În evocarea Anului Centenar am fost preocupat de felul în care satele Maramureşului, cel cu geografia de atunci, au fost pregătite pentru a participa la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Se cuvine a spune că documentele vremii fixează câteva centre săteşti care au încălzit spiritul românesc. Ele aveau lideri vizionari, curajoşi, bine şcoliţi, care au spus mulţimilor că ne-a venit rândul în istorie. Erau oameni luminaţi – preoţi, învăţători, avocaţi – care au înţeles marea chemare. În ciuda comunicării anevoioase de atunci, ei ştiau de ideile preşedintelui american Wilson. Care ne-au fost de mare folos la Paris. Am citit câteva protocoale care conţin sute de nume din satele Maramureşului, bărbaţi care au depus jurământul pentru ridicarea românească.
Ziua de 22 noiembrie 1918, de la Sighetu Marmaţiei, ”a fost ziua cea mai frumoasă, cea mai aleasă a Maramureşului Românesc”. Atunci s-a hotărât întemeierea sfaturilor săteşti. Cei peste 5000 de oameni s-au întors la vetrele lor pentru a organiza lumea cea nouă. S-au ţinut adunări în câteva centre din Maramureşul Voievodal. Dar şi dincolo de Tisa. În comuna Bârsana s-a depus jurământ în faţa preotului Ardelean. La Petrova a fost ales preşedinte dr. George Bilaşcu, întemeietorul stomatologiei româneşti, pe atunci medic la Budapesta. La Giuleşti, din centrul electoral Ocna Şugatag, s-au ales delegaţi pentru Alba Iulia: Iuliu Ardelean, preot în Văleni, Ilie Lazăr, jurist în Giuleşti, George Moiş, proprietar în Berbeşti, George Nemniş, proprietar în Călineşti şi Emil Fucec, preot în Sârbi.
Au mai fost adunări electorale în Săpânţa, Teceu, Vişeu, Ieud. Cei aleşi erau numiţi bărbaţi din comune. Mulţi dintre ei au purtat credenţionalele la Alba Iulia. Adică documentele de crezământ din partea obştei. Au fost înfiinţate gărzile române din Maramureş. Care au fost folosite de armata română ca unităţi de cercetare în teritoriu, de angajare în lupte pentru eliberarea zonei, încredinţarea arestării şi escortării prizonierilor inamici capturaţi în luptele din ianuarie-aprilie pentru eliberarea Sighetului. Aceste gărzi au sprijinit înaintarea armatei române să treacă artileria şi armamentul peste Gutâi, în primul rând fiind gardiştii din Mara (Crăceşti), Deseşti şi Hărniceşti.
Citind documentele vremii, am aflat că primăria din Deseşti i-a propus spre decorare pe caporalul Covaci Gheorghe şi alţi 7 soldaţi. În satul Mara (Crăceşti) garda avea patru sergenţi: Roman Vasile, Roman I. Vasile, Tupiţă Grigoraş, Vlaşin Vasile şi doi caporali: Bohotici Ion şi Paul Vasile. La Hărniceşti garda avea 10 soldaţi şi un caporal: Sacalâş Gheorghe. În fondul Prefecturii Maramureş se află tabele cu membri ai Gărzii Naţionale Române din satele Maramureşului. Cu nume care au urmaşi până în ziua de astăzi. Din satul Deseşti am reţinut câteva nume în forma prelinsă prin vreme: Hotea Dumitru a Nuţului, Pop Gheorghe a lui Pătruţ, Pop Ion a Ciotului, Pop Ion a Florii, ori Roman Vasile a lui Tocaci. În hrisoavele de atunci erau numiţi, cum ziceam, bărbaţi de încredere din comune. Aşa scria la sfârşitul fiecărui credenţional, autorizaţia supremă pentru a lua parte cu vot decisiv la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.
Din perspectiva acestui timp, în care trăiesc, mă închin în faţa Apelului din 11 noiembrie 1918 de la Sighet: ”Fraţi români, maramureşeni! Au căzut lanţurile robiei de veacuri. A sosit ceasul măreţ al eliberării. Să ne arătăm vrednici de mărimea vremurilor ce trăim!” După un veac, constatăm că atunci am avut bărbaţi de mare curaj, luptători, învăţaţi cu viziune asupra evenimentelor care se arătau în orizontul imediat. A fost o perioadă de mari frământări, dar ei au ştiut să câştige printr-un exerciţiu democratic aplicat pe plan local. Care a impresionat şi Conferinţa de la Paris.
Am tresărit când am descoperit prin ştirile vremii numele unui strămoş de-al meu. Rădăcina paternă o am în Giuleşti. Scrie acolo: ”Ajungând la Crăceşti, am prânzit în cârciuma unui evreu român. Neaşteptându-ne carele care să ne treacă peste Gutâi, am fost nevoiţi să ne rugăm de badea Ion a lui Pârja din Giuleşti, care ne-a adus până aici. Şi el ne-a trecut cu mare plăcere. Înveseliţi de glumele lui badea Ion, abia observasem că suntem la poalele Gutâiului.” Era vorba de delegaţia Văii Marei, care mergea la Alba Iulia. Ilie Lazăr, în Amintiri, aminteşte vechi familii nobile din Giuleşti: Rednic, Pop, Pârja, Oniţa. Se vede că, în vremi astrale pentru neam, şi nobilii conduc căruţa. Aşa am primit şi eu credenţional peste vreme. Adică să nu uit faptele care ne-au adus până în vremea de astăzi.
