Odată cu intrarea în Postul Crăciunului și mai cu seamă după prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae, văzduhul răsună de glasurile calde ale colindătorilor. Și, de câte ori ne cuprind sufletul, colindele ne poartă mai ales în lumea de basm a copilăriei. Și vorba cântecului: Să fim copii, pentru încă o zi! Măcar pentru câteva clipe, cât e necesar citirii acestor rânduri. De aceea nu voi apela la sensurile adânci ale colindelor, nici la originile lor îndepărtate. Vreau doar să ne lăsăm purtați de simțirea îngerească a colindelor pe care o are din plin lumea copilăriei și chiar și lumea noastră în măsura în care mai păstrăm din nevinovăția ei.
Colindele nu sunt oarecare cântece de sărbătoare, nu sunt nici doar evocări biblice. Poate e necesar să spunem că la Crăciun, sau mai exact în întreg Postul Crăciunului și până la prăznuirea Sfântului Ioan Botezătorul, auzim două feluri de cântări: colindele și cântecele de stea. În timp ce colindele sunt elemente folclorice autentice, cântecele de stea aparțin unor oameni de formație teologică – dascăli sau preoți și par a avea mai degrabă o abordare cultă. Colindele, păstrate cu pietate mai ales în lumea satului, poartă cu ele o lume de poveste, fericită, așa cum am vrea să fie și lumea noastră în care ne ducem traiul de fiecare zi.
De ce ne-am lăsa purtați, într-o lume care trece odată cu sărbătoarea? Dincolo de ea este o altă realitate: „E sărbătoare și e joc în casa ta acum / Dar sunt bordeie fără foc, / Și-i seara de Crăciun”! Pe de altă parte, Crăciunul mai vădește și o sărăcie a abundenței și îmbuibării. Masa Crăciunului trebuie să fie plină și prea plină și asta pare singura grijă. Colinde se cântă în grabă și fără trăire tot ca început al răsfățului de bucate, și de băutură, și mult prea multă.
Care e rostul intrării în lumea colindelor, dacă noi suntem altfel și incompatibili prin purtări cu ele? „De Crăciun fii mai bun”, așa spune colinda. Poate reușim nu doar atunci, și poate că din lumea aceea ne rămâne har și pentru celelalte zile: „Varsă, Doamne, har și bine/ Har și bine de la Tine/ Peste mari și peste mici/ Peste toți câți sunt aici”.
În lumina Crăciunului, gândul omului este chemat la înălțimile lumii dumnezeiești. De minunea Nașterii Domnului, se bucură toată făptura, și cerul și pământul cu toate cele ale lor. O armonie în bucurie trebuie să fie și între noi și nimic nu trebuie să o tulbure. Și pentru aceasta sufletul mai întâi e pregătit prin post, rugăciune, spovedanie, împărtășanie, milostenie, pentru că tot colinda o spune: „ Azi e miercuri, mâine-i joi,/ Vine Domnul pe la noi,/ Însă de văzut îl vede,/ Numai omul care crede,/ Și postește și se roagă,/ Și se închină la icoană”.
E adevărat, nu poți pătrunde în lumea colindelor dacă nu ai făcut efortul transfigurării. Dar și colindele, care nu sunt simple urări de sărbători, ci vești îngerești, imagini de lumină dintr-o lume mai bună, au o mare putere de transfigurare și spiritualizare: „Intru în casă,/ Caut la casă,/ Casa-i toată de mătasă./ Prin unghere,/ Clopoțele,/ Pe podele,/ Aurele,/ Sus la horn,/ Flori de corn,/ Jos la ușă,/Flori de rujă,/ Pe ferești,/ Flori domnești,/Jos în prag,/ Flori de mac,/ Pe pereți,/ Păuni verzi,/La icoane,/ Flori de doamne,/ Da pe-afară,/ Grâu de vară,/ La portiță,/ Păuniță”.
În lumea colindelor: „Cerul și pământul, în cântec răsună,/ Îngeri și oameni cântă împreună”. Aici pământul se întâlnește cu cerul, și mai mult, ceva așteptat se împlinește: „…precum în cer, așa și pe pământ”. Totul este atât de firesc în transfigurarea lumii, o nouă ordine, nesilită de existență, este adusă în chip minunat de la porțile cerului la cele ale lumii, acolo unde colindătorii brăzdează sufletele cu lumină.
Dacă am învăța mai multe de la Pruncul născut în peștera din Bethleem, am ști că atât de puține lucruri din lume ne sunt necesare pentru a fi fericiți și mai ales mântuiți. În fapt, El ne este fericirea, și nu cea trecătoare. Doar El a putut spune pe lume:” Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” In. 14,6. Să nu ne fure vrajbele mărunte și să pierdem întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu, venit pe pământ să redeschidă cerul. Ce poate fi mai paradoxal în zilele acestea decât a trăi Crăciunul fără Crăciun, Nașterea Domnului uitând să-l invităm și pe El în casele noastre?
Să ajungeți gazde mulți Crăciuni, cu pace și cu sănătate!
Să trăiți, să aveți folos de nașterea lui Hristos!
Pr. Ioan ARDELEAN
