„Cum e datina străbună”

0
97

Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă supranumit Marmația-Junior s-a desfășurat la Sighetu Marmației în perioada 14-16 decembrie și a prefațat celebrul festival de iarnă MARMAŢIA 2018. Prin acest proiect, se urmărește promovarea frumuseții datinilor și a obiceiurilor de iarnă prin cântec, dans popular, artă plastică, dar și prin ateliere de lucru și simpozioane pregătite și organizate de copii și elevi.
Organizatorii doresc atragerea în proiect a formațiilor de prestigiu din țară și din străinătate care promovează folclorul autentic, dar se urmărește, totodată, dobândirea sentimentelor de dragoste pentru folclor, dorința de păstrare a tradițiilor, obiceiurilor străvechi de iarnă și reînvierea acestora, valorificarea artei tradiționale în context european, stimularea spiritului competițional în rândul elevilor, tinerilor și al cadrelor didactice participante. Activitățile s-au derulat la Sala Radio, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 9 la Școala Gimnazială Nr. 2 și Muzeul Maramureșului. Vineri, Sala de concerte „George Enescu” a fost asaltată de sute de copii, elevi, dascăli, părinți și bunici, la spectacolul „ÎN AJUNUL CRĂCIUNULUI – PRIMEȘTE-NE GAZDĂ-N CASĂ !”, organizat de Inspectoratul Școlar Maramureș și susținut de copiii de la Grădinițele 7 și 8 din localitate și invitații lor. Sâmbătă, tot aici, după parada portului popular, s-a desfășurat spectacolul folcloric oferit de formațiile participante la concursul internațional CUM E DATINA STRĂBUNĂ venite din Slatina -Ucraina și din județele Vâlcea, Botoșani, Arad, Brașov, Prahova, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Satu Mare și Maramureș, urmat de un spectacol de gală cu formațiile premiate. Mâine, în sălile de conferințe ale Muzeului Maramureșului au loc Vernisajul expoziției și premierea lucrărilor la Concursul „Cum e datina străbună” Ediția a X–a, organizată de Primăria și Consiliul Local Sighet, Inspectoratul Școlar Maramureș, Clubul Copiilor Sighetu Marmației.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.