„În viață e bine să fii tu!” • Dialog în sărbătoare cu Viorica PÂRJA

Viorica Pârja este un jurnalist recunoscut al presei maramureșene, cu o experiență complexă și cu o implicare deosebită în viața comunității. La anumite intervale de timp, și acum este unul, pentru că se apropie 1 ianuarie, e reconfortant să ne așezăm la hotarul memoriei și să ne uităm în urmă la drumul parcurs, la roadele pe care le-am cules, la lecțiile pe care le-am învățat, pentru a le revaloriza pe toate. O invităm la dialog și începem, însă, din prezent.

– Cum vedeți astăzi condiția jurnalistului în societate? Ce impact mai are mass-media asupra mentalității colective?
– Dragă Monica, mass-media de astăzi nu mai seamănă cu ceea ce am învățat eu cu mulți ani în urmă. Din păcate, latura educativă a mediei a cam dispărut. Orice cuvânt are dreptul să fie spus, rostit sau scris. Dar dacă nu te întrebi, în fiecare zi, ce comunici, de ce comunici, cui comunici, înseamnă că n-ai învățat nimic din realitate, față de care trebuie să ai o sinceritate deplină. Recunosc că aș vrea o altfel de mass media și o altfel de condiție pentru jurnalist.
– Sunteți jurnalist de presă scrisă, dar și realizator de emisiuni TV. Care este modalitatea dumneavoastră preferată de a comunica mediatic?
– Eu am făcut toată viața presă scrisă. Mi-a plăcut să cizelez cuvintele, să le așez pe fiecare acolo unde trebuie, să le respect, din respect pentru cei cărora le adresam. Am făcut presă și înainte de 1989. Când era cel mai greu pentru libertatea de exprimare. Dar cuvintele te ajutau să te strecori printre ele. Inima ziaristului e precum pământul bun de cultivat. Poți semăna, adică scrie, tot ce dorești. Numai că nu trebuie uitat un lucru esen­țial: ce semeni aia culegi. Satisfacții profesionale au fost nenumărate. În televiziune am ajuns aproape din întâmplare și am luat-o ca pe un fel de hobby. Am realizat trei proiecte frumoase, care îmi sunt dragi: Fără prejudecăți; Weekend cu prietenii și Întrebări și provocări. Toate despre oameni și devenirea lor, despre prietenie, despre valori morale. Și ce oameni minunați am întâlnit!
– Din paleta largă de proiecte în care v-ați implicat, puteți identifica unul care vă definește cel mai bine? Ce a însemnat în dezvoltarea dumneavoastră profesională și personală?
– Am participat la o mulțime de proiecte, din cele mai diverse domenii: culturale, civice, sociale, ecologice, muzicale, de formare și dezvoltare personală, pentru tineri, de învățare pentru a ști cum să îi înveți pe alții. Și din fiecare am avut de învățat. Dacă trăiești ca să faci pe plac celorlalți, ai toate șansele să nu-i mulțumești nici pe ei, nici pe tine. Viața este a noastră, s-o gospodărim și să n-o irosim. Acesta este proiectul la care am lucrat și țin cel mai mult.
– Ați scris multe cărți, unele dintre ele ca rezultat al călătoriilor în spații geografice și culturale foarte îndepărtate. Ce au însemnat pentru dumneavoastră aceste experiențe?
– Am avut privilegiul să călătoresc mult. Aproape toate cărțile scrise fac subiectul a ceea ce am văzut și receptat cu ochiul ziaristului, care, sigur, vede mult mai multe decât ochiul turistului. Însă cărțile scrise nu sunt note sau jurnale de călătorie, ci mai degrabă documente despre lume și timp, imagini văzute la ele acasă. Am străbătut Europa de la Est la Vest și de la Nord la Sud și am scris o carte chiar cu acest titlu, căruia i-am mai adăugat o întrebare: Cum va fi viitorul? După 18 ani de la apariția ei, răspunsul la întrebare e mereu actual și nici pe departe lămurit. Acum 20 de ani, participam la Festivalul Mondial al Tineretului, la Lisabona, unde 10 000 de tineri s-au adunat să discute politici despre tineret, să elaboreze strategii prin care, împreună, să construiască o lume mai bună. Acolo, printre tineri din peste 100 de țări, la ultimul festival mondial al tineretului din secolul XX, s-a sim­țit cel mai bine care este sensul și spre ce se îndreaptă omenirea. Tot atunci avea loc și penultima expoziție mondială, care să marcheze sfârșitul de secol XX. Mesajul către viitor a fost copleșitor: oameni mari, aveți grijă ce faceți cu știința și tehnologia, care se pot întoarce împotriva omenirii! Anul următor, participam, în Olanda, la un program pentru secolul XXI: Granițe deschise. Și mesajul, valabil mai mult ca oricând astăzi: diferențele, fie ele de cultură, tradiție, rasă sau credință, nu exclud conviețuirea între oameni. Într-o casă europeană comună, trebuie să încapă, la un loc, atât Vestul, cât și Estul. Peste tot pe unde am umblat, am învățat că libertatea opiniilor este compatibilă cu maturitatea gândurilor. Fiindcă libertatea are tentațiile ei, iar dacă nu știi unde să te oprești, te rătăcești. Impactul acestor diversități a fost extraordinar, dar n-aș putea să aleg un anume spațiu. Europa este leagănul civilizației, dar America este stăpânul tehnologiei. De aceea e foarte important să înțelegi realitatea după care funcționează secolul XXI. Oricâte nemulțumiri mă încearcă vizavi de cei care conduc, vremelnic, România, tot aici simt cel mai bine căldura soarelui. Fiindcă aici am învățat să-mi fac profesia cu plăcere și responsabilitate, să-mi onorez cuvântul dat, să fiu astăzi mai bună decât am fost ieri, aceasta fiind competiția în care e onorabil să te găsești.
– Citind volumul 365 gânduri am redescoperit atitudinea caldă a omului care a gustat din viață și a dobândit suficientă înțelepciune ca să împărtășească cu ceilalți. Care este secretul acestei neobosite jovialități de care dați dovadă? Aveți un motto sau un imperativ după care vă ghidați?
– 365 de gânduri înseamnă trăiri și sentimente într-o lume care nu seamănă cu lumea noastră. America este o lume seducătoare, cu alte ritmuri, cu o altfel de educație, mereu alta, ori de câte ori o privești. După ce ai văzut SUA, mereu ești tentat să compari ceea ce ai văzut acolo, cu alte locuri din lumea asta mare. Fiindcă America te copleșește mai întâi prin dimensiunea sa continentală, apoi, prin ceea ce a reușit să facă în 200 de ani, și, cel mai mult, fiind­că reușește să te facă să crezi că omul, valoarea sa, drepturile sale sunt cele mai importante. 365 de gânduri este cea de-a doua carte despre America, prima văzând lumina tiparului în 2003. Amintirile frumoase, trăirile, lec­țiile învățate trebuie întreținute, pentru a nu se transforma în uitare. Am călătorit mult, am avut șansa să văd cele mai frumoase și interesante locuri de pe pământ, dar spun, cu sinceritate, că nici­unde nu este mai bine ca acasă. Nu e jovialitate, cum spui tu, ci echilibru, și cumpăt, și simțul măsurii. Să nu uităm că de pe piedestalul pe care te așază viața, oamenii te văd exact așa cum ești.
– Recomandați-ne o carte, o destinație și un dicton.
– Cartea pe care aș recomanda-o, mai ales pentru mesajul care se degajă, este romanul Dezordinea preventivă, scris de Matei Vișniec. Romanul este și un fel de autobiografie, a unui jurnalist din Est, care muncește în Vest, care trăiește sub presiunea timpului, știrilor și ratingului, de care s-a molipsit media zilelor noastre. Matei Vișniec ne propune un excepțional exercițiu de deparazitare a creierului, bruiat din foarte multe direcții de lumea galopantă a globalizării ideilor, trăirilor, spațiilor. Destinația cea mai importantă? Cred că este călătoria spre tine, spre lumea ta interioară. Mottoul după care m-am călăuzit mi l-a impus viața: O minte armonioasă nu poate să fie decât într-un ambient interior armonios. Sunt realități pe care le-am învățat, le-am deslușit și care m-au ajutat să trăiesc sincer, fără orgolii, să iubesc oamenii, fiindcă fără iubirea de oameni jurnalismul ar fi un nonsens. Eu am învățat să îmi reamintesc mereu că unica persoană care va fi cu mine tot timpul sunt chiar eu.
– Ce ar trebui să se schimbe sau ce ar trebui să fie valorificat mai intens în societatea noastră pentru ca tinerii să aibă parte de o dezvoltare cât mai echilibrată aici, acasă, fără a simți nevoia să migreze spre Occident pentru un trai mai bun? Cum i-ați încuraja să se apropie de tot ceea ce înseamnă cultură și educație în general?
– Multe ar trebui să se schimbe. Dar să nu uităm că schimbarea începe cu noi. E foarte simplu să alegi calea ușoară. Numai că nu știi ce te așteaptă la capătul ei. Lumea e deschisă, tentația ei o simte fiecare individ. Unii pleacă și sunt învingători, pe alții îi învinge realitatea. Supremul îndemn al celor cu experiență către cei tineri: Călătoriți, învățați, valorificați-vă la maximum posibil, dar nu uitați rădăcinile. Dacă vrei să vezi departe, trebuie să urci cât mai sus. Toate meridianele lumii îți oferă un spectacol fascinant, dar și derutant. Fiecare ar trebui să vadă cât mai mult din ce au reușit alții. Poate așa am fi mai responsabili și mai harnici. Uităm că piața muncii este liberă și mobilitatea forței de muncă, ca să denumim frumos migrația, este și ea liberă, dar facem puțin pentru generația tânără, care vrea să trăiască mai bine. Aici educația are rolul ei determinant. Ne plângem că elevii nu mai învață, dar uităm că profesorii sunt cei care le trasează zonele de cultură sau incultură. Le trasează, adesea, drumul în viață.
– Lumea viitorului, să zicem, cea de peste un deceniu, va fi cu siguran­ță altfel decât cea de azi. Ce credeți că se va păstra și ce va dispărea cu desăvârșire din ceea ce avem noi ca obișnuințe de viață?
– Lumea se mișcă foarte repede, ne copleșește cu viteza la care ne pune să alergăm și de multe ori ne dăm seama că ne cam ia pe nepregătite. Multe lucruri care țin de confortul și obișnuința noastră nu se vor mai regăsi peste un deceniu, cu siguranță. Ceea ce știu sigur este că Lumina căr­ții nu se va stinge. Chiar tehnologia cea mai avansată ne arată, cu capcanele ei, că litera tipărită este mult mai sigură pentru a deveni tezaur de durată. Apoi, e foarte important să nu ne pierdem credința. Credința înțeleasă ca putere, ca forță, nu ca încrâncenare. Fiecare avem datoria să nu lăsăm să se risipească ce avem mai bun și să lăsăm câte un semn în urma noastră. Și cel mai important: Ne va fi mai bine doar dacă vom sta împreună.
– La mulți ani, Doamna Viorica PÂRJA!

Prof. dr. Monica D. CÂNDEA