Patriotismul azi

0
259

De Centenar 2018, oare cum putem arăta că sîntem iubitori de ţară şi de popor? Unii dintre noi îşi vopsesc gardul şi fîntîna în culorile naţionale şi arborează tricolorul pe stîlpul porţii sau în mărul din curte, forme de manifestare evidente că susţin România şi românismul. Alta ar fi imaginea localităţilor dacă de sărbătoarea naţională ar fi ridicate steaguri la toate casele, ar fi şi acesta un sacrificiu pentru idealurile comune şi un semn că sîntem buni cetăţeni ai statului democrat.
Românii sînt oameni de o sută de feluri şi cu o sută de euri, unii tratează viaţa cu umor şi ironie, cum a făcut dramaturgul I.L. Caragiale, spiritul său genial ajutîndu-ne să ne autocunoaştem, să ne vedem defectele, să nu ne dispreţuim ca neam, să nu ne fie milă de noi înşine, să nu ne văităm şi compătimim. Cei mai mulţi avem o matrice dramatică, patetică, vedem lumea din jur în culori sumbre, imagine de asemenea suspectă de deformare, cu rol practic de contrabalansare a lăudăroşeniei şi îngîmfării puricelui ajuns pe frunte.
Majoritatea românilor, nu diferim prea mult de alte popoare, alternează după situaţie cele două faţete, în doze personale de spirit umoristic, emfatic, batjocoritor sau autolaudativ. Cînd omul reuşeşte să obţină o sinteză, devine raţional cît poate o fiinţă să fie… Gîndeşte cu capul lui, are stabilitate logică şi psihologică. Este responsabil şi nu se grăbeşte să tragă concluzii fără să afle şi a doua opinie profesionistă. Pe aceşti indivizi, care par reci şi plictisitori, se poate baza inclusiv ţara, patriotismul lor fiind constructiv, bazat pe o fundaţie trainică. Ei nu vor da bir cu fugiţii la greu, nu vor trăda pe 40 de arginţi, nu-şi vor obtura sufletul.
Dar şi aceştia pot să deraieze de la scop, mai ales în perioade de tranziţie şi schimbare, precum trăim în aceşti ani de după 1990 şi mai ales de după 2007. Privite din afară, scrupulele morale seamănă cu întîrzierile nejustificate, cu pierderea de timp, fiind un mod greoi de a reacţiona la provocările prezentului, o cădere în tradiţionalism, o inadecvare la societatea de azi. De aceea este atît de dificil să ne găsim busola, de vreme ce pînă şi oamenii cu minte ezită şi n-au tăria propriilor convingeri.
Spre deosebire de generaţia 1918, generaţia noastră, 2018, nu are un ideal măreţ, o lumină în faţă, un scop unificator. Ori pe cine întrebi, evită să răspundă, se ascunde sub decizia poporului, care este şi el indecis. Avem exemplu referendumului pentru familie, oamenii n-au ştiut ce să facă, au preferat, cei mai mulţi, să stea acasă. Nu reuşesc să aibă convingeri personale şi faruri de atenţionare, se comportă ca un stol de păsări ce fug de uliu.
Cu toţii sîntem patrioţi, cel puţin declarativ, şi ţinem la demnitatea noastră de persoane dornice să aparţinem unui grup. Nu vrem să părăsim poporul, ca să nu ne rătăcim. Avem dorinţa să slujim ţara în caz de necesitate şi să răspundem la apelurile patriei mumă, căci mereu este nevoie de soldaţi credincioşi idealurilor naţionale, gata să lupte cu armele pe care le deţin. Putem cu toţii să fim morali, ceea ce se traduce prin a respecta legile ţării şi regulamentele europene, care au de acum prioritate.
Aderarea la Uniunea Europeană a mărit gradul de seriozitate românească, fiind evident faptul că aşteptările de prosperitate s-au confirmat pentru cea mai mare parte dintre cetăţeni, mai ales pentru cei care au muncit sau muncesc în ţările occidentale, pe salarii triple faţă de ale lucrătorilor cu aceeaşi calificare din ţară. Aceşti ani au fost favorabili pentru emigranţi şi nefavorabili pentru cei rămaşi să muncească în ţară. Şi totuşi, cu toţii sîntem patrioţi, dacă ne definim.
Cei care muncesc în străinătate au învăţat să-şi respecte cuvîntul dat (scris) prin semnarea contractului, dar, în acelaşi timp rămîn demni şi nu se dezic de ei înşişi şi de patria lor. Avem datoria morală să fim patrioţi în felul fiecăruia de a simţi, după cum ne este educaţia şi fiinţa. Apropo, un steag costă 45 de lei!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.