichetelor cadou, tichetelor de creșă, tichetelor culturale, sunt asimilate veniturilor salariale date în natură și sunt impozitate cu 10%. Pentru acestea nu se datorează asigurări sociale obligatorii.
• Bugetarii vor primi o indemnizație de hrană și una de vacanță, iar sumele sunt considerate venituri din salarii și sunt impozitate cu impozitul pe venit și se rețin asigurările sociale obligatorii – contribuția la pensii și contribuția la sănătate.
• Pentru salariații din sistemul public, orele lucrate peste programul de lucru se vor compensa doar cu timp liber. Aceștia vor beneficia de vouchere de vacanță. Măsura se aplică pentru perioada anilor 2019 – 2021.
• Nivelul existent al indemnizației pentru luna decembrie 2018 este men­ținut la același nivel în perioada 2019 – 2021, pentru mai multe categorii de persoane, cum sunt cele persecutate politic, veteranii și văduvele de război, foștii arestați politic, cadrele militare îndepărtate abuziv din armată etc.
• Cei care contribuie la Pilonul II de pensii vor putea să se retragă, dacă au contribuit minim 5 ani, prin depunerea unei cereri. Ei nu-și vor putea retrage sumele virate, dar vor putea să își vireze întreaga cotă pentru pensii, de 25% din salariul brut, către Pilonul I, nu așa cum era până acum de 21,25% către Pilonul I și 3,75% către Pilonul II.
• Administratorii de fonduri de pensii sunt obligați să-și majoreze capitalul social în funcție de nivelul activelor aflate în administrare: sub 100 milioane euro – capitalul social trebuie să fie de 5% din valoarea contribuțiilor; 100-500 milioane de euro – 7% din valoarea contribuțiilor; peste 500 milioane de euro – 10% din valoarea contribuțiilor. Comisionul de administrare pentru aceștia a fost redus de la 2,5% la 0,5% din valoarea contribuțiilor virate.
În plus, administratorii de fonduri de pensii își vor putea deduce între 0,02% și 0,07% pe lună din activul net total al fondului de pensii administrat privat, față de 0,05% pe lună, până acum. Noul nivel depinde dacă rata de rentabilitate a fondului depășește inflația. Deducerea crește cu câte 0,01 la fiecare punct procentual peste inflație.
• Se prelungește, până la data de 30 iunie 2022, măsura de simplificare pentru TVA – taxare inversă pentru livrarea de: cereale și plante tehnice; certificate de emisie de gaze; energie electrică către un comerciant cumpărător revânzător; certificate verzi; telefoane mobile; microprocesoare; tablete și laptop-uri.
• Firmele din energie și gaze vor trebui să achite o contribuție de 2% din valoarea cifrei de afaceri pe care o obțin din licența pentru aceste activități. Anterior, această contribuție era de 0,08%. Suma aferentă va fi virată către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, așa cum era până acum.
• Operatorii telecom care dețin licențe 3G, 4G și 5G vor avea de achitat o taxă de 2-4% din cifra de afaceri din anul precedent, înmulțită cu numărul de ani pentru care se acordă licența, potrivit OUG nr. 114/2018.
• Vor mai putea fi angajați zilieri doar în următoarele trei sectoare de activitate: agricultură, vânătoare și servicii anexe; silvicultură, cu excepția exploatări forestiere; pescuit și acvacultură. Majoritatea zilierilor vor putea lucra cel mult 120 de zile ca zilieri, într-un an, iar o firmă nu va putea folosi un zilier mai mult de 25 de zile într-o lună.
• Toți organizatorii de jocuri de noroc vor trebui să achite o taxă lunară reprezentând 2% din totalul taxelor de participare încasate lunar. Aceștia vor mai avea de achitat o cotă de 1.000 euro, dacă organizează jocuri de noroc tradiționale, și 5.000 euro, dacă organizează jocuri de noroc la distanță și sunt în clasa I sau clasa III.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.