Dosare penale pentru infracţiuni rutiere

0
147

Curajul de a conduce în stare de ebrietate sau fără a deţine permis îi poate costa libertatea pe 4 bărbaţi, depistaţi, joi, de poliţiştii rutieri. Trei dintre ei au fost opriţi înainte de a produce accidente însă unul, „condus” de o concentraţie mare de alcool, a provocat un accident de circulaţie.

• Accidentul s-a produs pe strada Dragoş Vodă, din Sighetu Marmaţiei. Într-o curbă la dreapta, şoferul a pierdut controlul volanului, a ajuns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un autovehicul, care circula regulamentar din sens opus. Din fericire nici o persoană nu a fost rănită. Testarea cu aparatul etilotest a relevat că şoferul care a pierdut controlul volanului avea o concentraţie de 1.01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spitalul din municipiu, unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
• Un alt şofer, care a urcat la volanul autoturismului după ce a consumat alcool, a fost depistat pe raza oraşului Vişeu de Sus. Testarea cu aparatul etilotest a relevat că bărbatul, în vârstă de 53 de ani, avea o concentraţie de 0.46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ambele cazuri poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe.
• Un alt pericol în trafic îl reprezintă persoanele care conduc fără a deţine permis de conducere. Fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani. Un tânăr, de 19 ani, riscă o astfel de pedeapsă, după ce a fost depistat în timp ce conducea pe strada Victoriei, din Borşa, fără a deţine permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Un băimărean, de 36 de ani, care avea dreptul de a conduce suspendat, a fost depistat, vineri dimineaţă, în jurul orei 4, în timp ce conducea un autoturism pe B-dul Independenţei, din Baia Mare.
Pe numele amândurora poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările, urmând ca la finalizarea acestora să propună măsuri legale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.